Optimism si carcoteala

In judetul Harghita profesorii iau lectii de optimism. Pur si simplu stau in banci si urmeaza indicatiile trainerilor de „gandire pozitiva”, fac exercitii, isi schimba modul de a privi realitatile care ii inconjoara. Asta in timp ce majoritatea romanilor reitereaza gluma de dinainte de 1989: „Ce e mic si negru si te-asteapta dupa colt? Viitorul!” Mai la est, blanzii moldoveni, la Iasi si Focsani, isi iau portia de proteste. Huiduielile de ziua „unirii mici” n-au fost decat exemple din repertoriul modalitatilor de eliberare a frustrarilor acumulate in timp. Logica bugetara a autoritatilor este simpla si inflexibila: „Obisnuiti-va cu restrictiile. E criza”. si punctum – am adauga, citand un clasic.

Nimeni nu mai invoca nici luminita de la capatul tunelului, nici prognoze pentru cand se sfarseste curba de sacrificiu. Doar vedem cum in toate segmentele si cotloanele pe care statul le descopera ca fiindu-i sub control intra, nemilos, foarfeca taierilor. (Asta in timp ce Uniunea Europeana ne urecheaza ca nu permitem, de pilda, concurenta pe piata furnizorilor de energie electrica., necum pentru abandonarea oricaror principii de economie sociala, prevazute, intre altele, in documentele fundamentale ale Uniunii.)

Noi, la frontiera de Vest, avem alte preocupari decat harghitenii sau iesenii. Nici optimismul nu ne intra in registru (caci este si greu sa ignori loviturile realitatii), nici vaitatul fara solutii. Solutia noastra – clamata din 1989 incoace! – este descentralizarea accentuata si acordarea unei mai mari posibilitati de experimentare a solutiilor pentru dezvoltare durabila locala. Cand felia taiata de la tortul national are geometrie variabila nu doar in fiecare an, ci si de la un trimestru la altul, Timisoara nu mai reuseste sa-si faca, gospodareste, nici un calcul serios. Daca stim din start cat este, putem vedea si cat mai avem nevoie de la parteneri, cat putem da din resurse proprii, pe ce contam, la ce ne angajam. Cand, insa, transe de plati din primele trimestre se amana, apoi se suspenda complet, iar la sfarsit primim ultima transa intreaga, ca sa ni se ceara socoteala pe proiecte nerealizate (iar daca banii sunt atrasi pe parcurs din alte surse decat cele prevazute initial prin proiect DNA-ul cere, iute-repejor, explicatii), descurajarea si demobilizarea nu mai pot fi evitate.

Avem sanse sa se schimbe lucrurile? Ar fi un miracol. Autoritatile centrale nu vor lasa din maini painea si cutitul, orice argumente am aduce, orice garantii am da, caci ar disparea sursa de putere si capacitatea de a impune solutii si politici in numele unui interes (chipurile!) national.