Peste 100 de castele si conace in Banat, distruse sau uitate de autoritati. Povestile lor, pline de farmec, sunt reinviate de doua tinere arhitecte

TIMIS. Parfum de epoca, domnite cu rochii de matase fosnitoare, slujnice ascultatoare si purtatoare de intrigi, domni cu tinute scortoase, cu plete date cu briantina, ascunse sub jobenuri sau meloane, cu ceasuri de argint tintuite in buzunare minuscule, mobilier dantelat pe care odihnesc portelanuri fine, zaharnite sculptate, cescute infiorate de dulceturi fine ori serbet. La toate astea de poarta gandurile cand ti se infatiseaza fotografii ingalbenite de timp cu conace, castele ori palate de odinioara ce se inaltau semete pe cate-un picior de plai in fata caruia se asterneau nesfarsite pajisti verzi ori paduri seculare.

De cativa ani incoace, doua tinere studente din Bucuresti au luat la pas satele din Banat in cautarea unor comori arhitecturale ascunse, pierdute si uitate de catre localnici sau autoritati. Oamenii locului, de la primari la sateni, au ajuns inevitabil sa le cunoasca, pentru ca le-au vazut mergand pe teren, sa faca masuratori si fotografii, dar mai ales, sa rascoleasca multe amintiri din vremurile de demult, incetosate de trecerea implacabila a timpului.

Cristina Chira si Anca Majaru, intre timp devenite arhitecte, fac parte dintr-o asociatie care si-a propus sa inventarieze toate castelele si conacele de odinioara din toata tara, iar in cautarile lor s-au oprit in zona Banatului, unde au descoperit un adevarat tezaur de cladiri care au apartinut candva nobililor sau grofilor, cum erau ei cunoscuti in popor. Bucurestence get-beget, acestea s-au indragostit de zona rurala a Banatului si au ajuns sa cunoasca indeaproape istoriile si tragediile castelelor si conacelor din aceasta parte de tara. Iar acum, ele sustin infocat readucerea la viata a acestor monumente, restaurarea si repunerea lor in circuitul turistic si cultural.

Cristina Chira si Anca Majaru

Proiectul „Monumente Uitate” a inventariat castelele si conacele din Banat

Reporter opiniatimisoarei.ro: Pentru inceput spuneti-ne cu ce se ocupa proiectul vostru.
Cristina Chira: Proiectul „Monumente Uitate” isi propune sa inventarieze toate resedintele nobiliare din Romania. Este o categorie de monumente istorice care nu sunt prezente cu adevarat in istoria arhitecturii si nici in turism. Oamenii nu stiu de ele, iar cercetatorii nu le iau foarte mult in calcul.

De ce credeti ca lumea a ignorat castelele si conacele?
CC: Sunt diverse motive. Odata este arhitectura de factura laica, au apartinut nobililor, in perioada comunista erau vazute ca niste elemente negative, adica aveau toate conotatiile pe care le avea burghezia, aristocratia. Noi am inceput cu Transilvania si unul dintre motive cred ca era si problema etnica. Adica, pe langa faptul ca erau resedintele nobililor, erau resedintele unor nobili maghiari si, cum la centru era un curent nationalist… Senzatia mea este ca in Banat, fata de Transilvania, unde oamenii sunt mai invrajbiti impotriva cladirii, in Banat atitudinea este fie de nostalgie, fie de indiferenta, dar nu de respingere.

Conace demolate si vandute ca material de constructie chiar de proprietari, in Banat

Reporter: Ruptura are loc doar in perioada comunista? Nu a existat si dupa Unire?
Anca Majaru: Asta am descoperit, ca si in momentul Unirii, si acest lucru mi s-a parut foarte interesant in Banat, ca am vazut ca multi din marii proprietari au plecat de pe mosie in zona maghiara. Prima reactie a fost bineinteles sa vanda aceste ansambluri, dar perioada era de asa natura incat putini isi permiteau sau nu aveau ce face cu o resedinta atat de mare, tinand cont ca aristocratia, nobilimea, spre sfarsitul secolului XIX deja intrase in criza, decazuse.
CC: O mare parte din resedinte, in loc sa fie vandute unor altor proprietari, au fost demolate si vandute ca materiale de constructii. Asta pentru noi a fost o chestie noua, pentru ca in Transilvania nu am mai intalnit cazuri de acest gen. Este o caracteristica specifica pentru Banat.

Demolate? Cate cazuri ati intalnit?
AM: Peste zece, daca nu douazeci. Mai ales conacele mai mici. Dar sunt si cateva care au fost foarte impresionante, din punctul meu de vedere, unele din cele mai frumoase din Banat si care au fost dezmembrate. Cel de la Neudorf din Arad, care era impresionant, si cel de la Jimbolia, Csito al lui Csekonics, care arata spectaculos. Si apoi mai erau cele mici. Unele au fost dezmembrate, lucru intalnit doar in Banat. Au fost demolate de proprietari. Ei au ales sa le vanda ca material de constructie, dupa reforma agrara din 1923, momentul in care marile domenii nobiliare au fost transate si date catre tarani. Domeniile s-au reorganizat si nu mai putea sa sustina resedintele.

