Pagube de aproape 2 milioane de lei dupa inundatiile din februarie in Timis. Prefectul cere bani de la guvern. Video

TIMISOARA. Prefectura Timis a incheiat procesul de evaluarea a daunelor produse de viituri la sfarsitul lunii februarie in estul judetului.

CITESTE SI: Au inceput demolarile la baza sportiva din zona Mircea cel Batran din Timisoara, unde se va amenaja alta noua si moderna, cu aproape 1 milion si jumatate de euro. Foto 

Prefectul Mihai Ritivoiu spune ca revarsarea apelor a lasat in urma pagube de aproape 2 milioane de lei. Reprezentantul Guvernului in teritoriu va solicita alocarea de sume pentru despagubirea timisenilor care au avut de suferit in urma inundatiilor.

Localitatea cea mai afectata a fost Dumbrava, iar aici urmeaza sa ajunga cea mai mare suma de bani.

Despagubiri ar urma sa primeasca si locuitorii din Bethausen, Balint, Margina si Manastiur.

Am finalizat evaluarea pagubelor cauzate de inundatiile din 27 februarie: 1.911.000 lei. Voi solicita Guvernului alocarea resurselor financiare si despagubirea localitatilor Bethausen (2.000 lei), Margina (50.000 lei), Dumbrava (1.352.400 lei), Balint (347.500 lei), Manastiur (159.100 lei).
Le multumesc zecilor de cadre ale ISU Banat, Arad si Hunedoara, ale Jandarmeriei Romane si ale Apelor Romane, ale Serviciilor Voluntare pentru Situații de Urgenta din Dumbrava si apreciez implicarea primarilor din localitatile de mai sus„, a anuntat pe pagina sa de Facebook Mihai Ritivoiu.

Va reamintim, in 27 februarie, in urma precipitatiilor cazute in zona de est a judetului, apele raului Bega au iesit din matca si au inundat case si curti la Faget, Rachita, Dumbrava, Ohaba Lunga, Balint, Manastiur si Lugoj.

A fost nevoie de interventia pompierilor din Timis, dar si din Arad si Hunedoara.

La Rachita, echipajele ISU au lucrat alaturi de jandarmi si voluntari pentru intarirea digului de pe rau.
In aceeasi localitate, 65 de elevi, copii de gradinita si profesori au fost evacuati din scoala, iar cursurile suspendate, din cauza amenintarii apelor

Totodata, angajatii de la Apele Banat cu inchis un stavilar la Costei, pentru ca raul Bega sa nu mai fie alimentat suplimentar cu apa din raul Timis. Iar la nodul hidrotehnic Topolovat, s-a procedat la descarcarea de apa din Bega catre Timis.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.