Obiceiuri culinare in bucatariile lumii, de Paste. Vezi ce pun strainii pe masa, de sarbatoarea Invierii!

Sunt foarte multe tari in care pe masa de Paste se regasesc la fel ca la noi friptura rumena de miel si ouale rosii, dar sunt si mancaruri locale pe care oamenii de pe alte continente le aseaza cu mandrie printre bucatele de pe masa de Sarbatoare.


Oua rosii si painici dulci, traditii universale

Ouale sunt simbolul fertilitatii si renasterii, asa ca prezenta oualor colorate in cosul de Paste este o obisnuinta nu numai la noi, dar si in alte tari europene. La fel ca la noi, insa, si alte tari ortodoxe au traditia incondeierii oualor de Paste.

La noi pe mese troneaza pasca, dar si alte tarii au variante asemanatoare ei. In Italia se numeste pane di Pasqua, in Germania si Austria – Osterkranz, in Olanda – paasstol, in Rusia si Ucraina – kulich, in Cehia – babobka , in Grecia – tsoureki si in Slovenia – potica. In rest, fiecare tara se lauda cu bunatatile ei, gatite dupa retete proprii.

Miel cu menta si supa Mayiritsa – traditii culinare de Paste in Grecia

De Paste, grecii sarbatoresc cu miel indiferent in ce colt de lume se gasesc. Pregatirile le incep din Saptamana Mare in care inrosesc oua, framanta painicile dulci numite tsoureki aromate cu esenta de portocale si Mahlab (un condiment obtinut din semintele fructelor ciresului St. Lucia) si pregatesc lumanarile speciale pe care le fac cadou in ziua de Paste.

Vedeta meselor grecesti este, insa, mielul, rumenit in cuptor la foc mic, pe un pat de ierburi aromatice si ulei de masline. Il servesc langa un pahar de vin rosu, sos de menta sau salate proaspte si o supa din maruntaie de miel numita Mayiritsa. Prajitura preferata nu e cozonacul, ci niste panici impletite facute cu suc de portocale si seminte de susan numite Koullourakiak, dar si celebrele baclavale cu multa nuca.

Colomba Pasquale si miel marinat – traditii culinare de Paste in Italia

Italienii obisnuiesc sa iasa la picnic (Pasquetta) in a doua zi de Paste, dar de Inviere stau acasa si iau masa in familie. Rasfatul culinar e facut din legume de primavara – anghinare, sparanghel, fasole verde, spanac, salata verde – oua rosii, miel si dulciuri traditionale. Chiar si de Paste, pe mesele italienilor poti gasi paste sau orez. In regiunea Venetiei, de Paste se gateste Risi e bisi (orez cu mazare de primavara).

Totusi, de secole, mancarea care nu lipseste niciodata de pe masa pascala este mielul, gatit dupa retete traditionale in fiecare regiune. In Roma vei gasi miel marinat cu lamaie si rozmarin sau Abbacchio alla scottadito (coaste de miel la gratar servite cu garnitura de cratofi sau anghinare). In Toscana carnea de miel este fiarta inabusit cu ceapa si morcovi si servita cu fasole alba condimentata cu salvie, rozmarin, patrunjel si capere. Tot in aceasta regiune pe masa de Paste se pun si lasagna sau pateu din ficat de pasare.

Deserturile au si ele o aroma aparte. Ouale din ciocolata sunt preferatele copiilor si contin intotdeauna inauntrul lor o surpriza. Pane di Pasqua este insa prajitura traditionala, asemanatoare cu pasca sau cu cozonacul nostru, in functie de regiunea in care este pregatita. Cel mai faimos desert pascal este Colomba Pasquale – un cozonac cu coaja de portocala confiata si migdale, copt in forma de porumbel care simbolizeaza pacea.

Omleta si frigarui de miel – traditii culinare de Paste in Franta

Intr-o tara majoritar catolica, Pastele e o sarbatoare importanta pe care francezii o celebreaza cu mancare fina, asa cum numai bucataria franceza stie sa pregateasca. Mielul nu lipseste de pe mesele lor fie la cuptor fie pe frigarui- „les brochettes d’agneau”. In unele case se pregatesc si tocanite de miel numite „navarin”. Dulciurile imbraca formele delicate ale patiseriei franceze, asa ca de Paste se manca tarte si multa ciocolata.

Un meniu aparte se pregateste in sudul Frantei, in orasul Bessières, unde se coace in centrul orasului o omleta gigant, facuta din 4.500 de oua din care se infrupta pana la 1.000 de oameni. Traditia acestei omlete a inceput de pe vremea imparatului Napoleon. Acesta a ramas peste noapte in micul oras si dupa ce a gustat omleta locala le-a cerut oamenilor sa pregateasca una similara pentru armata lui in urmatoarea dimineata.