Cate castele si conace au existat in Banat?
CC: Avem o lista cu 118 resedinte nobiliare existente la inceputul secolului XX.

Si cate au mai ramas?
AM: Sub 60, dintre care, cele care mai au valoare arhitecturala, decoratiuni, spatialitate interioara, mai sunt, din pacate, sub 30. Celelalte au valoare istorica incontestabila, dar nu neaparat arhitecturala. Unele au disparut, altele au fost folosite abuziv in perioada comunista: CAP-uri, SMT-uri, spitale de psihiatrie, spitale de TBC.

Ce s-a intamplat cu ele, au fost preluate de catre stat?
CC: Da, istoria lor comuna este ca au fost nationalizate la inceputul perioadei comuniste. Dupa 1989, o parte din ele au fost retrocedate si exista marea problema cu proprietarii care nu au bani sa intretina aceste ansambluri. Nu se mai poate locui in ele pentru ca sunt foarte mari si atunci singura solutie pentru ele este sa fie gasita o functiune destul de mare si de complexa astfel incat sa vina multi oameni, turisti, sa se intample ceva acolo pentru ca doar ca muzee nu pot fi folosite.

Castel, conac, palat

Totusi, care este diferenta dintre castel, conac si palat?
AM: Este o dezbatere intreaga! Ni s-a spus ca Academia Romana spune ultimul cuvant…
CC: Numai ca in dictionar termenii nu sunt suficient de clar delimitati. Avem o problema cu castel, palat si conac. Si mai sunt si curiile! Sunt patru lucruri. Conac inseamna „casa mare” pe turceste, asa ca noi am folosit termenul pentru zona Tara Romaneasca si Moldova.
AM: Dar si aici in Banat, pentru ca exista o influenta destul de mare din sud, deci este, din punctul meu de vedere, ok.

Se vede o influenta sarbeasca in arhitectura?
CC: Da, se vede la resedintele familiei Nicolici. Palatul de la Rudna e baroc, dar cripta familiei…
AM: e clar arhitectura sarbeasca, bisericeasca, orientala. De la pictura, la materialele folosite, la volumetrie.

Si castel? De ce „castelul” de la Banloc?
AM: „Castel” este foarte impropriu folosit in cazul celui de la Banloc. De obicei este mai bine de utilizat in Transilvania. Castelul, in principal, avea dubla functiune: de locuire si defensiva, de aparare. De asta, cand te gandesti la un castel, iti imaginezi donjoane, ziduri groase, creneluri. In Transilvania, tinand cont ca se pastreaza aceeasi cladire din Evul Mediu sau din Renastere, modificata pana in prezent, se poate vorbi de castel. In Banat, din pacate, initiativa privata s-a reluat abia in secolul XIX, cand functiunea defensiva devenise desueta.
CC: Noi in general folosim termenul de „palat” pentru cladirile care au doar functiune de locuire, nu au si functiune defensiva, cum este de exemplu la Rudna.
AM: Si mai este inca un termen, „curia”, cumva un import din maghiara in spatiul acesta intracarpatic. Presupune o casa de arhitectura culta, dar mica. E mai aproape de ideea de conac. Conac in sud, curie in Tansilvania. Numai ca termenii astia nu poti sa ii folosesti ca instrumente de comunicare cu localnicii, pentru ca, daca te duci in Banloc si nu intrebi de castel, nimeni nu se prinde. Pana la urma trebuie sa te adaptezi. In cercetarile noastre ne-am dat seama ca e mai usor sa intrebi unde a fost CAP-ul (rade).

In castelul din Capalnas, unde locuia familia lui Eugen Mocioni, distractia zilnica era muzica. In zilele de receptie, se executau adevarate concerte de muzica clasica, intrebuintandu-se cele doua piane de salon. Dar concertele capatau stralucire artistica mai ales datorita stapanei casei, ‹‹Cocoana Terezia›› a carei voce, frumos colorata si bine cultivata, ii fermeca pe oaspeti

O lume plina de romantism, astazi disparuta

Sa dam putin timpul inapoi. Ce rol aveau conacele si castelele in perioada in care ele functionau?
CC: Este unul din motivele pentru care ne-am apucat de studiul ansamblurilor nobiliare, tocmai pentru ca vroiam sa intelegem exact ce se intampla acolo. Si, ceea ce este fascinat e ca sunt in mediul rural, sunt in niste locuri in care acum n-ai crede ca exista astfel de cladiri. Arhitectura vieneza intr-un sat din Banat. Cladiri construite de Otto Wagner, marele arhitect vienez…Cum arata in perioada aceea harta? Erau mari proprietari de pamant, care aveau niste centre, din care coordonau toata activitatea dintr-un perimetru destul de mare.
AM: Aveau functii administrative. In Transilvania, domeniile nobiliare erau mai mari. In Banat a fost acel moment in care toata regiune a apartinut Coroanei Habsburgice, dupa care a fost vandut pe bucati si a fost cumparat de o clasa nobiliara mai mica si mai putin potenta financiar. Asa ca, domeniile in Banat sunt putin mai mici. In ierarhie, in vechiul Regat maghiar sunt cele mai mari, chiar mai mari decat in Transilvania si cu mult mai mari decat in Banat.
CC: Ideea era ca un ansamblu nobiliar vine la pachet cu terenuri agricole destul de intinse, cu o padure, trebuie sa treaca prin apropiere o apa, pentru ca majoritatea ansamblurilor erau construite cumva aproape de apa ca sa poata sa se alimenteze si resedinta nobiliara – unde locuia nobilul – si pe urma sunt spatii pentru servitori, bucatarii, grajduri, spatii de depozitare.
AM: Si toate plutesc intr-un parc dendrologic.

