Ordonanta care prelungeste termenul de implementare a proiectelor de infrastructura culturala prin programul TM2023, un nou motiv de scandal intre Primaria Timisoara si Consiliul Judetean 

TIMISOARA. Reprezentantii Consiliului Judetean Timis vin cu explicatii pe marginea schimbarilor aduse Ordonantei 42/2019, modificata saptamana trecuta, prin care toti actorii implicati in programul TM2023 au obtinut prelungirea termenului de realizare a investitiilor de infrastructura asumate prin dosarul de candidatura. Modificarile aduse de Ministerul Culturii n-au multumit reprezentantii Primariei Timisoara care vor un termen si mai lung, intrucat nu reusesc sa termine lucrarile la timp si sustin ca ar pierde decontarea a 40 de milioane de lei.

In primul rand, am adresa trimisa de catre Primaria Timisoara catre Ministerul Culturii joia trecuta, dupa ce ordonanta a fost adoptata, prin care cerea sa se modifice termenul de finalizare a lucrarilor pana la finalul anului 2024. Ei se plang ca s-a prelungit termenul, neprezentandu-ne nicio situatie cu privire la proiectele care sunt in implementare si care trebuiau finalizate, proiecte mostenite de la administratia liberala condusa de primarul Nicolae Robu si iata, nefinalizate nici la 3 ani de zile de cand au preluat mandatul… 

Tot incompetenta si lipsa de profesionalism i-a adus in starea in care se plang ca trebuie sa dea banii inapoi. Va spun de ce. Atunci cand s-a aprobat modificarea Ordonantei 42/2019 privind sustinerea desfasurarii programului national Timisoara Capitala Europeana a Culturii, s-a abrogat mecanismul de finantare pentru investitiile prevazute in anexa 1 la ordonanta initiala. Practic tot ce era acolo, si noi am avut biblioteca judeteana, a fost eliminat, si s-a stabilit un mecanism mai suplu, fara contract de finantare, asa cum era inainte. Si scrie aici clar ca se anuleaza contractele anterioare. Scrie clar la articolul VI, Aliniatul 1, indice 1, care spune ca toate acele contracte se reziliaza.

Reziliindu-se acele contracte, ele nu mai sunt valabile. Ministerul, conform unei proceduri, ne-a cerut o noua lista cu proiecte, una pe care sa o transmitem, o lista cu cheltuieli care pot fi facute in acest interval de timp, ramas pana la finele anului 2023. Noi ne-am conformat. Nicio investitie nu trebuia sa fie angajata inainte de aceasta modificare a metodologiei, pentru ca nu poate fi finantata. E un principiu de drept, legea nu retroactiveaza. Ea produce efecte din momentul adoptarii. Din momentul adoptarii ordonantei de urgenta, era clar ca nu pot fi facute cheltuieli angajate si realizate inainte de aparitia ei, contractele anterioare fiind reziliate„, a explicat presedintele CJT, Alin Nica.

Reprezentantii Consiliului Judetean spun ca Primaria a gresit tocmai pentru ca nu a trimis respectiva lista spre Minister, insa, inca mai are timp sa obtina fondurile.

Ce putea sa faca primaria? A incercat si a facut cu sprijinul partenerului de alianta, domnul Simonis (liderul PSD Timis, n.r.). La aprobarea legii in Parlament, la aprobarea ordonantei de urgenta in Parlament, respectiv Legea 286/2022, a adaugat o litera in ordonanta in care spunea ca se deconteaza cu prioritate de la bugetul de stat, prin sumele care vin din minister, cheltuielile angajate si platite de primarie in baza acestui act normativ, doar ca ei nu au trecut explicit care cheltuieli. Netrecand explicit care cheltuieli, adica cele dinainte de aparitia ordonantei, cuprinse in vechea anexa, ca asa trebuia sa fie explicit, ei au trecut doar general, iar, implicit, e vorba de acele cheltuieli realizate intre momentul aparitiei acestei ordonante de modificare 83/2022, din primavara lui 2022, si momentul aprobarii legii in parlament, in toamna anului 2022. Lucru pe care cei de la Ministerul Culturii l-au constatat atunci cand Primaria Timisoara a trimis rapoartele trimestriale de decont, pentru ca banii erau deja acolo. Clar ca atunci cand trimiti rapoartele trimestriale de decont, poti sa-ti dai seama ce cheltuieli ai avut la baza, ca acolo trebuie sa pui facturi, ordine de plata, samd. Observand chestiunea aceasta, neconcordanta aceasta, intre ce prevede legea si ce a trimis Primaria Timisoara, le-au trimis o adresa prin care sa le spuna ca aceste cheltuieli nu sunt eligibile, conform legii.

