(P) Fostul viceprimar al Timisoarei, Adrian Orza, isi indeamna sustinatorii sa-l voteze pe Marian Cucsa (ALDE)

În prezent consilier local independent, Adrian Orza a anunțat public că opțiunea sa pentru Camera Deputaților este liderul ALDE Timiș, Marian Cucșa, cel mai tânăr candidat de pe listele pentru alegerile parlamentare.

Fostul viceprimar al Timișoarei consideră că e foarte bine că tot mai mulți tineri se implică în politică, iar despre ALDE Timiș a spus că a construit listele pentru alegeri ținând cont de valoarea pe care generația tânără o are. În opinia sa, acest lucru este foarte important pentru că oamenii noi în politică au entuziasm, “idei sănătoase” și nu sunt afectați de tarele unui mediu politic corupt.

adrian-orza

Îmi place de tânărul Cucșa, îl cunosc personal. Rădăcinile bunicilor lui sunt ca cele ale bunicilor mei, sunt din Banat. Văd că se străduie. Propune lucruri care contează mult în mentalul alegătorilor. Are vârsta potrivită ca să confirme și merită să primească încrederea necesară. Nu este atât de tânăr încât să nu aibă experiență, dar nici prea copt ca să fii asimilat lucruri negative din politica de până acum. Merită o șansă acest tânăr. Este opțiunea mea pentru Camera Deputaților”, a spus Adrian Orza la o emisiune de dezbatere electorală, în cadrul căreia a fost întrebat cu cine va vota în 11 decembrie pentru Camera Deputaților.

Consilierul local independent Adrian Orza a mai spus că, în opinia sa, îl consideră pe Cucșa un tânăr entuziast și echilibrat, conștient de ceea ce poate face în calitate de reprezentant al timișenilor în Parlamentul României.

Ce le recomandă susținătorilor lui

Fostul viceprimar al Timișoarei și-a motivat opțiunea de vot în funcție de mai multe criterii. Pe lângă faptul că îl cunoaște pe Marian Cucșa, îi cunoaște platforma electorală și ideile politice, Orza a mai subliniat faptul că e necesar ca pe scena politică să fie prezente partide cu potențial de creștere, care să asigure cadrul necesar unei democrații reale.

Vreau să dau o șansă unui tânăr dintr-un partid mai mic”, a mai adăugat Adrian Orza.

Acesta le recomandă susținătorilor lui să îl voteze pe Marian Cucșa, să dea o șansă tinerilor care pot schimba mediul politic din România, care au capacitatea de a veni cu idei noi și politici publice eficiente pentru ca problemele de zi cu zi ale românilor să fie rezolvate.

Marian Cucșa este onorat de susținerea lui Orza

La rândul său, Marian Cucșa, tânărul de 30 de ani care a preluat conducerea ALDE Timiș și a atras ca membri persoane tineri și specialiști din diferite domenii, spune că susținerea publică a fostului viceprimar este o onoare și îl bucură.

Adrian Orza și cu mine am dezbătut deseori idei de proiecte, teme politice, am discutat despre problemele societății românești și soluțiile pe care le putem avea. Apreciez faptul că este o persoană constructivă, respectă timișorenii și timișenii, este un om de cuvânt și face ceea ce spune. Să primesc susținerea lui este onorant și mă obligă, de asemenea, să reprezint și să respect aceleași valori. Este o persoană onestă, cinstită, care a făcut multe pentru Timișoara ca viceprimar, iar acum o face în calitate de consilier local independent. Este un exemplu pentru mine și mă bucur că le transmite susținătorilor săi să fie alături de mine în alegerile din 11 decembrie”, a declarat Cucșa.

Marian Cucșa este primul candidat pe lista ALDE Timiș pentru Camera Deputaților. Din echipa sa care alcătuiește lista de candidați fac parte atât persoane tinere, cât și candidați cu experiență administrativă și politică. Niciunul dintre candidați nu este acuzat sau cercetat pentru fapte de corupție, lucru care a constituit un criteriu important în alcătuirea listelor ALDE Timiș pentru Parlamentul României.

Publicat la comanda ALDE Timis de SC Ripensis Media Trust SRL. Cod mandatar financiar: 11160008

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Deci fata de Ehegartner care are alura unui om serios, dedicat proiectului public, Cucsa are asa o fizionomie de aparatcik marunt, ceva de speriat. Nu l-am stiut pina sa apara la ALDE. Asta e impresia pe care mi-a lasat-o primul contact vizual cu el. Sigur n-am sa votez oameni cu alura de aparatcik, purtator de servieta a sefului mai mare.