Peste 600 de studenti la Medicina din Timisoara fac cursuri si stagii de practica in Spitalul Universitar OncoHelp

TIMISOARA. Noul an universitar a adus și primele cursuri de oncologie și îngrijiri paliative în Spitalul Universitar OncoHelp. Peste 400 de studenți români din anul V, dar și 160 de studenți străini de la secțiile engleză și franceză, din cadrul UMF, vor învăța și vor face practică în unitatea sanitară. Nu vor urma doar cursuri teoretice, ci vor lua contact cu pacienții în cadrul unor stagii coordonate de asistenții universitari de la catedra de oncologie.

În urmă cu aproape 12 ani, am decis să ne implicăm nu doar în tratarea bolnavilor, ci să contribuim și la dezvoltarea unor noi generații de medici oncologi. Din păcate, cancerul reprezintă a doua cauză de mortalitate la nivel european. Incidența acestei maladii este într-o continuă creștere, de la an la an, și asta în ciuda eforturilor depuse de cercetătorii din întreaga lume în domeniul oncologic. De aceea, este necesară nu doar formarea unui număr cât mai mare de medici oncologi, ci și impunerea unui învățământ medical la standarde înalte. Iar faptul că spitalul Asociației OncoHelp este unul universitar nu face decât să confirme rolul pe care instituția noastră medicală l-a avut în toți acești ani în formarea următoarelor generații de medici”, spune prof. dr. Șerban Negru – președintele Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp Timișoara.

Cursurile au loc în cele două amfiteatre ale clădirii Asociației OncoHelp, fiind susținute de prof. dr. Șerban Negru, șeful disciplinei de oncologie din cadrul UMF Timișoara, în timp ce stagiile sunt asigurate de asistenții universitari Dorel Popovici și Adrian Săftescu, medici oncologi.
În cadrul cursului, sunt prezentate diverse tipuri de afecțiuni oncologice, de la cancerele bronhopulmonare, mamare sau colorectale până la cancerele de cap, gât sau sarcoame. Studenții vor afla ce înseamnă chimioterapia, radioterapia, dar și imunoterapia. În timpul stagiilor, ii vor însoți pe medicii spitalului la vizita pacienților și chiar vor simula o comisie oncologică în care vor analiza un caz în fața specialiștilor OncoHelp.

Aș vrea să remarc faptul că nu puțini sunt aceia care, după acest an de studii, atunci când își aleg rezidențiatul în oncologie, își doresc să îl facă în cadrul centrului nostru. Ba, mai mult, la încheierea acestuia, vor să rămână mai departe să trateze pacientii în OncoHelp. Există însă o selecție foarte riguroasă a viitorilor medici ce vor lucra în spitalul nostru. Și, pentru că vorbim de studenți, aș vrea să le mulțumesc celor care, în pandemie, în valurile 2 și 3 și 4 au venit să lucreze ca voluntari în Centrul de Oncologie OncoHelp al Asociației OncoHelp”, spune prof. dr. Șerban Negru – președintele Asociației OncoHelp – Centrul de Oncologie OncoHelp.

Componenta științifică și educațional-universitară a Centrului este reprezentată, însă, și de conferințele organizate an de an de echipa Asociației OncoHelp. Este vorba de Zilele OncoHelp, manifestare ajunsă la a 8-a ediție și care reunește medici oncologi din toată țara, Conferința Națională OncoHelp Winterschool, care a ajuns la cea de-a 5-a ediție și în cadrul căreia medici din întreaga lume au venit la Timișoara pentru a prezenta și dezbate ultimele noutăți în domeniul imunoterapiei, organizarea de conferințe de management multidisciplinar al diferitelor afecțiuni oncologice, dar și participarea medicilor unității sanitare la diferite congrese și conferințe internaționale

####

Centrul de Oncologie OncoHelp este un spital universitar dotat cu 165 de paturi, dintre care 131 pentru spitalizare continuă, 29 de paturi pentru spitalizare de zi si 5 paturi ATI SPA( Supraveghere post-anestezie). În cadrul Centrului sunt oferite gratuit servicii medicale de oncologie, radioterapie, hematologie, endoscopie digestivă superioară și inferioară, imagistică medicală (computer tomograf, ecografie medicală și mamografie). În cadrul unității sanitare functionează singurul centru de îngrijiri paliative dintr-un spital universitar din vestul țării. Tot aici, pacienții beneficiază de cazare și masă gratuite pe perioada tratamentelor de radioterapie, în cadrul unei clădiri cu 48 paturi care asigură condiții hoteliere moderne.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.