Peste 1000 de elevi din trei tari au ajuns la Timisoara si participa la un proiect marca Universitatea Politehnica Timisoara

TIMISOARA. Universitatea Politehnica Timisoara a devenit universitatea elevilor. Peste o mie de 1000 de elevi din toata tara, dar si din Serbia si Republica Moldova au ocazia, timp de trei zile, sa cunoasca mediul universitar tehnic timisorean, in cadrul celei de-a IV-a editii a proiectului „Politehnica Timisoara – un pas spre viitorul tau!”.

„Si anul acesta, Universitatea Politehnica Timisoara se transforma, pentru un weekend, in universitatea elevilor. Proiectul Politehnica Timisoara – un pas spre viitorul tau! s-a dezvoltat constant, astfel incat, editia a IV-a reuneste aproape 1000 de elevi din 3 tari europene: Romania, Serbia si Republica Moldova. Suntem convinsi ca aceasta vizita va fi hotaratoare pentru destinul celor care au ales sa cunoasca mai indeaproape universitatea noastra”, a spus prof. univ. dr. ing. Viorel-Aurel Serban, rectorul UPT.

Cei mai multi dintre elevii sositi la Timisoara vin din Oltenia. Iar cu totii vor participa si la o serie de concursuri organizate in cadrul proiectului.

Elevi din clasele IX – XII au ocazia, in acest sfarsit de saptamana, sa cunoasca mediul universitar tehnic timisorean si oferta de studii a Universitatii Politehnica Timisoara. De asemenea, in cadrul concursurilor cu tematica specifica domeniilor de studiu din cadrul Politehnicii, tinerii vor putea sa isi verifice cunostintele, vor lua contact cu cei care sunt deja studenti si vor cunoaste indeaproape orasul Timisoara.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.