TIMISOARA. Noile masuri de relaxare care intra in vigoare din 1 septembrie ar putea aduce un numar dublu de noi imbolnaviri pe zi. O spune medicul Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babes din Timisoara, care atrage atentia ca, daca oamenii nu vor fi responsabili, numarul cazurilor de noi imbolnaviri ar putea ajunge chiar si la peste 2.000 in fiecare zi, la doua saptamani de la intrarea in vigoare a masurilor de relaxare.
“Situația n-o să fie stabilă la nivel național și vom continua așa mult și bine. Temerea noastră este că, odată cu aceste măsuri de relaxare, va mai crește încă o dată incidența, dacă nu se vor respecta ad literam, cum le-a instituit Ministerul Sănătății. Acel indice, cu cât este mai supraunitar, cu atât înseamnă o transmisie intracomunitară crescută. Important este ca indicele acela să fie subunitar, adică sub cifra 1, să fie 0,9 sau 0,8, care să ne arate o scădere a transmisiei intracomunitare. La aproape 85.000 de cazuri confirmate, avem încă cazuri active aproape 44.000, avem 3.500 de decese și numărul lor este tot acolo, într-o fază de platou, în jur de 50 de decese aproape în fiecare zi.
Nouă ne este teamă că, odată cu aceste măsuri de relaxare, peste 2-3 săptămâni, o lună, din nou o să avem o creștere undeva la 2.000, sau peste 2.000 de cazuri noi pe zi.
Temerea noastră este că relaxarea la noi este greșit înțeleasă. Relaxarea la noi îți aduce și responsabilitate. N-o să se mai testeze atât de mulți, pentru că anotimpul de vară s-a încheiat și nu mai merge lumea în concedii, se reîntorc la muncă. Atunci se va compensa cu deschiderea școlilor, cu relaxarea aceasta, care dacă n-o să fim responsabili, ori vom fi în jurul cifrei de 1.500, ori va fi o ușoară creștere până undeva la 2.000 de cazuri. Problema este că din aceste cazuri se selectează și cazurile severe care după aceea vor fi încărcătură pe sistemul de Terapie Intensivă”, a afirmat Cristian Oancea, managerul Spitalului de Boli Infectioase din Timisoara, intr-o interventie la Digi24.
Medicul spune ca odata cu cresterea numarului de noi imbolnaviri, va creste si numarul de internari la Terapie Intensiva.
“Cam în două săptămâni e posibil să ajungem la în jur de 700, ceea ce înseamnă la o capacitate de aproape 1.000 de paturi la nivel național dedicată pentru Sars-CoV-2, un fenomen deja îngrijorător. Să nu uităm că resursa umană de Terapie Intensivă din interiorul spitalului nostru este epuizată și emoțional și fizic. Fac gărzi în continuu. O dată la 3-4 zile toți medicii fac câte o gardă și acest lucru e deja de 7 luni de zile.
Nu se găsește personal profesional dedicat pentru terapie intensivă. Am făcut apeluri și dat anunțuri dar personal care să aibă experiență în terapie intensivă nu se găsește, cel puțin la noi în zonă”, a spus medicul.
In plus, managerul Spitalului Victor Babes din Timisoara atrage atentia ca in scoli trebuie respectate toate masurile de protectie, pentru ca elevii sa nu ajunga sa se imbolnaveasca si, la randul lor, sa transmita virusul persoanelor vulnerabile din familie.
“Acei copii, în marea lor majoritate sunt asimptomatici. Pe acei copii de la grădiniță și de la școală îi vor aștepta bunicii care au diabet, au o formă de neoplazie, hipertensiune sau alte boli cronice. Riscul de transmitere în masa vârstnicilor este foarte crescut.
Trebuie să avem acele măsuri de distanțare fizică, de purtat măști, de aerisit clasa. Trebuie cumva clasele să nu mai fie supraaglomerate, ora să fie mai scurtă, să se folosească măsurile de protecție și să se facă acel triaj minim epidemiologic cu care înainte de ’90 noi am fost obișnuiți, în sensul în care părinții să fie responsabili, să nu-și ducă la școală copiii care sunt răciți. Medicul sau asistentul de școală să facă acel triaj epidemiologic și învățătorul sau educatorul sau pedagogul care este la acea școală să vadă dacă acelor copii le curge nasul sau prezintă semne de infecții respiratorii”, a spus Oancea.
Citeste mai mult AICI.
Pareri
# fără … alegeri !?
Are perfecta dreptate,si nu ne a spus chiar totul,dar situatia este grava.
Asa si trebuie.Epidemia doar s-a prelungit prin inchiderea aia idioata,si va fi mai grav ca va izbucni la toamna gripa,virozele obisnuite,si „expertii”vor baga totul la covid.Din pacate cancerul,avc-urile si bolile cardiace vor fi neglijate total din partea corpului medical,care a dezvoltat psihoza covidiaca.
Alergie 🙂 la prosti drepți! credincioși
Cel mai bun primar și comparat cu mutu hai sa nu … hârtia e mai scumpa ca individul !
DAR condiționarea works la retardati ..!
Se deschide sezonul la degustare de tulburel pa dealul 🙂 ?
Vin alegerile … ce sa-ti spun !
Noile masuri de relaxare care intra in vigoare din 1 septembrie ar putea aduce un numar dublu de noi imbolnaviri pe zi.
Stimate domnule doctor, aveti perfecta dreptate, dar … . Va asculta cineva „responsabil” in aceasta tema, sau cei in drept au 2 urechi, pe unul intra pe altul iese!
Apoi, am citit si plagiez (de pe foaia de azi):
1. Se va face licitatie pe locurile eligibile (ptr viata)? Sau cei „buni” vor continua jocul iar cei „rai” vor primi o diploma de erou al ???
2. Doamne fereste sa apara focare in scoli. Spitalele de copii – sau ceva specific – sunt pregatite ptr asa ceva? Poate cineva da raspuns la o astfel de situatie?
3. Daca focarele apar in camine studentesti, exista scenarii ptr tratarea problemelor? ca … cu locurile din spitale situatia pare neclara.