Padelul din Timisoara se poate lauda cu un premiu unic. Foto

TIMISOARA. Sportivii de la Padel Center Timisoara au fost primii jucatori ai acestei discipline din Romania care au participat la o competitie europeana. Asta s-a intamplat anul trecut, in Malaga. Anul acesta, banatenii au participat din nou la The International Cup of Padel Clubs, unde si-au adjudecat Premiul Fair Play si unde au castigat meciurile din grupa lor.

In semn de recunoastere, delegatia a primit in dar o racheta de padel unica in lume, pictata de un artist plastic remarcabil, francezul Cristophe Ducoin, cunoscut drept El Chuzpo. Racheta in culori calde pastelate preia culorile cladirilor din Malaga, oras considerat capitala padelului european.

Organizatorii The International Cup of Padel Clubs au comandat o serie limitata la nivel mondial de 10 rachete pictate de Chuzpo, menirea lor fiind de a semnala valori care merita aduse in atentie. Prima din seria rachetelor Art, cea inspirata din culorile cladirilor orasului Malaga a fost oferita sportivilor timisoreni.

Prima Art racheta de padel a ajuns astfel in capitala Banatului, fiind unica in lume.

In ceea ce priveste livrarea primei rachete Art, o serie limitata de 10 exemplare in toata lumea, am fost foarte bucurosi sa o oferim clubului Padel Center din Timisoara si președintelui acestuia. Impartasim cu Lucian Perescu aceleasi valori in ceea ce priveste sportul ca si cultura si autodepasirea. Ideea de a crea rachete de arta bazate pe lucrarile pictorului El Chuzpo a fost posibila prin intalnirea artistului si a producatorului de rachete de padel Shark pornind de la ideea noastra. Astazi avem 3 modele care sunt fabricate fiecare in serii de cate 10 exemplare. Aceste rachete sunt de foarte buna calitate pentru a juca padel dar si foarte rare prin picturile pe care le contin”, a declarat Claude Baigts, presedintele Asociatiei Europene a Cluburilor de Padel.

De partea banateana, Lucian Perescu s-a declarat onorat de acest premiu si a declarat ca va face tot posibilul sa dezvolte padelul in Romania, Timisoara fiind in acest an gazda primului turneu international la care au participat jucatori profesionisti.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.