Omul de Neanderthal a trait mai mult si mai la nord decat credeau savantii

Omul din Neanderthal

Omul de Neanderthal a trait mai aproape de Cercul polar si a rezistat in timp mai multe milenii decat credeau oamenii de stiinta, potrivit datarilor efectuate de o echipa internationala de specialisti pe vestigiile descoperite in situl arheologic de la Byzovaia, din nordul Rusiei.

Aceasta descoperire ar putea sa puna sub semnul intrebarii teoriile actuale, deja contestate, care sugereaza faptul ca oamenii de Neanderthal au disparut din cauza inferioritatii tehnologice a societatilor in care traiau si a incapacitatii lor de a se adapta la climatul extrem, potrivit unui studiu publicat in revista stiintifica americana Science.
Vestigii neanderthaliene descoperite in Rusia, in apropiere de Cercul polar, dateaza din urma cu circa 31.000 de ani, cu peste 6.000 de ani dupa data presupusei disparitii a acestui „verisor” al omului modern, scrie Mediafax.

Cercetatorii francezi, norvegieni si rusi au descoperit peste 300 de unelte din piatra si schelete de animale – mamuti, ursi negri si rinoceri lanosi – care prezentau urme de transare, cu ocazia mai multor sapaturi efectuate in situl Byzovaia din nordul muntilor Ural, pe malul drept al raului Petchora. Pana la aceasta descoperire, toate vestigiile neanderthaliene identificate se aflau cu cel putin 1.000 de kilometri mai la sud.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.