Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu au fost descoperite la Biserica Neagra din Brasov

Peste 1.400 de morminte din Evul Mediu, dar si din epoca moderna au fost descoperite de arheologii care fac sapaturi pentru reabilitarea si reamenajarea curtii Bisericii Negre din centrul vechi al Brasovului.

Cele mai importante fiind doua placi funerare de la inceputul secolului al XVIII-lea.

Potrivit arhitectului municipiului Brasov, Marilena Manolache, in urma sapaturilor arheologice din curtea Bisericii Negre, incepute in aprilie 2012, au fost descoperite peste 1.400 de morminte, precum si diverse obiecte valoroase din punct de vedere istoric, intre care mai multe podoabe si bucati de vase.

Cele mai importante descoperiri sunt doua placi funerare de la inceputul secolului al XVIII-lea, una dintre acestea fiind intreaga si avand doi metri lungime, 80 de centimetri latime si 30 de centimetri inaltime. Aceasta placa a fost gasita chiar la intrarea principala de la Biserica Neagra.

De asemenea, arheologii au descoperit cateva gropi pentru provizii, care se presupune ca ar data din secolul al XIII-lea, precum si scheletul unui cal.

Toate obiectele gasite au fost transportate intr-un depozit al Bisericii Evanghelice urmand ca, dupa restaurare, sa fie duse la Muzeul de Istorie.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.