Padel pentru o cauza nobila. O mana de ajutor pentru Erwin, cel mai premiat elev al Colegiului National de Arta Ion Vidu din Timisoara

TIMISOARA. Padelul este un sport in plina ascensiune care va deveni cel mai probabil, la Paris in 2024, si sport olimpic. Foarte bine dezvoltat mai ales in tarile latine ca Spania sau Argentia, padelul si-a castigat admiratori, dar si practicanti in Romania si Republica Moldova.
In Timisoara se joaca de ani buni la Padel Center (Dumbravita), unde se desfasoara regulat turnee si campionate. Saptamana viitoare se va juca din nou, de aceasta data nu pentru „glorie sportiva”, ci pentru un caz deosebit, care merita toata atentia.

Vremurile sunt ciudate, dar ne gandim sa facem, macar o fapta buna, si va cerem sa va implicati. Organizam un turneu, in onoarea celui mai premiat elev de la Colegiul National de Arta Ion Vidu. Erwin este ceea ce numim „caz social”. Dar asta nu l-a impiedicat sa faca performanta. Si ce performanta! E la liceu, inca. A terminat fiecare an de scoala cu medii frumoase. Are peste 50 de concursuri la activ, multe internationale, toate cu diplome si premii, mai ales premiul I. Amintim doar ca anul trecut a participat la 8 competitii, din care doua internationale (Geneva International Music Competition si Internationaler Jugen-Wettbewerb Iserlohn), la care a luat locul I si II, in timp ce la restul competitiilor nationale a ocupat tot locul I sau a fost premiat cu Diploma de Excelenta. Haideti sa il ajutam, impreuna!”, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Adrian Haradau, unul dintre organizatorii competitiei.

Concursul este deschis tuturor ce vor sa faca o miscare si totodata o fapta buna. Erwin are nevoie de ajutor si totii banii rezultati din inscriere ii vor reveni lui, la sfarsitul competitiei.

Inscrierea costa o suta de lei de persoana si va puteti asigura un loc in competitie pana pe 24 noiembrie. Turneul are loc weekend-ul urmator, in zilele de 28 si 29 noiembrie. Pentru inscrieri puteti suna la numarul de telefon 0724476836.

Padelul este un sport ce poate fi practicat de o categorie vasta de persoane indiferent de sex, varsta sau conditie fizica. Este foarte asemanator tenisului, insa mult mai dinamic, iar dimensiunile terenului mai reduse (20m lungime x 10m latime) si jocul la dublu, fac mingea sa se mentina mai mult in joc si astfel sa fie mult mai distractiv si spectaculos. Pe langa faptul ca este un bun exercitiu cardiovascular ajuta si la mentinerea sau chiar scaderea in greutate.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.