Ce inseamna ca nu sunt eligibile? Ei trebuiau sa faca si niste declaratii pe proprie raspundere. Inseamna ca sunt prejudicii, banii trebuie returnati. Problema nu este doar cu Ministerul Culturii, problema va fi si cu Curtea de Conturi. Problema este, in principal, ca banii nu vor mai putea fi cheltuiti.

Mai au o mica sansa. Sa vina acum, profitand de noua prelungire a termenului de implementare a proiectelor, cu o noua lista de proiecte, fezabile a putea fi implementate pana la 30 iunie 2024, si sa reuseasca sa atraga cat mai multi bani din aceasta finantare. Sau sa discute cu stapanul…, adica domnul Fritz sa discute cu domnul Simonis, si sa ii modifice in Parlament, dar asa cum trebuie, legea, astfel incat sa-i fie de folos„, a adaugat Nica.

Pe de alta parte, fostul viceprimar Dan Diaconu, in prezent consilier al presedintelui CJT, spune ca primaria nu a reusit sa implementeze decat 10% din proiectele demarate inca din mandatul trecut.

Tot acest parcurs ne duce din pacate la niste rezultate care sunt nu execrabile, pentru ca execrabil ar insemnat un cuvant extraordinat de frumos. Practic, din invetsitiile propuse in bidbook-ul initial, in anul 2016, ma refer doar la cele de infrastructura culturala, pentru ce cele de revitalizare urbana si spatiu public erau deja finalizatein anul 2017. Practic, din 10 proiecte, astazi, in 2023, e finalizat 1 si jumatate. Fie ca vorbim de Multiplexity, trebuia sa fie in mod normal, cel mai important proiect al Capitalei Culturale, centru programului, din acest punct de vedere, si pentru care in anul 2019 a fost inceput concursul de solutii, in colaborare cu Ordinul Arhitectilor, si pentru care in luna mai a anului 2020 au fost castigati castigatorii. Azi nici licitatia de executie nu este pornita si suntem la 3 ani de la acel momnent.

Centrul Cultural Marasesti pentru care s-au facut eforturi absolut spectactaculoase, inclusiv mutarea spitalului de dermatologie in Complexul Studentesc. In 11 iunie 2020 a fost incheiat contractul de executie, in 16 iunie 2020 a fost predat amplasamentul catre constructor, suntem in anul 2023, la 3 ani si ceva de la acel moment. Nu doar ca nu e finalizat acest obiectiv, dar procentul in care s-au realizat lucrarile este unul foarte, foarte mic.

Dintre salile de cinematograf, singura sala de cinematograf care a fost finalizata este Victoria, de asemenea, cu licitatia de executie pornita in anul 2020. Iar pentru Dacia termenul de executie era de 12 luni, cu o licitatie de executie pornita si ea in anul 2020. Pentu Srtudio, 18 luni, de mult depasit si acest termen. Pentru Timis, 20 de luni, cu licitatie de executie pornita la un an si jumatate de la predarea proiectului.
Centrul cultural, turneul de apa din Iosefin, proiect ce trebuia finalizat in momentul acesta si care a beneficiat de finantare la momentul 2020 , si toate celelalte proiecte din bidbook-uil initial, care se regasesc ulterior, o parte dinte ele, si in anexa 42 din ordonanta din 2019.

Nu stiu cu ce mandrie se poate adresa domnul primar cu privire la investitiile realizate de domnia sa pentru Capitala Europeana a Culturii pentru ca, din pacate, rezultatele sunt probabil, undeva la 10% din ceea ce trebuia sa fie Timisoara in anul 2023„, a precizat Dan Diaconu.

Pe de alta parte, reprezentantii Consiliului Judetean spun ca, din cele 31 de proiecte angajate in dosarul de candidatura, doar unul ar fi intarziat si risca sa nu fie finalizat la timp.

