Panouri cu mesajul ATENTIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR in localitatile de frontiera (P)

Deputatul PNL de Timiș Cosmin Șandru este inițiatorul, alături de alți colegi deputați și senatori PNL, al proiectului de lege care prevede ca la intrările și ieșirile din localitățile în care a fost identificată posibilitatea conectării automată a telefoanelor sau tabletelor la rețelele din statele vecine, în zonele de graniță să fie montate panouri cu mesajul „ATENȚIE! RISC DE ROAMING INVOLUNTAR”.

„Dorim prin această inițiativă să protejăm cetățenii care tranzitează localitățile în care există riscul de a acumula costuri suplimentare accidentale ca urmare a conectării la o rețea dintr-un stat vecin. Timișul este unul dintre județele în care astfel de incidente sunt extrem de frecvente, având graniță directă cu Serbia, stat care nu se află în Uniunea Europeană și prin urmare, în care nu funcționează principiul european „Roam like at home”, iar tarifele pentru servicii mobile de voce și internet sunt semnificativ mai mari”, roamnia declarat deputatul PNL de Timiș, Cosmin Șandru.

Primăriile din localitățile de graniță și administratorii drumurilor care le traversează vor avea obligația de a instala astfel de indicatoare. „Riscul de roaming involuntar” este definit în proiect drept: „intrarea accidentală în roaming care se poate produce atunci când utilizatorul de servicii de telefonie și internet mobil se află pe teritoriul statului de reședință, în localitățile situate în proximitatea granițelor, iar acesta are serviciul de roaming activat și terminalul utilizat este setat pe selectarea automată a rețelei. În această situație dispozitivul mobil se conectează automat la rețeaua operatorului cu cel mai bun semnal în punctul în care se află utilizatorul, chiar dacă aceasta aparține unui operator dintr-o țară vecină”.

Roaming-ul involuntar afectează sute de mii de cetățeni

Conform datelor prezentate de ANCOM și citate de inițiatorii proiectului, sunt 1.092 de localități cu peste 10 locuitori din România care prezintă risc de roaming involuntar și pe care le regăsim în limitele teritoriale a 19 județe. Potrivit inițiatorilor, până în acest moment, în Serbia nu există cadre de reglementare cu privire la sistemul de tarifare pentru servicii de roaming. Granița cu această țară are o lungime de peste 540 de km, pe raza județelor Timiș, Caraș-Severin și Mehedinți, iar numărul cetățenilor care locuiesc în localitățile aflate sub incidența riscului de roaming involuntar din zona frontierei româno-sârbe, este estimat ca fiind de aproximativ 317.000.

Proiectul de lege prevede ca ANCOM să publice cel puțin o dată la 3 ani lista unităților administrativ-teritoriale în care există riscul pentru utilizatorii finali de a intra în roaming involuntar din țările vecine. În termen de 60 de zile de la data publicării acestei legi, ANCOM are obligația să informeze toate autoritățile administrației publice locale ale căror unități administrativ-teritoriale se regăsesc pe lista menționată, precum și consiliile județene în care se regăsesc localitățile respective, în calitate de administratori ai drumurilor județene, dar și Ministerul Transporturilor, în calitate de administrator al drumurilor naționale, cu privire la publicarea listei localităților în care există risc de roaming involuntar din țările vecine.

La intrările în localitățile care se regăsesc în lista publicată de ANCOM, se vor amplasa indicatoare cu rolul de a atenționa utilizatorii că urmează să tranziteze o localitate în care există risc de roaming involuntar din țările vecine. Noile indicatoare vor fi similare cu cele ale indicatoarelor de localizare pentru intrarea sau ieșirea din localitate. Culoarea indicatorului va fi albă, iar textul indicat, scris cu majuscule, va avea culoare neagră. „Sunt convins că proiectul va fi susținut cu o majoritate largă în Parlament. Este încă o dovadă că prin acțiuni simple putem răspunde rapid și eficient unei probleme cu care se confruntă sute de mii de cetățeni”, mai spune deputatul PNL Cosmin Șandru.

Sursa foto: www.ancom.ro

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Cu banii pe care-i veti da pe tablite(de cele mai multe ori invizibile de intrarea in zona) mai bine ati obliga operatori de telefonie mobila (poate chiar ajuta ) ptr a imbunatati fregventa de lucru, acolo fiind echipamente vechi de 25 de ani din tehnologia GSM in cadrul antenelor , Prin ceea ce vreti sa face-ti este o FRECTIE la un picior de lemn , SERVICIUL de 112 , este mort in zona , dar banii sau mancat pe modernizare………….Ganditi tovarasi PNL ai lui Grindeanu ……..))