Peste si bere buna – traditii de Paste in Scandinavia

Tarile scandinave au meniuri speciale pentru zilele de Paste. Heringul e vedeta meniului, in locul fripturii de miel. Si nici nu poate fi altfel intr-o regiune inconjurata de ape. Pestele proaspat, marinat sau afumat este o delicatesa care nu lipseste de pe mese. Este servit pe o chifla proaspata sau cu paine de secara, cartofi si smanatana. De altfel, felul de mancare traditional in Suedia – Jansson’s Temptation – este pregatit din cartofi, ceapa, sardine marinate rumenite la cuptor sub o crusta de samnatana. Un pahar de akvavit e intotdeauna la indemana. Acesta este o bautara spirtoasa specifica tarilor nrodice facuta din cereale sau cartofi.

In Norvegia, bautura traditionala de Paste este berea numita Paskelbrygg. Este un amestec al celor mai bune beri locale care a aparut in urma cu 30 de ani si care difera de la o regiune la alta a tarii. Acum se poate gusta la toate targurile traditionale care se organizeaza in preajma Pastelui. Si tot in Norvegia mai exista o traditie speciala in preajma Pastelui. In aceasta perioada norvegienii obisnuiesc sa citeasca romane politiste si sa urmareasca la televizor filme politiste. Traditia a inceput in anul 1923 cand o editura si-a promovat cea mai noua carte politista in preajma Pastelui.

Budinci cu orez si paine cu carnati – traditii culinare de Paste din Spania

Spaniolii au o multime de bunatati pentru masa de Paste: de la painici speciale cu diverse umpluturi pana la feluri de mancare fara carne. Spaniolii savureaza Hornazo – o paine cu umplutura de carnati, bacon si oua fierte si se indulcesc cu Torrijas – asemanatoare friganelelor noastre, facute din felii de paine inmuiate in ou batut si prajite in ulei de masline, unse cu miere si presarate cu scortisoara sau zahar. Tot de Paste, spaniolii gatesc Arroz con leche – o budinca de orez cu lapte, vanilie, scortisoara si coaja de portocale.

Felurile principale constau in preparate din peste si legume. Supa de peste si sparanghelul cu maioneza si usturoi sunt intotdeauna in meniul de Paste. O alta traditie spune ca de Paste se dau cadou copiilor mici figurine sculptate in ciocolata. Traditia a pornit in secolul XV in Catalonia, iar o serie de astfel de figurine si scene sculpate in desertul dulce pot fi vazute la muzeul ciocolatei din Barcelona.

Cozonac, pasca si sunca in aluat – traditii culinare de Paste in Rusia

La fel ca in celelalte tari ortodoxe, Pastele e sarbatorit cu mare fast in Rusia. In multe tari slave sunt feluri de mancare asemanatoare cu cele de la noi, dar si rusii, ca si slovenii sau cehii au adus cate un ingredient surpriza cozonacului sau pascai.

Pasca rusilor e la fel de gustoasa ca aceea pe care ai gustat-o in Bucovina sau Maramures, dar arata altfel decat te asteptai. Are forma unui un trunchi de piramida de culoare alba. In mod obisnuit se serveste alaturi de Kulich. Pe mesele rusilor isi gaseste loc si o placinta cu pui, orez si ciuperci numita Kurnik, supe, borsuri sau rasoluri, salate de sfecla, castraveti sau ou servite cu mult hrean, usturoi, maioneza si marar.

Doua specialitati rusesti iti mai pot face cu ochiul: sunca la cuptor coapta in aluat si draniki- clatite cu cartofi, ceapa si usturoi.

Cursa de oua si sunca afumata – traditii culinare de Paste in SUA

America e un mix de culturi si ingrediente, asa ca Pastele nu putea fi o sarbatoare obisnuita din punct de vedere culinar. Mielul pe care europenii il au pe masa de Paste a fost inlocuit peste ocean de sunca sau carne de porc afumata, servita langa fasole vrede sau sparanghel.

Ouale sunt vopsite in culori vii si sunt la fel de apreciate precum cele din ciocolata sau jeleu. Obiceiul spune ca trebuie ascunse de catre adulti pentru ca micutii sa le gaseasca. O alta traditie in SUA este cursa cu oua vopsite din a doua zi de Paste in care copii imping cu ajutorul unei linguri de ouale fierte si colorate. Desi este un obicei pe care si britanicii, si nemtii il practica, in America a devenit celebru odata cu promovarea lui chiar pe peluza Casei Albe. De aproape 130 de ani, familia prezidentiala ii invita pe copii si pe parinti sa ia parte la acest eveniment.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.