Partenerii din reteaua naționala de comunicatii cuantice RoNaQCI s-au reunit la Timisoara, la UPT

TIMISOARA. Partenerii din proiectul național de cercetare RoNaQCI – Romanian National Quantum Communication Infrastructure, care are ca obiectiv dezvoltarea în România a unei infrastructuri de comunicații cuantice de peste 1.500 de kilometri și crearea a șase rețele metropolitane în orașele București, Iași, Cluj-Napoca, Timișoara, Craiova și Constanța, cu 36 de legături QKD care acoperă întreaga țară și conectează 10 universități, 5 institute de cercetare, 5 instituții publice, 3 centre de date și o clinică medicală, cu legături viitoare planificate pentru interconectarea cu rețeaua europeană în domeniu – s-au reunit, în zilele de 12 – 13 octombrie 2023 la Timișoara, aceasta fiind, practic, prima reuniune a tuturor partenerilor din consorțiu.

Pe parcursul celor două zile, La Universitatea de Vest și la Universitatea Politehnica Timișoara au fost prezentate etapele punerii în practică a proiectului, pașii care sunt necesari, dar a fost și o serie de prezentări tehnice, vizând tehnologiile cuantice și echipamentele necesare punerii în practică a proiectului.

Se estimează ca la începutul anului 2024, echipamentele să fie instalate, nodul de comunicații cuantice de la Timișoara fiind coordonat de Universitatea Politehnica Timișoara și Universitatea de Vest, iar între beneficiari se mai află Inspectoratul Școlar Județean Timiș și Clinica OncoHelp.

Tot de la începutul anului viitor vor începe și cursurile de formare a specialiștilor care vor opera rețeaua de comunicații cuantice, într-o primă etapă cu formarea formatorilor, iar ulterior pregătirea și certificarea celor interesați de aceste tehnologii.

Cu ocazia reuniunii de la Timișoara, la Centrul de Conferințe al UPT, a fost acordat primul certificat din România în domeniul Quantum Computing profesorului Aurelian Isar, de la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei”.

La Universitatea Politehnica Timișoara a fost inaugurat deja Centrul de training în comunicații și calcul cuantic, în incinta corpului Electro, care va asigura pregătirea în domeniul cuantic a specialiștilor care vor instala, configura și administra facilitățile și echipamentele de calcul și comunicații cuantice din zona de Vest a țării, oferind și certificări în tehnologii cuantice. De altfel, Universitatea Politehnica Timișoara are o expertiză temeinică în domeniul tehnologiilor coantice, având activități de cercetare, lucrări de doctorat de peste 20 de ani, iar din 2007 chiar și cursuri la nivel de masterat.

Comunicațiile cuantice reprezintă un domeniu de frontieră, aflat în fazele inițiale de dezvoltare, iar proiectul RoNaQCI reprezintă un important pas în față pentru implementarea tehnologiei de comunicații cuantice de ultimă generație, cu scopul de a aborda cele mai importante provocări din epoca digitală. În plus, proiectul este perfect aliniat la programul Europa digitală, deoarece obiectivul său principal constă în construirea și implementarea unei infrastructuri de comunicații cuantice securizate în România, care să servească drept coloana vertebrală locală unui viitor „internet cuantic” la o scară mai largă la nivelul UE. Principalul avantaj al comunicațiilor cuantice îl reprezintă securitatea datelor transmise, datorită algoritmilor de criptare mult mai puternici.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.