Era o moda a vremii?
AM: Era un spatiu de loisir, un mod de aduce un mod de viata urban la tine pe domeniu.
CC: Se spune ca nobilitatea venea la pachet cu un titlu, un domeniu, cu un parc si cai, astea erau elementele necesare vietii nobiliare.
AM: Era si viata de relaxare si mediu urban. Ideea de a te plimba prin parc.

Marile familii de nobili din Banat

Cine erau cei mai mari proprietari din Banat?
AM: Erau familii ca Ambrosy, care detineau domenii la Bazosu Nou si Remetea Mare, Manaszy care se gasesc cam peste tot, familia Nako avea si ea domenii foarte intinse. Numai ca Banatul trebuie inteles ca tot ce a insemnat, cu zona mica din Ungaria si cea din Serbia. Este foarte interesant de studiat unde se gasesc proprietati si in celelalte zone.

Conacul familiei Mocioni din Foeni a fost donat comunitatii locale si adaposteste caminul cultural si gradinita din localitate

Au existat si familii de nobili romani?
CC: Mocioni erau aromani ca origine, dar erau militanti romani. Mai existau si alti nobili aromani, precum familia Nako sau Sina, dar ei s-au maghiarizat. Cazul Mocioni este doar o familie. Acesti nobili, in momentul in care se casatoreau, cand achizitionau noi proprietati, simteau nevoia sa construiasca din nou. Plus ca se casatoreau intre ei si se ajunge ca unele conace sa poarte doua nume, pentru ca la un moment dat a existat o unire intre familii.
AM: In mod particular, familia Mocioni si-a dorit, la inceputul secolului XIX, cand crestea sentimentul nationalist, sa achizitioneze cat mai multe domenii in Banat, pentru a deveni o voce si la nivel politic si la nivel de domenii. Ei au inceput cu Foeniul, pentru ca exista si latura de Mocioni, iar urmatoarea linie de descendenta a familiei si-a propus sa achizitioneze cat mai multe. Aveau multe domenii si in Timisoara, achizitionasera o strada destul de mare din Budapesta si multe domenii aruncate prin Banat. Sunt cateva stranse in zona Arad, apoi in Foeni, in Vlaicovat, in Banatul sarbesc. Incercau sa cumpere cat mai multe proprietati.

Prim-ministrul maghiar Wekerle Sandor a detinut un conac la Clopodia

Decaderea nobilimii banatene

Ce se intampla cu nobilimea din Banat dupa 1918?
AM: Ideea de nobilitate s-a incheiat pana si in Imperiul Austro-ungar inainte de 1900, iar la momentul unirii cu Romania, aceasta nu mai avea grade nobiliare din 1855, cand rangurile, titlurile si privilegiile lor au fost abrogate prin Conventia de la Paris. Asa ca au intrat intr-un sistem – sa-i zicem semidemocratic – in care nu mai exista elita decat din punct de vedere pecuniar (material -n.r.). Unele ansambluri au fost preluate de personaje de marca din Bucuresti. Spre exemplu, la Clopodia exista palatul Petala, construit de fapt de o mica familie banateana, vandut apoi catre prim-ministrul Imperiului Austro-ungar Wekerle Sandor. In momentul in care Banatul a fost anexat Romaniei, a fost vandut catre generalul Vintila Petala.
CC: Altele sunt situatii in care ansamblul nobiliar este vandut catre un avocat sau o personalitate din elita non-nobiliara.
AM: A fost si o specula imobiliara. Au fost vandute de mostenitori la preturi de nimic sau cumparate doar ca sa fie revandute mai tarziu mai scump.

Tot atunci si-au pierdut si functiunea?
AM: In nici un caz nu mai aveau functiunea de administrare a unui domeniu preponderent agricol.
CC: Din interviurile cu localnici si cercetarile pe care le-am facut reiese ca in ansamblurile nobiliare, in mijloc exista un anumit loc in care locuia un administrator al pamanturilor, care raspundea in fata nobilului. Acestia nu se ocupau doar cu agricultura si incepusera sa construiasca fabrici si ofereau de lucru comunitatii locale.
AM: In momentul in care le-au vandut, aceste terenuri au fost destructurate: zona industriala vanduta catre cineva, zona de locuinte catre altcineva, terenurile agricole si tot asa. Spre exemplu, in cazul Foeniului, (resedinta n.r.) a fost donata comunitatii locale, de asta este casa de cultura acum.
CC: Casa de cultura, gradinita, biblioteca, cam astea sunt functiunile.
AM: Ei au acte in regula, le-au primit de la mostenitori, dar multi au ajuns sa beneficieze de aceste cladiri tocmai pentru ca au fost preluate de comunisti si refunctionalizate.

