Fie ca aleg un piercing in buric, in nas, in mana sau chiar in spate tot mai multi tineri opteaza pentru cele cu pietre Swarovski. Cei care pun astfel de piercinguri sustin ca printre cele mai frecvente cliente sunt cele in jurul varstei de 25 de ani. Cele mai multe fete aleg sa-si puna piercing in buric. Durerea va persista cateva zile, timp in care sunt contraindicate efortul si exercitiile fizice pentru a lasa locul sa se vindece. El va trebui curatat tot timpul pentru a evita infectiile, dar si pentru a arata bine. Reprezentantii unui salon de piercing si tatuaje din Timisoara ne-au spus ca daca in vreme ce majoritatea fetelor opteaza pentru a-si face piercing in buric, baietii nu au neaparat o zona preferata.
Totusi, nu neaparat persoanele adolescente aleg piercinguri cu pietre Swarovski, asta si din cauza preturilor care nu sunt deloc mici. Cei mai multi clienti au peste 25 de ani. „Preturile sunt cuprinse intre 200 si 1.000 de lei, pentru o singura piatra, depinde de model, de piatra, de taieturi, in functie de dorinta clientului, pe care o vrea. Pretul include si manopera. Pietrele Swarovski la piercinguri sunt o tendinta de foarte mult timp”, ne-a spus Roxana Chirleajan, reprezentanta unui salon de piercing si tatuaje din Timisoara.
Cea mai mare cerere pentru piercing are loc de la inceputul lunii martie pana in octombrie. Acest lucru se intampla si datorita faptului ca foarte multe dintre domnisoare vor sa-si expuna investitia facuta, vara, la strand sau la mare. Piercingul se poate pune in orice zona, dar nu de catre orcine. Acestea trebuie puse doar de specialisti pentru a evita orice infectie. Dupa aplicarea piercingului persoanele trebuie sa fie mult mai precaute, astfel riscul infectiilor si accidentelor va scadea. Daca acele folosite nu sunt sterilizate sau daca cei care vor sa isi faca un piercing nu opteaza pentru un specialist, o infectie este foarte posibila. Pielea din jurul piercingului se umfla usor, se inroseste si e foarte sensibila pentru cateva zile. Poate si sa sangereze usor. Pentru a preveni infectia si incuraja vindecarea, daca cei care isi fac un piercing cred ca nu s-a vindecat corespunzator trebuie sa viziteze un medic. Tratamentul prompt ajuta la prevenirea eventualelor complicatii.