Panica in plin centru la Timisoara. Un tanar care isi plimba copilul a fost amenintat de un barbat cu cutitul pentru o tigara

TIMIȘOARA. Incident ziua în amiaza mare la Timișoara. Un tânăr care își plimba copilul în Piață Unirii a fost abordat de un bărbat care l-a lovit peste mână și i-a cerut o țigară.

CITESTE SI: Niciun metru de pista noua de biciclete n-a amenajat Primaria Timișoara anul trecut. ‘Noroc’ cu cele 3 mari bulevarde care aveau prevazute in proiecte trasee pentru biciclisti

Pentru că a refuzat să-i dea, acesta l-a amenințat că-l va tăia cu cu cuțitul. Tânărul a alertat imediat polițiștii locali.

În baza descrierii făcute, echipajele de polițiști locali s-au deplasat în zonă și au observat o persoană care a încercat să fugă dinspre Str. Alba Iulia spre Piața Victoriei, moment în care a fost prins și imobilizat cu cătușele din dotare. Acesta a fost identificat în persoana lui S.M., de 39 de ani, domiciliat în comuna Dudeștii Noi.

Despre cele întâmplate, partea vătămată, un tânăr în vârstă de 28 de ani, din Timișoara, a declarat că se plimba cu copilul său în Piața Unirii, iar presupusul agresor l-a lovit peste mână, cerându-i o țigară, dar cum l-a refuzat, acesta l-a amenințat că îl va tăia cu cuțitul și a introdus mâna în buzunarul hainei pentru a-l intimida. Speriat, tânărul a apelat Dispeceratul Poliției Locale pentru a cere sprijin„, transmit reprezentantii Politiei Locale Timisoara.

Bărbatul a fost incredintat polițiștilor de la Secția 1 pentru continuarea cercetărilor.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Aaaa, comuna Dudeștii Noi, daaa! E în inima Olteniei, la un pas de kilometrul zero al Craiovei, cunoaștem! Măcar în Craiova iei o sabie peste bot dacă nu dai un lanț de aur, nu o țigară!

    • Bănățanii agevărați scot brișca (nu au ei bani pentru sabie) și atacă pentru mult mai puțin, pentru doar o țigară. Sunt mult mai ieftini, dar e nornmal să fie așa, că doar și calitatea e mult mai proastă…

      • Alt idiot ,,,bah scursurilor, omu prost intodeauna dar intodeauna semnalizeaza

      • Eu stau si ma intreb ce om normal la cap isi lasa el casa parinteasca, orasul sau satul care da pe dinafara de civilizatie si prosperitate in Oltenia, unde e totul mai ceva ca in tarile scandinave si se muta de bunavoie sa isi traiasca zilele la Timisoara in Banat unde e asa de rau? Care ar fi explicatia pt care un om poate face o asemenea alegere idioata in viata?

  2. Călin Georgescu: „Dacii se hrăneau cu aerul munților și cu fructe de pădure. Atât!”

    Cer aveti cu acest Decebal ca cerea o tigara ??? Huoooo Soros

    • De ce nu mergi tu acasa in israel si sa ne lasi pe noi in pace? Dupa poza nu e nici get nici dac. e o corcitura valah cu indian.

      • Khazarii nu is din israel.. defapt israel e un stat inventat ca si ucraina.. acolo a fost Palestina chiar si conform cartilor scrise de ei. De exemplu, nici romanii nici grecii nici persii nu pomenesc de un stat numit israel..

        • In secolul al V-lea, Moscova inca era o mlastina, pe cand Ukraina avea deja catedrale ortodoxe. Evreii sunt pe pamantul ala deja de vreo 6000 ani, in vreme ce Islamul a fost inventat abia tot cam pe cand Moscova era inca o mlastina si Ukraina avea deja catedrale ortodoxe.

  3. am crezut ca e alin nica din dudesti ca tot a ramas somer de asta vara

  4. O fi prieten cu Alin Nica ?

  5. 3280 locuitori, dintre care 735 inlocuitori. Sa se afle ce tigari avea victima.

  6. Tânărul de 28 de ani, care se plimba cu copilul de mână, a avut noroc cu carul. Era prin centru, probabil la o oră respectabilă. Cetățean corect, analfabet funcțional – din păcate. România Educată ar fi trebuit să ne învețe să nu fumăm pe stradă, sau deloc. Dacă, totuși, o facem și pe stradă, să nu ne riscăm viața pentru 2-3 lei, intrând în polemică cu urșii din tufiș. Mai ales cu dependenții de tutun. Exista o cutumă, pe vremuri – fumătorii se ajută între ei… În fine, am școala străzii.

    • Corect. Alta shcoala?

  7. E plin d-astia… nimic nou. Militia, ca de obicei, inexistenta pe strazi – si ma refer aici, in special la sobolanii platiti de Fritz din banii cetatenilor, care ar trebui sa fie in slujba acestora si care n-au, niciodata, echipaje suficiente.
    Da, despre militia locala e vorba, analfabetii din spate de la UMT.

  8. Stati sa vedeti ce urmeaza cu toti emigrantii care au napadit Romania!

    • Ce sa urmeze?
      Va uram revolutia bunei guvernari in domeniul social.
      Sau altfel zis: inainte, nu inapoi cu ei !

      Mergi pe la usristi ca iti explica ei mai bine ca esti un incuiat !

    • @Jack de cativa ani tot ameninti cu emigranti ce au napadit Romania, dar nu se intampla nimic , marile nenorociri tot zburatoarele noastre locale le fac, la mine la lucru e plin de ei si nu creaza nici o problema, cei care se ocupa cu furat sunt cei din zona iubita a romaniei incepe cu O se termina cu A

      • Olanda, asa se chema inainte, ca acuma avem, adica macar aveam – si tezaur la muzeul lor acolo la ei la Drents.

      • Ia-i ma la tine acasa daca te apasa atata grija lor, sa vezi cum sta treaba.