Jefuite si modificate barbar, conacele Banatului  au devenit sedii de CAP in perioada comunista

In perioada comunista, multe dintre conace au devenit sedii ale CAP-urilor

Ce se intampla cu ele in perioada comunista?
CC: Sunt in grija statului, practic a nimanui. Dispar obiecte de mobilier.
AM: Din cate am aflat, din istoria orala, mobilierul mai degraba a fost urcat in camioane si trimis catre Bucuresti, Sinaia, ma rog…catre casele „elitei” comuniste.
CC: Obiecte mai putin valoroase se gasesc prin casele satenilor, bucati de ancadramente, balustri de la scarile interioare.
AM: Piesele de mobilier fixe, cum ar fi sobele, se mai pastreaza, daca nu au fost daramate.

Inclusiv peretii au fost modificati.
AM: Da, au fost recompartimentate unele. Conteaza si cat de mare era cladirea in sine. Cele foarte mari au fost transate si facute mai multe chestii. Daca era o cladire mai micuta, au folosit-o asa cum era impartita.

Dupa 1989, incertitudini si indiferenta

Ajungem la perioada de dupa Revolutie. Ce s-a intamplat cu ele dupa 1989?
CC: Facand un salt in prezent, problema care apare dupa 1989, dupa ce au fost retrocedate cladirile, problema care inca exista, este ca proprietarii nu stiu ce sa faca cu ele. In general, trec de la un proprietar la altul care incearca sa faca specula imobiliara si sunt foarte putini care sunt suficient de intreprinzatori incat sa gaseasca ceva de facut acolo. Sunt, o data intr-o stare proasta si au nevoie de restaurare si problema este: ce faci in ele cand le restaurezi? Nu suficienti au spirit antreprenorial incat sa-si creeze o armata de oameni
AM: Si revin toate problemele Romaniei, cu infrastructura, fiind in zone rurale, greu accesibile, oricat de frumoase sunt…
CC: Cu lipsa de cultura in domeniul restaurarii, cu firmele din domeniu care nu stiu sa faca restaurare…
AM: Cu lipsa de asumare a comunitatii din sat fata de ansamblu. Cel mai practic ar fi sa lucrezi cu mana de lucru locala, ca sa faci ceva, orice. Or daca mana de lucru locala este inca reticenta, adica avand gandirea comunista….nu-si asuma ditamai parcela din mijlocul satului…
CC: Sunt indiferenti.
AM: Sunt probleme cu cele aflate inca in litigiu si sunt doua parti egal interesate, dar egal dezinteresate, pentru ca nimeni nu mai investeste, nimeni nu mai are grija. Apropos de familia Mocioni, tot palatul de la Bulci, pe care il stiu cel mai bine, este inca in litigiu si in 2003 era inca utilizat ca spital TBC, dupa care, incet, incet, a fost abandonat si acum efectiv este in stare de precolaps. Adica a inceput sa-si piarda acoperisul, balustrii, scarile…

Mai rezista? Le mai dati vreo sansa?
CC: Unele dintre ele da. Noi am inceput proiectul in 2008, era un proiect studentesc. Intre timp, alaturi de alti oameni, specialisti din alte discipline conexe, am infiintat o asociatie. Cand am fost in 2008 ca studenti pe teren, lucrurile aratau mult mai sumbru decat acum, pentru ca acum, de exemplu, am intalnit o serie de cladiri pe care le stiam parasite, le-am intalnit cu proprietari si acestia spunea ca vor sa faca ceva in ele. Adica luasera legatura cu arhitecti, aveau cumva o idee despre workshopuri, festivaluri care s-ar putea tine acolo.

O noua viata pentru castelele si conacele din Banat

Sunt si exemple pozitive?
CC: Da, mie mi se pare ca situatia este optimista.
AM: Sunt cele care vor fi folosite in regim propriu, dar sunt si cazuri in care vor incerca sa fie deschise turistic.
CC: Am vazut ca este un trend in Banat ca ansamblurile nobiliare sa fie transformate in locuri pentru nunti si alte evenimente, ceea ce este totusi o functiunea acceptabila, avand in vedere ca nu pot fi deschise tot timpul, dar le intretii, astfel incat in momente festive sa le folosesti, ceea ce totusi este o solutie ok.
AM: Se pot demara alte proiecte culturale, cum ar fi un itinerar in cadrul unui festival, se mai pot face lucruri.
CC: In cadrul festivalului PLAI am avut o expozitie cu planse cu ansambluri nobiliare de prin Romania si o zona dedicata special Banatului, cu poze cu cladirile asa cum aratau la inceputul secolului si poze cum arata ele acum si foarte multi oameni ne intrebau: „Bine, dar cum ajungem la ele, nu ne puteti face un traseu turistic?” Asa ca, s-ar putea face un traseu in care sa fie cuprinse toate cladirile care merita vizitate si, unde proprietarii sunt de acord, sa fie incluse intr-un circuit turistic permanent.

