Perchezitii la o primarie din Timis. Ce ‘minuni’ a facut un functionar

TIMISOARA. O primarie din Timis, dar si locuinte ale unor functionari au fost calcate de politisti miercuri dimineata.

CITESTE SI: Momentul impactului a fost filmat. Accident in intersectie la Timisoara. Soferita ranita, 5 masini avariate. Video

Ofiterii de la Serviciul de Investigare a Criminalitatii Economice  din IPJ Timis au descins la Racovita, Hitias si Timisoara, unde fac cercetari intr-un dosar de abuz si unul de delapidare.

Politistii au ridicat documente din birourile primariei necesare in desfasurarea anchetei.

La data de 13 martie 2024, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.P.J Timiș, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj, au pus în executare 5 mandate de percheziție ce fac obiectul a două dosare penale în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de abuz în serviciu și delapidare.

În urma cercetărilor s-a stabilit că un funcționar public din cadrul unei unități administrativ-teritoriale, din Racovița, ar fi încasat de la contribuabili taxe și ar fi utilizat aceste sume în interes personal, fără a fi înregistrate în evidența contabilă a unității administrative.

Totodată, și-ar fi însușit unele sume de bani care reprezentau plata fictivă a unor indemnizații către asistenții personali care nu se mai află în mod legal în plată sau către persoane decedate.

Perchezițiile s-au efectuat în Racovița, Hitiaș și Timișoara.

Polițiștii au procedat la ridicarea mai multor documente în vederea continuării cercetărilor”, transmit reprezentantii IPJ Timis.

UPDATE: In urma perchezitiilor facute la primaria Racovita si in locuintele unor functionari, politistii au retinut un barbat, care este cercetat pentru delapidare in forma continuata. El a ajuns in Arestul Politiei

La data de 15.03.2025, in urma cercetarilor efectuate de catre politistii Serviciului de Investigare a Criminalitatii Economice-I.P.J Timis sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Lugoj, a fost retinut un barbat in varsta de 65 de ani, cercetat sub aspectul savarsirii infractiunii de delapidare in forma continuata.

Prejudiciul creat este de aproximativ 178.000 de lei.

Barbatul a fost introdus in Centrul de Retinere si Arestare Preventiva din cadrul I.P.J Timis„, au transmis reprezentantii IPJ Timis.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Pe cand vedem si la Sacosu Turcesc?

    • pai cum ba, primar penele…nu ie voie