Papionul…

Dan Negru

Pe 6 iunie, ar fi implinit 94 de ani… Tin minte ca prin ianuarie ‘91-’92-’93 radeau toti de papionul unui roman reintors in Romania dintr-un lung exil. Reintors dintr-o Anglie monarhista, plina de papioane… Tin minte un mare miting de atunci, pe care Televizunea Romana Libera  a avut grija atunci sa-l mediatizeze intens, in care zeci de romani purtau simbolic doua cosciuge, pe fiecare scria cate un nume. Ratiu si Coposu…

Ultima data cand am fost sa votez am pus stampila pe el, pe Ion Ratiu. Si acum cred ca n-am gresit, noi toti am fi aratat altfel azi… De atunci nu ma mai intereseaza zilele de alegeri… Papionul lui Ratiu, de care radea toata Romania atunci, sunt sigur ca azi ne-ar fi salvat…

Tin minte insa vorbele lui Ratiu… „poti reinvia din morti doar din pamantul patriei tale…” In 2000 a murit la Londra si a cerut, prin testament, sa fie ingropat in Turda, la Biserica Adormirii Maicii Domnului, numita si Biserica Ratestilor tocmai pentru ca a fost ctitorita de familia Ratiu. Construita si intretinuta pe banii familiei Ratiu… Omul isi dorea sa-si gaseasca linistea langa parintii, bunicii si stramosii lui…Uluitor, preotul ortodox al lacasului n-a acceptat inhumarea lui Ratiu, in biserica ctitorita de bunicii lui, din cauza diferentelor dintre Biserica Ortodoxa si Biserica Unita cu Roma, Ratiu fiind credincios unit pe cand biserica careia familia lui i-a pus bazele era ortodoxa… Slujba prohodului a avut loc in strada, pe un ger naprasnic, in fata bisericii…

A fost inmormantat apoi la cimitirul central din Turda departe de familia lui… S-a stins pe 17 ianuarie… Oare ce s-o fi ales azi de cei care strigau „Nu ne vindem tara” si purtau pe la mitinguri cosciuge cu numele lui Ratiu?…

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.