Asadar, conacele, castelele nu sunt chiar cunoscute de catre banateni...
CC: Senzatia mea a fost ca nu sunt foarte cunoscute.
AM: Nu toate, dar unele da, depinde de persoana, pe unde are fiecare treaba. Dar cred ca ar fi interesant, si acesta este unul din scopurile principale ale proiectului nostru, sa inteleaga ca este un program de arhitectura care este cumva uniform ‘implantat’ in toata Romania si exista destul de pregnant in teritoriu, pentru ca am senzatia ca in zona Banatului toata lumea stie de Banloc sau Carani, dar nimeni nu se duce sa taie iarba sau sa faca ceva, sa si-l insuseasca. Doar se stie despre ele, dar nu exista o initiativa civica pentru salvarea lor.

Lucrari ale celor mai renumiti arhitecti ai Ungariei si al Vienei ignorati in Banat

Conacul Beniczky de la Folea a fost proiectat de Szekely Laszlo, arhitectul-sef al Timisoarei, care si-a lasat amprenta masiv asupra orasului la inceputul secolului XX. Printre cladirile proiectate de el se numara Casa Bruck din Piata Unirii sau Baile Neptun.

CC: Ansamblurile nobiliare din zona intracarpatica nu au fost studiate pentru ca apartineau nobilimii maghiare. Noi privim lucrurile din punct de vedere arhitectural. Cand am gasit aceste cladiri in Transilvania erau exemple de arhitectura renascentista, baroca, adica o arhitectura pe care noi o priveam ca apartinandu-ne in masura in care eram europeni. Dar pe de alta parte, am observat ca arhitectura trece granita, adica nu sunt locuri care nu au legatura intre ele. Exista asemanari si influente, comunicari intre elementele din Tara Romaneasca, Moldova si cele din Transilvania. De asta vrem sa avem o baza de date foarte clara cu arhitectura din Transilvania si din Principate, pentru ca se pot face cercetari de arhitectura tocmai pe tema asta.
AM: Ajungem la un demers despre identitatea culturala europeana. Mie de asta imi place foarte mult Banatul, pentru ca este la confluenta arhitecturala a spatiului sarbesc, cumva de factura orientala, cu spatiul central-european, cu influente din zona romaneasca in momentul in care a fost atasat Romaniei.

Ce genuri arhitecturale au conacele?
AM: Cred ca in Banat poate fi utilizata ideea de baroc provincial. Este acel baroc vienez interpretat intr-o sensibilitate locala. Dupa care se vad lucrarile scolii de arhitectura din Budapesta. Mari arhitecti de genul Ybl Miklos, care a lucrat in toata zona Crisanei, dar a ajuns si in Banat. Sunt si resedinte proiectate de marii arhitecti timisoreni, cum este  Székely László, palatul de la Folea e productia lui.
CC: Este si palatul de la Capalnas, facut de Otto Wagner.

Conacul de la Folea este foarte putin cunoscut.
CC: Nu este pe lista monumentelor istorice.

Lista monumentelor istorice, complet depasita

De ce nu se regasesc unele dintre ele pe lista monumentelor istorice?
AM: Mai degraba din categoria miturilor urbane, am aflat cum s-a facut lista monumentelor istorice. In acei ani 90 din penumbra, am inteles ca a fost un telefon de la Bucuresti ca toata lumea din teritoriu sa-si „trimita” monumentele. Si au fost alese dupa ureche. Poveste asta era acceptabila in 2004, dar cand in 2010 a fost reactualizata lista din 2004 cu foarte putine modificari, iar in cazul Banatului, a aparut palatul de la Masloc care acum nu mai pastreaza absolut nicio valoare arhitecturala si cred ca nici valoare istorica. A fost modificat in interior si acum este un supermarket si in continuare este pastrat in lista de monumente, in timp ce altele, mult mai importante, cum e cel de la Folea, chiar si din cauza faptului ca este proiectat de un arhitect foarte cunoscut pe plan regional, nu sunt incluse. Ideea de a include in lista monumentelor istorice inseamna ca tii cumva controlul asupra interventiilor asupra lor. In momentul in care nu sunt clasate, oricine poate sa vina sa dea toate decoratiunile jos, sa le faca roz.

Asociatia ARCHE promoveaza includerea in lista monumentelor istorice?
AM: Ne-ar placea foarte mult sa contribuim la corectarea listei monumentelor istorice , insa ne-am blocat foarte mult in birocratie si administratie.
CC: Pe de alta parte ne-ar placea sa ajutam sau sa educam proprietarii catre o restaurare buna.