„Avem 31 de obictive de investitii, dintre care 14 finalizate. Din aceste 31, doar 1 il avem cu risc de intarziere si doar pentru acesta am mers sa ne zbatem, sa nu pierdem banii. E vorba de o cladire multifunctionala la Muzeul Satului. E o cladire pe parter, este in curtea Muzeului Satului, organizarea de santier se poate face foarte usor. Noi avem incredere ca se va realiza in 6 luni. Din cele 33 de milioane, doar 5 ar fi fost cu risc de pierdere„, a precizat Alexandru Proteasa, vicepresedintele CJT.

Iata mai jos o lista a investitiilor derulate de Consiliul Judetean Timis, aferente programului TM2023!

– Dotare cu mobilier și echipamente audio – video /IT a Sălii Multifuncționale și a Centrului Info Bastion – Complex Bastion Maria Theresia Timișoara, Program TM CEaC 2023;
– Proiectare și dotare Sala Multifuncțională din Palatul Administrativ, Program TM CEaC 2023;

Muzeul National al Banatului
– Realizare și montare 80 panouri stradale pentru expoziția Patrimoniu sub reflectoare – Timișoara : Lumi paralele, Program TM CEaC 2023,
-Sistem de climatizare performant și echipamente de păstrare mediu controlat (umiditate) ptr. spațiu expozițional – Muzeul Banatului, Program TM CEaC 2023;
– Dotări și echipamente pentru Atelierul de mediere culturală și pedagogie muzeală, din cadrul Muzeului Banatului, Program TM CEaC 2023;
– Achiziționarea unei mese interactive MT, 86 inch 4K + soft, Muzeul Național al Banatului, Program TM CEaC 2023;
– Vitrine din metal cu microclimat controlat – 14 buc., Muzeul Național al Banatului, Program TM CeaC 2023;
– DOM cu video – proiecție, configurare și instalare, diametru DOM de 6 ml, Muzeul Național al Banatului, Program TM CEaC 2023

Muzeu de Arta
– Proiect – Sistem de supraveghere video CCTV și Sistem antiefracție + control acces + cablaj Wi – Fi, Program TM CEaC 2023;
– Lucrări, instalaţii cu rol de securitate la incendiu – proiectare + execuție ( achiziţie, montaj, PIF, etc.), Program TM CEaC 2023;
– Reabilitare sistem de climatizare etaj 2, corp Unirii – Palatul Baroc, Program TM a CEaC 2023;
– Kit Grup electrogen Palatul Baroc, pentru exterior (achiziţie, montaj, PIF, etc.), Program TM CEaC 2023;
– Instalaţie programabilă de iluminat, cu beamere RGB a faţadei Palatului Baroc, Program CEaC 2023;
– Corpuri de iluminat și accesorii pentru expozițiile permanente Artă Europeană, Artă bănățeană și Artă modernă românească, Program TM CEaC 2023;
– Spoturi led și accesorii pentru 10 săli, etaj II, Program TM CEaC 2023;
– Echipamente și dotări Muzeul de Artă, program TM CEaC 2023;

Muzeul Satului Banatean
– Construire Clădire Multifuncțională cu scop expunere imersivă a proceselor de restaurare / conservare, depozit de tranzit și carantină – proiectare și execuție, Program TM CEaC 2023;
– Panouri LED outdoor 4 * 5 m – 2 buc., Program TM CEaC 2023;
– Echipamente și dotări Muzeul Satului, program TM CEaC 2023;

Centrul de Cultura si Arta al judetului Timis
– Lucrări de reabilitare acoperiș și realizare de spațiu expozițional la sediu din str. E. Ungureanu nr. 1 – lucrări de execuție, Program TM CEaC 2023;
-Sistem de amplificare (mixer 72 canale, 4 microfoane și accesorii), Program TM CEaC 2023;
– Tabletă și pedală citire și înmagazinare partituri – 20 buc., Program CEaC 2023;
– Mobilier și aparatură electronică ptr. CCAT, Program TM CEaC 2023;

Teatrul pentru copii si tineret Merlin
– Cap tractor + scenă mobilă, program TM CEaC 2023;

Biblioteca Judeteana Timis Sorin Titel
– Lucrări de amenajare și dotări spații administrate de BJT, în cadrul Bastionului Theresia (Traveele A1.5 – A1.12) – proiectare + execuție, Program TM CEaC 2023;
– Achiziție și montaj mesh – uri personalizate, demontare / înlocuire plasa existentă, Program CEaC 2023;

Directia de Prestari Servicii Timis
– Scenă demontabilă cu dotările necesare, pentru desfășurarea de evenimente, Program CEaC 2023.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.