ORA DE IARNA: Cinci efecte asupra sanatatii tale. Vezi cum te influenteaza!

In noaptea de sambata (26 octombrie 2013) spre duminica (27 octombrie 2013) Romania va trece la ora oficiala de iarna. Astfel, ziua de duminica va fi cea mai lunga zi din an (25 de ore).

Trecerea la ora de iarna se face in fiecare an in ultima duminica a lunii octombrie, iar revenirea la ora de vara se produce in ultima duminica din martie, cand ceasul este dat inainte cu o ora.

In general, trecerea de la ora de vara la ora de iarna nu ridica mari probleme, insa pot sa apara diverse stari pana cand organismul se adapteaza la aceasta schimbare. „Pentru organism, orice schimbare este un factor stresor. Trecerea in sine la ora de iarna este un efort cu care organismul se poate adapta relativ usor, insa acest lucru depinde si de particularitatile fizice si psihice ale fiecarui organism in parte. in cele mai multe cazuri sunt necesare cateva zile pentru adaptare”, ne spune Lena Rusti, psihoterapeut la Clinica Mentarex.

Astfel ca in aceste cateva zile de adaptare a organismului la aceasta schimbare unele persoane pot sa se confrunta cu simptome precum:

1. O stare permanenta de oboseala si lipsa de energie
2. Stari de depresie
3. Somnolenta in timpul zilei
4. O stare mai accentuata de anxietate si stres
5. iti da peste cap toata rutina zilnica, lucru care poate sa fie agasant pentru o persoana meticuloasa.

Prima mentionare legata de aceasta idee de schimbare a orelor apare in anul 1784 si a fost facuta de Benjamin Franklin. insa, abia in timpul Primului Razboi Mondial a fost implementata, dupa ce in anul 1895 a fost propusa de George Vernon Hudson. Primul oras din lume care a folosit acest sistem a fost Brandon din Manitoba, Canada, trecand la ora de vara pe 17 aprilie 1916.

Ca sa fii in forma iarna nu trebuie sa mananci mai mult sau mai consistent, corpul nu are nevoie de rezerve ca sa lupte cu frigul. Nu ai nevoie sa mananci mai gras, mai dulce sau mai sarat. Scoate din alimentatie prajelile si produsele procesate industrial, incarcate de grasimi saturate si aditivi, care iti vor pune ficatul la munca. Mizeaza pe grasimile bune (peste gras, oleaginoase), pe fructe si legume.

Secretul energiei in sezonul rece este vitamina C. Arma contra oboselii prin excelenta, vitamina C ne face mai rezistenti in fata gripei si incetineste imbatranirea celulelor. Ca sa iti asiguri necesarul zilnic de vitamina C, incepe ziua cu doua fructe de kiwi la micul dejun, mai bogate in vitamine decat un suc de portocale. Daca nu reusesti sa iti faci necesarul de vitamina C cu fructe si legume, poti incerca sa folosesti complemente alimentare pe baza de acerola naturala.

In cazul oboselii cronice, iti va fi utila o cura cu magneziu. Magneziu gasesti in complemente alimentare, in ciocolata neagra sau in apa minerala imbogatita cu magneziu.

Daca vremea inchisa iti creste pofta de mancare, mananca de 3, 4 sau 5 ori pe zi, nu o singura data si mult. Dimineata mananca mai multe proteine, pentru dinamism, iar seara glucide, ca sa adormi mai usor. Altfel spus, consuma alimente bogate in calorii dimineata si ia o cina usoara. Si daca cedezi, tine la indemana o gustare speciala antioboseala: o cutiuta cu fructe uscate si oleaginoase, fara zahar si fara sare. Si un iaurt poate reprezenta o solutie de urgenta. Si, cel mai important, mananca la ore fixe, ca sa nu iti dereglezi bioritmul. Vei vedea ca daca te hranesti la ore fixe, senzatia de foame intre mese va aparea din ce in ce mai rar.

Iarna trebuie sa bei la fel de multa apa ca si vara, chiar daca nu iti este la fel de sete ca in sezonul cald. Consuma cel putin 1,5 litri de apa si completea cu mai multe ceaiuri, infuzii, cafea. Nu consuma insa cafea sau ceai negru dupa ora 16.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.