Conacul Wimpffen de la Masloc si-a pierdut orice valoare arhitecturala desi apare pe lista monumentelor istorice

Restaurari paguboase

Ce greseli fac proprietarii?
AM: Exista destul de multe practici negative, care fac mai mult rau decat bine. Spre exemplu, consolidarea cu beton, cu ciment. Afecteaza materialul structural vechi, caramida veche fiind mult mai putin rezistenta, cimentul incepe sa manance din ea si astfel se pierde materialul istoric.
CC: Se distruge caramida si ramane cu un fagure de beton.

Si ce ar trebui sa faca proprietarii?
CC: Sa foloseasca mortarul din var. Este o practica considerata acum invechita, numai ca mortarul nou cu ciment nu merge cu caramida veche.
AM: Ideea este ca trebuie mers la materialele epocii de constructie pentru a restabili echilibrul cladirii in sine.
CC: Oamenii de cele mai multe ori nu stiu.
AM: Si cu bune intentii, folosesc cele mai bune materiale posibil, numai ca ele nu sunt bune pentru cladirea istorica.
CC: Se pastreaza umiditatea in zid, ajung sa aiba igrasie, nu inteleg de ce este igrasie in toata cladirea.
AM: Mai ales daca nu sunt monumente istorice, nicio comisie nu ajunge sa le verifice, adica proprietarii incep restaurarea defectuoasa.
CC: Si isi distrug singuri cladirea, fara sa stie.
CC: Asta este o chestiune care in vest se stie de foarte mult timp. Din pacate, restaurarea este un domeniu care acum se redescopera in Romania.
AM: La noi in Romania, perioada comunista a insemnat o pauza si in practica de restaurare si o detasare fata de evolutia din vest. Din pacate, ne-am reintors la un stadiu de anii ’50 in restaurare si trebuie sa recuperam mai repede.

Rep: Dar proprietarii nu sunt reticenti sa le fie incluse proprietatile in lista monumentelor istorice?
AM: Din pacate, la nivelul tarii, asa cum functioneaza acum, nici nu ar avea beneficii. Exista un plus, adica verificarea de catre Comisia Nationala pentru Monumente Istorice. Pentru ei este mai multa bataie de cap, mai multa birocratie, dar pentru noi restul, beneficiarii patrimoniului arhitectural, ar fi o restaurare de buna calitate. Dar noi asta am vazut, ca educatie alternativa, sa-i trezim la realitate si sa isi dea seama ca pana la urma isi pierd investitia, daca baga bani fara logica intr-o cladire de patrimoniu.

Cum au transformat clujenii ruinele palatului de la Bontida intr-un loc plin de viata

Ce rol mai pot juca astazi aceste monumente?
CC: Ca exemple de solutii trebuie neaparat sa mentionam castelul de la Bontida. Este cam cea mai de succes poveste a unui ansamblu nobiliar. Acolo exista o asociatie (n.r. Transylvania Trust) care conduce o armata de oameni, unii se ocupa cu scrierea de proiecte si obtinerea de fonduri, altii de restaurare. Pe masura ce se face partea de restaurare, sunt pregatiti studenti si specialisti care invata cum se face restaurarea, nu numai in teorie, ci si in practica. Noi am fost acolo la un workshop de restaurare unde am facut zidarie si dulgherie. Tot Bontida are o cafenea, spatii de cazare, se organizeaza evenimente private si in general, fiind aproape de un oras mare, se impartaseste din evenimentele orasului. Se face TIFF-ul acolo (Festivalul International de Film Transilvania –n.r.), Electric Castle (festival de muzica electronica – n.r.), se fac Zilele Castelului care au un aer cult, exista Zilele satului pentru comunitatea locala, adica e un mod de a tine tot spatiul acela foarte mare in priza, cu evenimente, cu oameni care sa vina din diverse motive. Dar este si foarte mult de lucru, iti trebuie foarte multi oameni care sa se ocupe de asta si sa fie foarte bine organizati si nu toti proprietarii au capacitatea de a organiza asa ceva.

Festivalul Electric Castle a adunat in aceasta vara peste 30.000 de spectatori la Castelul Bontida din apropiere de Cluj

Exista ceva similar in Banat?
AM: Au inceput initiative care au trecut si in alte zone. In Moldova, domnul Sturza a dus la Tibanesti modelul acesta de tabara de restaurare si happening-uri culturale care sa creeze o identitate locala si, din cate am auzit, cei de la Rudna vor sa inceapa, incet, incet. Se merge mult mai greu pentru ca nu sunt fonduri. Dar la anul se deschid fondurile europene pe care le asteptam cu totii.
AM: Este foarte frumos pentru ca se creeaza o identitate regionala. Pentru ca pe foarte multi clujeni i-am auzit vorbind despre Electric Castle zicand „Da, a fost la noi”, „Nu, a fost la Bontida!”, „Nu, dar a fost la noi!”. Adica depaseste satul respectiv, se creeaza regiunea, devine un pol cultural.
CC: In perioada asta se cauta astfel de iesiri inspre un spatiu care este in mediul natural dar in acelasi timp este o arhitectura exotica, istoricista. Noi incercam sa aducem chestia asta si pe langa Bucuresti, pentru ca publicul nostru ne intreba „dar pe langa Bucuresti de ce nu faceti?”

