Peste 1.000 de muncitori, tone de materiale, zeci de mii de plante si utilaje performante, la Iulius Town Timisoara

Iulius Town Timișoara, primul proiect mixed – use din vestul țării, reprezintă polul de business al regiunii și cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului, dar și ansamblul care aduce comunitatea împreună, prin componentele sale de leisure și entertaiment.

În termeni tehnici, investiția de peste 220 milioane de euro, a companiilor IULIUS și Atterbury Europe, a însemnat și cel mai mare șantier din această zonă a țării. Cu o suprafață construită de peste 283.000 mp, Iulius Town a angrenat numeroase firme din domenii de activitate diferite, cantități impresionante de materiale de construcții, utilaje performante, arbori și plante aduse de la pepiniere din Italia.

Lucrările la prima fază a proiectului, care va fi inaugurată pe 30 august 2019, au fost complexe și au presupus o mobilizare impresionantă a resurselor umane, tehnice și logistice, mai ales pentru că Iulius Mall Timișoara, parte integrată a proiectului, a funcționat și a atras aproximativ 17 milioane de clienți anual.

Dezvoltarea Iulius Town a presupus opt șantiere distincte, care au crescut etapizat și concomitent și care s-au finalizat prin inaugurarea a trei clădiri de birouri clasa A (UBC 2 – 18.000 mp, UBC 1 – 13.000 și UBC 3 – 19.000 mp), o parcare supraetajată cu 910 locuri, extinderea Iulius Mall Timișoara, care a dus suprafața de retail din ansamblu la 120.000 mp, un pasaj auto și cel mai mare parc suspendat din România, amenajat peste o parcare subterană cu peste 580 de locuri. În total, Iulius Town va dispune de peste 4.070 de locuri de parcare. În prezent, se lucrează și la UBC 0, cea mai înaltă clădire de birouri din România, care va avea 155 de metri, 27 de niveluri și o suprafață închiriabilă de 52.000 mp.

Pentru edificarea Iulius Town s-au folosit peste 153.000 mc de beton, peste 15.000 mc de prefabricate, 17.600 de tone de armături și 3.500 de tone de confecții metalice, precum și peste 1.500 km de cabluri electrice și alți 204 km de conducte. În amenajarea clădirilor și a obiectivelor din proiect au fost necesari aproape 92.000 mp de granit, 50.000 mp de pereți cortină pentru fațade, 19.500 mp placări cu piatră și alți 17.000 mp de placări din cupru și alte materiale, dar și peste 30.900 de corpuri de iluminat. Accesul clienților și angajaților Iulius Town este facilitat de 42 de lifturi, 24 de scări rulante și 19 uși rotative, în timp ce pentru confortul lor funcționează 25 de centrale de tratare a aerului.

Cifre spectaculoase s-au înregistrat și pentru amenajarea parcului, principala atracție pe care Iulius Town o oferă timișorenilor. Spațiul verde este înfrumusețat cu 1.400 de arbori maturi, cu înălțimi de până la 13 metri și vârste de până la 60 de ani. Cei mai mulți sunt carpeni, 352, dar și 67 de tei, 50 de fagi, 45 de platani și 20 de stejari vor borda aleile de promenadă. Acestora li se adaugă 10.000 de arbuști și 45.900 de plante decorative. Pentru transportul lor de la pepinierele din Italia au fost necesare 500 de autocamioane, iar sistemul de irigații automatizat, care folosește apă pluvială dintr-un bazin special amenajat, măsoară aproape 25.000 de metri liniari.

Construcţia ansamblului urbanistic a antrenat peste 370 de firme, iar în șantier au muncit peste 1.000 de persoane. Pentru efectuarea lucrărilor de o asemenea anvergură au fost utilizate 20 de macarale și 18 automacarale, precum și sute de utilaje performante.

Orașul din oraș

Iulius Town, ansamblul mixt dezvoltat în jurul Iulius Mall Timișoara, le propune locuitorilor din regiune cea mai mare suprafață de retail din afara Bucureștiului, un pol regional de afaceri, dar și numeroase posibilități de petrecere a timpului liber. Prima etapă de dezvoltare, care va fi inaugurată pe 30 august, va include: 120.000 mp de retail, noi branduri, 450 de magazine, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de sănătate şi fitness din România, numeroase restaurante şi cafenele tematice, un parc, un centru de evenimente, 100.000 mp de spaţii office clasa A, un tunel auto şi 4.070 de locuri de parcare.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Primaria o facea in 50 de ani si costa cateva miliarde.

  2. cea mai poluata zona din oras cu access auto groaznic. nu ca ar fi vina lor

  3. Bravo Iulius Group! Așteptam și faza a II-a până la calea ferată.

    • Acolo se vor putea racorda la tunelurile deja construite sub penitenciar.