(P) Ilare Bordeasu (ALDE), un primar care poarta haina politica doar o zi

Profesorul universitar Ilare Bordeaşu, candidat ALDE la Primăria Timişoara şi fost coleg cu Nicolae Robu, a intrat în lupta electorală ştiind că în oraşul de pe Bega este nevoie de o schimbare urgentă în administraţie. În opinia sa, sunt prea multe probleme evidente în municipiu, pentru care nu există niciun proiect care să ofere soluţii, iar timişorenii cu care se întâlneşte în fiecare zi îi reconfirmă faptul că e nevoie de un primar competent în a crea echipe şi sisteme funcţionale, care să pună în valoare energia şi ideile oamenilor, în slujba comunităţii locale.

Bordeaşu este un “proaspăt” politician. Este membru ALDE de doar 5 săptămâni. A acceptat să facă parte din acest partid din apreciere pentru copreşedintele ALDE Călin-Popescu Tăriceanu, care i-a acordat încrederea de a intra în alegerile locale dintr-o perspectivă personală, fără decizii impuse de partid. De asemenea, apreciază energia şi entuziasmul copreşedintelui Daniel Constantin, care mobilizează tot mai mulţi tineri spre ALDE.

Înţeleg rolul politicului, pentru că la noi în ţară încă este calea prin care oamenii competenţi pot ajunge în funcţii de reprezentare publice. Dar pentru mine haina aceasta politică este necesară o zi. După alegeri, un lider al unei comunităţi trebuie să dea jos haina politică, să fie deschis spre colaborare şi comunicare cu toate partidele. Toţi cei care vom fi aleşi avem obligaţia de a lăsa lupta electorală deoparte şi să ne facem treaba pentru care am venit în faţa oamenilor şi le-am spus să ne votez. Şi eu am dezamăgirile mele politice. Sunt persoane care o dată intrate în acest joc, ajunse la putere, au uitat de unde au plecat, nu mai stau de vorbă cu oamenii, pozează în lideri stimabili deşi au multe nereguli în spate. Mă feresc să fac o campanie murdară, cu atac la persoană pentru că acest tip de politică nu mi se potriveşte. Ceea ce cred că trebuie făcut este să ne uităm în jur, să vedem ce lipseşte acestui oraş şi să ne punem pe muncă. Din 6 iunie, în Primăria Timişoara trebuie să facem ordine în sistemul administrativ şi în modul în care este administrat oraşul”, a spus Ilare Bordeaşu.

Candidatul ALDE are proiecte complexe şi concrete lansate în campania electorală, despre care spune că sunt importante pentru viaţa de zi cu zi a oamenilor, iar în lipsa realizării lor este dificil să fie construită o viziune a viitorului.

Trebuie să le oferim timişorenilor egalitate în condiţiile de trai. Cartierele nu sunt îngrijite aproape deloc. Oamenii spun că nu au parcuri, nu au parcări, este mizerie, trotuarele sunt sparte. Nu putem să ne tot lăudăm cu centrul oraşului. Timişoara are peste 300.000 de locuitori plătitori de taxe şi impozite. Toţi merită amenajări la fel de frumoase”, a spus candidatul ALDE despre ce înseamnă în opinia sa normalitatea de zi cu zi.

Un alt proiect pentru care Bordeaşu insistă este cel legat de sistemul de parcare. Consideră că Timpark trebuie suspendat acolo unde primăria nu a construit nimic, pentru că oamenii sunt taxaţi nejustificat. În plus, toţi banii încasaţi până acum nu au fost investiţi pentru a dezvolta parcări de mari dimensiuni, supra sau subterane, ceea ce în opinia candidatului ALDE este o mare greşeală de planificare administrativă.

Este inadmisibil să nu avem centură. Nu putem să tot dăm vina pe alţii. Trebuie găsit consensul, insistat în mod constructiv pe lângă instituţiile naţionale care pot decide alocare de fonduri. Oraşul şi timişorenii sunt grav afectaţi de poluare, pierd timp în trafic, din cauza aglomerării care ar putea fi parţial rezolvată de centură şi de câteva lucrări specifice de infrastructură”, a completat profesorul universitar.

Cine este Ilare Bordeaşu

Este primul lider de sindicat din ţară care a recuperat în instanţă creşterile salariale ale personalului didactic universitar după ce guvernul a tăiat veniturile angajaţilor din sistemul de stat. Şi-a continuat lupta în ciuda presiunilor din interiorul Universităţii Politehnica, dar şi de la nivel naţional, considerând că dacă şi-a asumat să-şi reprezinte colegii trebuie să o facă până la capăt. A consiliat apoi alţi lideri de sindicat din ţară, lucru pe care îl continuă şi azi, astfel încât cei îndreptăţiţi să îşi primească banii înapoi. Sub coordonarea sa, sindicatul pe care-l reprezintă a crescut 200 la sută şi tot mai multe persoane devin membre de sindicat pentru că au încredere că problemele lor pot fi rezolvate.

Este mentor pentru zeci de studenţi care sub îndrumarea sa au excelat în proiecte de cercetare şi academice, la nivel naţional şi internaţional, care au devenit manageri în companii private multinaţionale.

Este un om energic, corect, orientat înspre valorificarea potenţialului oamenilor din jur prin motivarea şi delegarea de responsabilitate, apreciază iniţiativa şi o încurajează.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Si care este mareata calitate ca este”profesor universitar” este ca si calitatea de student care este un handicap nu o mandrie ca esti capabil