Timisoara a uitat de castelul de la Banloc

Asta vroiam sa va intreb despre Timisoara. Vedeti o „Bontida” a Timisoarei?
AM: Mie mi se pare ca s-ar putea face la Banloc sau Rudna. As face o tabara de restaurare acolo sau macar de interventie civica.
Rep: Dar ce se intampla cu castelul de la Banloc?
CC: Am fost acum doua saptamani acolo si totul era nicicum.
AM: Si acum cativa ani era nicicum.

Foto: monumenteuitate.org

Practic nu se mai intampla nimic la Banloc…
AM: Problema este ca undeva in 2003 s-a facut un proiect de restaurare, concesionat de Mitropolia Banatului, s-a demarat acel proiect si dintr-o cauza pe care nu o stim, s-au sistat lucrarile. Din punctul meu de vedere e mult mai rau. In momentul in care decapezi tencuiala si expui cladirea factorilor climaterici, o imbolnavesti si mai tare.
CC: Noi tot ajungem la Banloc in fiecare an, dintr-un motiv sau altul, si am vazut anul acesta in mod absolut deprimant ca boltile, care au fost intarite, au inceput sa se surpe.
AM: Procesul de restaurare a intrat in ruina. S-au facut lucrari care nu au asigurat sanatatea cladirii.

Castelele disparute ale Banatului

Cum ati descoperit toate aceste cladiri?
CC: Initial, noi am scos toate cladirile din lista monumentelor istorice, apoi am mers pe teren si descopeream ca exista si alte cladiri valoroase. Apoi am consultat alte surse bibliografice. Asa am ajuns la cartea lui Borovszky Samu.

Credeti ca mai sunt si alte cladiri nedescoperite?
CC: Noi credem ca le-am cam periat pe toate.
AM: Niciodata nu-mi place sa zic ca am trecut 100%. Vara trecuta am fost in zona Crisana-Satu Mare si, chiar dupa ce credeam ca le-am vazut pe toate, am descoperit ca am ratat unul spectaculos. Bibliografiile maghiara si sarba sunt foarte utile.
CC: Ne-am apucat sa le punem si pe cele disparute, pentru ca aveam imagini de epoca cu ele. Pentru o cercetare de arhitectura, chiar daca cladirile nu mai exista, conteaza: unde erau pozitionate, cum aratau, cine fusese arhitectul, ce stiluri au circulat. Acum pe siteul asociatiei noastre avem cladiri de categoriile A, B, cladiri valoroase neclasate si cladiri disparute, nu neaparat in ultimii 20 de ani.
AM: Am mai descoperit cateva sau am descoperit ca au mai fost cateva, efectiv vorbind cu localnicii.

Ati evitat Timisoara.
AM: Noi ne axam doar pe zona extraurbana.
CC: Locuinta de oras e diferita, nu are un nucleu, un ansamblu cu un domeniu in jur.
AM: Nu era aceeasi ratiune de a fi.
CC: Nu avea aceeasi viata, nu era cladirea tratata la fel.

Castelul Csito a fost demolat de proprietar in anii '30 si vandut ca material de constructie

Dati-ne un exemplu de castel disparut.
AM: Castelul Csito de la Jimbolia, proiectat de Ybl Miklos. Daca la noi in Romania Ion Mincu a fost cel mai mare arhitect, in spatiul maghiar a fost Ybl Miklos. Facultatea de Arhitectura din Budapesta ii poarta numele, fiul lui a proiectat biserica Millenium din Timisoara. Este foarte celebru. Din pacate, acest castel disparut a fost una din operele lui. A fost dezmembrat si vandut. In 2008, cand am fost noi acolo, localnicii ne-au dus la ruine, se mai vedeau boltile subsolurilor. Era in afara Jimboliei, spre granita cu Serbia. Fiecare are o poveste geniala si sunt si o multime de mituri.

Miturile locale si tunelele subterane care duc peste tot

CC: Exista mitul tunelului subteran care duce la palat oriunde vrei tu, poate sa duca si la trei localitati mai incolo de granita.
AM: Spre exemplu, apare mitul acesta in Jimbolia, unde ni s-a zis ca exista un tunel care leaga fostul palat Csito cu prima localitate de dupa granita si ca era folosit in perioada comunista pentru a fugi dincolo. Un altul, la Rudna, care zice ca leaga palatul cu casa administratorului si cripta.
CC: Noi n-am vazut niciodata aceste intrari, am considerat ca sunt niste mituri. Dar apoi am mai si gasit.
AM: Bine, nu sunt la nivelul fantasmagoric la care sunt prezentate de oameni, insa exista cazuri unde ansamblul este mai mare si familia avea mai multe resurse financiare.
CC: La Sacuieni, intre Oradea si Satu Mare, am vazut asa ceva, un tunel care te scoate din varful dealului la cateva sute de metri mai incolo.
AM: In Banat, insa, nu am gasit.
CC: Dar la Rudna este de investigat, daca ei ne-au zis ca exista o intrare zidita.

