TIMISOARA. Nucleul de radioamatori din cadrul Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale a Universității Politehnica Timișoara, constituit din cadrele didactice Cirpian Dughir, Florin Alexa și Teodor Petrița, a reușit o performanță remarcabilă în cadrul Nopții Campusului Deschis, evenimentul prin care UPT a sărbătorit Noaptea Cercetătorilor Europeni, stabilind 723 de legături cu radioamatori din toată lumea, folosind și un indicativ special.
În vederea acestui eveniment a fost obținut un indicativ special (YP100UPT) de la ANCOM, care să celebreze cei 100 de ani de campus universitar în Timișoara, care a fost folosit timp de 4 ore, cât a durat evenimentul. Ciprian Dughir (YO2LQR) împreună cu partenerii de la radioclubul QSO Banat Timișora (YO2KQT) au reușit stabilirea a 723 de legături cu radioamatori de pe 4 continente, un rezultat care a întrecut toate așteptările.
Pentru organizatorii unor astfel de evenimente, obținerea unui indicativ special este un motiv de mândrie, iar pentru radioamatorii pasionați, stabilirea unor legături cu astfel de indicative speciale, care sunt vânate intens, reprezintă o ocazie unică, o victorie de palmares.
Grupul de radioamatori de la Universitatea Politehnica Timișoara nu este la prima „ispravă” de acest fel, ei reușind, cu ocazia aniversării a 30 de ani de la înfrățirea orașelor Timișoara și Karlsruhe (Germania), să stabilească și o înfrățire pe calea undelor cu Universitatea de Științe Aplicate din Karlsruhe, ocazie cu care părțile au reiterat dorința de a îmbunătăți colaborarea între cele două universități, spre folosul reciproc al acestora și al comunităților pe care le deservesc.
Același nucleu de radioamatori are în vedere înființarea, în cadrul Universității Politehnica Timișoara, în viitorul apropiat, a unui radioclub în cadrul căruia să-i implice și pe studenții facultății deoarece, chiar dacă există unele materii de studiu, sunt necesare cunoștințe complexe, din mai multe domenii, pentru a activa ca radioamator.
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.