Performante premiate. Salba de medalii pentru Universitatea Politehnica Timisoara, la Salonul International Euroinvent 2020

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timișoara a participat, loa sfarsitul lunii mai, la Salonul Internațional EUROINVENT 2020 (virtual) cu 20 de invenții, proiecte de cercetare, programe educaționale, teze de doctorat, standuri didactice și chiar invenții de weekend, obținând 32 de premii și diplome, după cum urmează: 8 medalii de aur, 7 medalii de argint, 2 medalii de bronz, 3 diplome de excelență și 12 premii speciale. De asemenea, Universitatea Politehnica Timișoara a fost recompensată cu Premiul de Popularitate EUROINVENT 2020, acordat pentru diversitatea, aplicabilitatea, spiritul inovativ ale invențiilor prezentate la Salonul Internațional EUROINVENT 2020.

Juriul internațional din cadrul salonului EUROINVENT 2020 a apreciat următoarele aspecte:
– Diversitatea, noutatea, aplicabilitatea și impactul asupra mediului a celor 20 de invenții, proiecte de cercetare, programe educaționale, teze de doctorat, standuri didactice și invenții de weekend ale echipei Universității Politehnica Timișoara;
– Colaborarea internațională a cercetătorilor UPT cu instituții academice și mediul de afaceri pentru dezvoltarea si realizarea proiectelor de cercetare;
– Reciclarea materialelor feroase, respectiv a deșeurilor municipale de tip pulbere, cu impact asupra mediului incojurător;
– Colaborarea Universității Politehnica Timișoara cu Asociația CorneliuGroup în programul educațional Laboratorul lui „DEXTER” în vederea implicării și susținerii studenților UPT pentru realizarea standurilor didactice;
– Creșterea performanțelor autoturismelor de DRIFT prin implementarea Filtrelor de aer supraaspirante (programul ECODrift) în scopul reducerii consumului de combustibil și a emisiilor poluante;
– Realizarea și dezvoltarea produselor din categoria Invenții de Weekend (dezinfectantul SeptoBirCor, săpunul AIR by CORNELIU) în scopul prevenirii și combaterii răspândirii Coronavirusului.

Premiile, medaliile și diplomele au fost obținute de Universitatea Politehnica Timișoara pentru următoarele:
1. Medalie de AUR – W super absorbing air filter – Corneliu Birtok Băneasă;
2. Medalie de AUR, Premiul Special UPB – Cylindrical multi-hollow briquette produced of ferrous pulverous waste – Hepuț Teodor, Crișan Eugen, Ardelean Erika, Socalici Ana, Ardelean Marius;
3. Medalie de ARGINT, Premiul Special CNMN – Analysis of the fluid dynamic behavior through the air collector following the installation of pressure outlets – Robert Bucevschi, Ana Socalici, Adina Budiul Berghian, Corneliu Birtok Băneasă;
4. Medalie de AUR, Premiul Special ULBS – DRIFT super-aspirating air filter – Corneliu Birtok Băneasă;
5. Diplomă de Excelență, Premiul Special USU – Educational program DEXTER’S laboratory – Corneliu Birtok Băneasă;
6. Medalie de ARGINT, Premiul Special UTC – CP4 experimental stand-DEXTER Laboratory – Corneliu Birtok Băneasă, Tudor Dinu Ioniță, Adina Budiul Berghian;
7. Medalie de BRONZ, Engine cylinder head experimental stand -DEXTER Laboratory – Adina Budiul Berghian, Robert Popa, Corneliu Birtok Băneasă;
8. Medalie de ARGINT, Premiul Special UPB – Air by Corneliu – Weekend inventions – Corneliu Birtok Băneasă;
9. Diplomă de Excelență, RoboFIH Team – Ovidiu Gelu Tirian ;
10. Medalie de ARGINT, Premiul Special SETE – Power Steering – DEXTER Laboratory – Amalia Dascăl, Corneliu Birtok Băneasă;
11. Medalie de ARGINT – Double table flywheel clutch and hydrotransformer-DEXTER Laboratory – Camelia Pinca Bretotean, Stanciu Andrei Marius, Corneliu Birtok Băneasă;
12. Medalie de AUR, Premiul Special UC SeptoBirCor – Corneliu Birtok Băneasă;
13. Medalie de ARGINT – LPG fueling system for the car – DEXTER Laboratory – Sorin Aurel Rațiu, Corneliu Birtok Băneasă;
14. Medalie de AUR – The attempt to traction of the insulation of the cable lay-ups from cars – Teodor Vasiu, Adina Budiul Berghian, Corneliu Birtok Băneasă;
15. Medalie de BRONZ – Electronic time relay with all the usual functions – Popa Gabriel Nicolae, Popa Iosif, Deaconu Sorin Ioan;
16. Medalie de AUR, Premiul Special CNMN – Mechanical caliper – Nekula Fridrich, Popa Gabriel Nicolae, Popa Iosif;
17. Diplomă de Excelență – DC linear voltage-sinusoidal signal variable frequency converter – Popa Gabriel Nicolae, Popa Iosif, Deaconu Sorin Ioan;
18. Medalie de ARGINT – Device for measuring the large inner or outer diameters – Popa Gabriel Nicolae, Diniș Corina Maria, Popa Iosif;
19. Medalie de AUR, Premiul Special UPB – Method for treatment of municipal solid waste incineration residues by stabilization/solidification into fly ash rock – Reinhold WÄCHTER, Ioana IONEL, Adina NEGREA;
20. Medalie de AUR, Premiul Special UTC – Novel modular stack design for high PREssure PEM water elecTrolyZer tEchnoLogy with wide operation range and reduced cost PRETZEL.

upt, universitatea politehnica timisoara, medalii universitatea politehnica timisoara, salonul international euroinvent

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.