Banatul pastreaza amintirea Vienei chiar si in cele mai neinsemnate asezari: Cand ajungi in niste sate cu 3 gaste si mult praf, cladirea din centru are influenta vieneza

Ce vi s-a parut mai interesant la arhitectura din Banat? De ce ati ales zona Banatului?
CC: Cred ca se leaga de faptul ca atunci, cand am ajuns amandoua in zona Timisoarei, am fost impresionate de faptul ca se simtea extraordinar de puternic influenta habsburgica, vieneza. Parea un spatiu romanesc care are foarte mult din spatiul vienez.
AM: Mi se pare ca este conservat intr-o epoca, adica secolul XVIII-XIX este conservat la tot nivelul Banatului, nu doar la Timisoara, din punct de vedere vizual.
CC: Noi, ca arhitecti, interpretam realitatea din punct de vedere arhitectural. Adica vedem mai degraba cladiri decat masinile din prim-plan. Pentru noi se vede ca toata zona Banatului are o arhitectura, care este diferita de cea din toate celelalte zone ale tarii, si care aminteste de Viena. Si chiar si in mediul rural, cand ajungi in niste sate cu trei gaste si mult praf, cladirea din centru are influenta vieneza.
AM: Si satul, in general, chiar si arhitectura vernaculara, taraneasca, este unitara. Adica tot ansamblul, tesutul urban din spatiul rural e coerent.

Vedeti influente ale arhitecturii nobiliare la casele oamenilor de rand?
AM: De obicei, cladirile cele mai importante din sat, trecand pana la casa administratorului, a guvernantei, erau construite din banii mosierului. Erau unitare si, bineinteles, dupa aceea, ceilalti locuitori ai satului au preluat acelasi model si de asta exista o unitate. Spre deosebire de restul tarii, de zona noastra, sudica, unde s-a intrat rau de tot in sat [cu buldozerele] si a fost distrusa arhitectura traditionala, aici am gasit ca se mai pastreaza. Chiar am vazut, mergand prin sate, ca oamenii isi restaureaza cu un bun simt apreciabil casele vechi, in loc sa le darame.

Cum ar putea prinde din nou viata castelele si conacele din Banat

Care sunt urmatorii pasi ai proiectului?
AM: Vrem, pe de-o parte, sa punem bazele sau sa sustinem niste initiative de turism local. Itinerarii culturale. Noi, plecand din Transilvania, vrem sa facem niste „castle-brake” cum le zicem noi, in week-end. A existat un traseu prestabilit, dupa care au mai fost incluse cateva palate in plus, ca factor de surpriza, si pe urma s-a mers si la alte obiective culturale, cat sa fie o „salata culturala” interesanta. Ne-ar placea sa facem in jurul tuturor marilor orase din tara mici escapade de acest gen.
CC: Oamenii au fost foarte entuziasmati si feedback-ul a fost pozitiv. Iar acum in week-end-ul cat noi eram la PLAI, echipa din Moldova a facut un castle-break in zona Bacau-Iasi.
CC: Mai mergem si pe promovarea evenimentelor de la palate. De exemplu, Palatul Teleki de la Gornesti isi deschide o data pe an portile.
AM: La Rudna, doamna de acolo spunea ca vrea sa faca un fel de Oktoberfest si cred ca ar merita sa fie promovat si la nivelul Timisoarei, pentru ca timisorenii sa stie, daca vor sa faca o plimbare de 20 de minute pana acolo.

Echipa "Monumente Uitate", foto: Arthur Toth

Proiectul Monumente Uitate

Potrivit site-ului de prezentare monumenteuitate.org, „proiectul Monumente Uitate isi propune realizarea unei platforme online gratuite cu imagini si informatii despre ansamblurile nobiliare extraurbane de pe actualul teritoriu al Romaniei si promovarea acestor monumente istorice in randul publicului„. Printre parteneri se afla Universitatea Politehnica si Ordinul Arhitectilor din Romania, filiala Timis.

Proiectul este coordonat de Asociatia Arche, formata dintr-o echipa interdisciplinara de tineri arhitecti, studenti si absolventi ai Facultatii de Arhitectura „Ion Mincu” din Bucuresti, dar si istorici, economisti etc. Acestia au identificat peste 1.000 de resedinte extraurbane ale fostelor elite locale in toate provinciile istorice ale tarii. Pe site-ul proiectului sunt prezentate 34 de monumente din Timis (Giera, Graniceri, Hodoni, Jimbolia, Lovrin, Remetea Mare, Sannicolau Mare, Sag, Cenei, Masloc, Banloc, Carani, Clopodia, Foeni, Comlosu Mare, Gad, Giera, Bobda, Folea, Valcani, Bazosu Nou, Murani, Bucovat, Barateaz, Gad, Izvin, Sacosu Turcesc, Butin, Sanpetru Nou, Sinersig, Pesac) , 11 din Caras-Severin (Apadia, Delinesti, Duleu, Maciova, Zagujeni, Valeapai, Varadia, Ghertenis, Jupa, Maureni) si 4 din zona banateana a judetului Arad (Birchis, Capalnas, Bulci, Neudorf).

FOTO si mai multe detalii despre proiect: monumenteuitate.org