Oamenii erau inchisi in case 40 de zile, banii pentru mancare ai bolnavilor, luati cu lingura si spalati cu otet. Regulile dure de carantina impuse in timpul epidemiei de ciuma de la Timisoara, care a tinut aproape 8 ani

TIMISOARA. Masurile de carantinare impuse in pandemie de autoritati in zilele noastre au fost criticate de multi dintre romani. Unii au refuzat si inca refuza sa poarte masca de protectie. Nu este insa pentru prima data in istorie cand astfel de reglemantari sunt impuse. Cu trei secole in urma acestea erau mult mai dure, in timpul epidemiei de ciuma care a decimat Timisoara si Banatul.

Teribila boala a facut ravagii in aceasta zona a tarii timp de aproape 8 ani, intre 1731 si 1738, fiind adusa aici de trupele imperiale.

Autoritatile vremii au luat rapid masuri asemanatoare cu cele impuse in zilele noastre in timpul pandemiei de COVID 19. Au fost emise diferite ordonante prin care se stabileau regulile ce trebuiau respectate in vederea combaterii ciumei.

Unul dintre aceste documente, din 21 octombrie 1738, stabilea regulile clare pentru toti locuitorii orasului.

„Era interzisa aruncarea resturilor alimentare si gunoaielor pe strazi, amenda fiind de 12 taleri. Dezinfectarea camerelor se facea prin afumare: era necesar lemn verde, pentru ca cel uscat crestea pericolul incendiilor, fiind de preferat lemnul de fag sau stejar, apoi se foloseau plante inmiresmate precum salvia, rozmarinul, ruta, dafinul.

In fiecare casa erau necesare produsele pentru afumat camerele: lemne, otet, praf de pulbere, sulf, plante aromatice; acest procedeu era repetat de cel putin doua ori pe zi: pe o caramida incinsa se turna otet sau prin foc aprins. Exista un comisar care mergea din casa in casa pentru a verifica starea de sanatate a orasenilor„, transmit reprezentantii Muzeului National al Banatului.

Carantina s-a aplicat si in secolul al XVIII-lea. Cazurile de ciuma trebuiau declarate, iar casele erau inchise si nimeni nu avea voie sa iasa timp de 40 de zile. Cei care erau carantinati erau ajutati sa supravietuiasca.

„Ordonanta stabilea reguli si pentru cei care se ocupau de bolnavii aflati in carantina. ingrijitorii nu puteau face vizite in casa. Acestia se apropiau in curte si preluau de la fereastra prin viu grai doleantele celor infectati; banii luati de la bolnavi prin intermediul unei linguri trebuiau ulterior spalati cu otet; mancarea adusa se punea intr-un cos si se atârna la aer, de unde era preluata de cei din casa„, spun reprezentantii Muzeului National al Banatului.

Daca o persoana bolnava murea, aceasta era scoasa repede pe usa, iar cei ramasi in interiori intrau intr-o alta carantina de 40 de zile. O data pe saptamana intreaga casa era dezinfectata.

„Metodele de dezinfectie sau curatire a obiectelor denota in mod inedit nivelul stiintei medicale a vremii. Lucrurile care nu au fost distruse se lasau trei zile in apa cu sare , apoi erau clatite cu in apa curata si puse la uscat opt zile. Lucrurile pe care le-a folosit bolnavul trebuiau arse. Hainele purtate de acesta inaintea pandemiei erau clatir cu apa, afumate si puse la soare. Mobilele puteau fi scoase la soare, iar camera cu pricina aerisita si afumata„, transmit reprezentantii Muzeului National al Banatului.

O alta prevedere a ordonantei de carantinare spunea ca primaru si consilierii locali erau considerati responsabili pentru ceea ce se petrece in oras.

Informatii despre aceasta perioada din istoria Timisoarei se pot gasi si in volumul „Timisoara Carolina” al Sandrei Cristina Hirsch, lansata chiar la Muzeul National al Banatului la finalul anului trecut.

In timpul epidemiei de ciuma de la inceputul secolului al XVIII-lea, numai in Timisoara au murit peste 1000 de oameni.

Dupa incetarea epidemiei, la Timisoara a fost ridicat un monument care sa aminteasca de ravagiile pe care le-a facut teribila boala. Piatra de temelie a acestuia a fost pusa la 21 noiambrie 1740 de Johann Anton Deschan von Hansen, consilier local la acea vreme. Monumentul a fost instalat insa intre anii 1755 si 1758, pe locul pe care in zilele noastre se afla ceasul floral. Odata cu construirea acestuia, in anii 70, monumentul a fost mutat in Piata Unirii.