Oaza secreta din Timisoara in care copiii descopera natura. Aquapic, centru experimental pentru micuti, intr-un loc simbol din oras

TIMISOARA. Loc de joaca, ferit de zarva orasului, dar si laborator si sala de clasa. In asta s-a transformat fosta Uzina de Apa Industriala din Timisoara, care si-a deschis portile pentru a primi toti copiii ce vor sa desluseasca  tainele apei si ale mediului inconjurator.

„Am deschis acest centru Aquapic, care este un centru experimental, in care dorim sa invatam copiii cu varste cuprinse intre 5 si 12 ani care sunt tainele mediului, tainele fabricarii apei, tainele epurarii apei reziduale. Am inceput acest lucru printr-un proiect pe care l-am castigat impreuna cu colegii de la Aquademica si Aquatim. Avem parteneri scoli, gradinite, after school-uri si este modalitatea in care noi vrem sa formam consumatorii de maine, pornind de la acesti copii scolari. Este doar un inceput si ne dorim ca in perioada urmatoare sa ne implicam foarte serios in ideea de Capitala Culturala in 2021, iar pana atunci, veti vedea ca vom avea alte doua muzee foarte interesante – muzeul apei si muzeul epurarii”, a spus Ilie Vlaicu, directorul Aquatim.

Uzina de Apa Industriala, cunoscuta ca Uzina 3, se gaseste in apropierea canalului Bega, in cartierul Crisan din Timisoara, pe strada Mistral. Dupa ce timp de zeci de ani a produs apa pentru fabricile din Timisoara, din anul 2007 si-a incetat activitatea, pentru ca cei care aveau nevoie de apa industriala fie si-au facut propriile foraje, fie inchideau fabricile.

Spatiul a ramas neschimbat pana la inceputul acestui an, cand Fundatia Aquademica, Asociatia Urban Survey si Aquatim au castigat un proiect de aproape 70.000 de euro, bani cu care au amenajat Aquapic, un Centru Educational pentru copii.

In incinta fostei uzine de apa industriala au ramas cele doua bazine de decantare, unde se vor face demonstratii de navomodelism, iar cladirea principala adaposteste acum un mini-muzeu, in care copiii vor putea descoperi piese originale cu ajutorul carora functiona fosta uzina de apa.

De asemenea, micutii vor putea face experimente intr-un laborator special amenajat pentru ei in curtea Uzinei si vor afla care este circuitul apei in natura si circuitul apei de la colectare pana ajunge la robinetele consumatorilor.

„Ideea este de a oferi copiilor din Timisoara un loc in care sa invete prin joaca, sa invete interactiv despre apa si despre mediu, sa le trezim curiozitatea pentru tehnica si pentru fenomenele naturii si pentru cele de protectia mediului”, a completat Loredana Leordean, reprezentantul Aquatim.

Centrul Experimental Aquapic si-a deschis portile luni, iar de acum, isi va putea primi vizitatorii zilnic, in baza unei programari prealabile.

Mai multe detalii AICI.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Trebuie intr-adevar sa ai o minte anchilozata in ultimul grad ca sa-ti imaginezi ca un copil din ziua de azi, care utilizeaza tableta sau telefonul mobil de la 4-5 ani, pe care parintii il duc in vacante in Grecia si probabil saptamanal la Aqua Land in Ungaria se entiziasmeaza la cretinismele realizate acolo. Poate niste copii ologofreni de la scolile ajutatoare, sau cine stie ce handicapati ar fi impresionati, dar pentru scurt timp.

    • :))) iti dai seama. Ii duc in Grecia. :)))