(P) Respectarea drepturilor persoanelor cu dizabilitati, o prioritate pentru Marius Dugulescu

Candidatul Partidului Mișcarea Populară la Primăria Timișoara, Marius Dugulescu, vrea ca persoanele cu dizabilități să aibă aceleași drepturi ca și cele care nu au probleme de sănătate. În acest sens, după data de 5 iunie va asigura integrarea şi incluziunea socială a persoanelor aflate pe poziție de inegalitate, cu drepturi şi obligaţii egale ca toţi ceilalţi membri ai societăţii. De asemenea, Dugululescu va face toate demersurile necesare pentru egalizarea șanselor în ceea ce priveşte încadrarea în muncă a persoanelor cu dizabilități, iar abordarea va fi una centrată pe persoană în furnizarea de servicii.

Persoanele cu handicap se bucură de protecţie specială, conform art. 50 din Constituția României, iar conform Legii nr. 448/2006, autorităţile publice locale au obligaţia să asigure condiţiile necesare pentru integrarea şi incluziunea socială a persoanelor cu dizabilități. Ca primar, Marius Dugulescu va ține cont de aceste acte normative în care crede și pe care vrea să le promoveze pe cât de mult posibil.

Este important să acordăm facilități fiscale persoanelor cu dizabilități prin scutire de la plata impozitului pe clădire și teren, de la plata taxei pentru automobilele adaptate persoanelor cu dizabilități și de la plata taxei pentru autorizarea de funcționare a diferitelor activități economice. De asemenea voi face toate demersurile pentru atragerea de finanțări externe în scopul îmbunătățirii accesului și participării grupurilor defavorizate pe piața muncii și vom organiza manifestări, activități culturale, sportive și de petrecere a timpului liber dedicate grupurilor defavorizate. În privința persoanelor cu dizabilități, este nevoie urgentă de adaptarea clădirilor istorice și culturale asfel încât să le fie facilitat accesul, conform legislației în domeniu. În plus vom crea condiții optime pentru ca cei cu handicap locomotor să poate practica diverse forme de sport” , spune Marius Dugulescu, candidatul PMP la Primăria Timișoara. Acesta mai vrea și să adapteze paginile oficiale de internet ale instituțiilor administrației publice din oraș astfel încât să se asigure accesul la informații publice persoanelor cu dizabilități vizuale sau alte forme de dizabilități, dar și să adapteze mijloacele de transport în comun cu rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii.
Marius Dugulescu este candidatul care a avut o inițiativă unică în România: a inclus pe lista de candidați la Consiliul Local, pe locul 2, o persoană cu dizabilități locomotorii totale.
Votează Marius Dugulescu la Primăria Timișoarei! Numărul 7 pe buletinul de vot.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. bai nenorocitule, tu stii macar cum o cheama pe femeia aia?