Pietonala Marasesti din Timisoara isi schimba radical infatisarea! Ce se intampla?

“Schimbam pietonala” este primul pas al unui proiect “Urban Intervention TM” care presupune redarea temporara catre comunitate a unor spatii din Timisoara sub forma de arta mai mult sau mai putin conventionala.

Practic, strada de promenada din centrul orasului va deveni o expozitie de tablouri mozaic realizate din capace de plastic.

Obiectivul expozitiei este informarea si responsabilizarea populatiei cu privire la impactul negativ al plasticului asupra mediului inconjurator, urban sau natural.

Instalarea propriuzisa se va realiza pe parcursul unui weekend, in cadrul unui eveniment special de implicare sociala, de Ziua Europei 9 Mai.

Pentru reusita operatiunii, se lanseaza un concurs de proiecte.

REGULAMENT

Organizatorul concursului este Asociatia EcoStuff Romania

Tema concursului de proiecte este “timisoara.mediu.arta.participare”

Detalii organizatorice

1. lucrarile finale realizate vor avea o forma patrata, cu latura de 300cm +/- 10%, vor fi realizate din capace de plastic, numarul culorilor este relativ limitat, aproximativ 12-15 culori

2. propunerile vor fi trimise incepand cu data de 17 Februarie, in format jpg dimensiunea minima acceptata 1600×1600 px la o rezolutie de minim 150px/inch la adresa [email protected] pana cel tarziu Sambata 7 martie ora 14.00.

3. pot fi trimise maxim doua propuneri de persoana, fiecare propunere trebuie sa fie insotita o scurta descriere, numele realizatorului si datele de contact (e-mail, telefon, cont facebook etc.)

4. fiecare propunere inscrisa in concurs va fi aprobata de catre organizator inainte ca aceasta sa fie afisata pe pagina de facebook EcoStuff.Romania si inainte sa poata fi votata. In momentul aprobarii cel care a facut propunerea va primi un mesaj de confirmare

5. 5 dintre propuneri vor fi selectate de organizator si partenerii proiectului, doua dintre ele vor fi alese in functie de numarul de like-uri primite pe facebook.

6. perioada in care propunerile vor putea fi votate (acordate like-uri) este 08 Martie ora 12.00 – 15 Martie ora 11.59

7. cele 7 lucrari castigatoare vor fi realizate cu ajutorul voluntarilor si vor fi instalate in 9 Mai de Ziua Europei pe Strada Marasesti unde vor putea fi vazute pana in 24 Mai.

8. fiecare lucrare va fi insotita de un totem pe care printre alte informatii, va fi trecut si numele celui care a facut proiectul

9. comunicatele de presa vor contine numele celor care au facut proiectele, acestia fiind promovati si pe pagina de facebook si site-ul EcoStuff Romania

Prevederi finale

Participantii trebuie sa fie proprietarii tuturor drepturilor asupra propunerilor inscrise in concurs. Organizatorul concursului nu isi asuma nici o responsabilitate privind eventuale incalcari ale dreptului de autor. Responsabilitatea revine in mod exclusiv celui care a trimis propunerea.

Organizatorul isi rezerva dreptul de a elimina anumite propuneri care pot fi considerate ofensatoare sau susceptibile de frauda.

Inscrierea in concurs implica acordul autorului ca materialele participante realizate de acesta sa poata fi folosite de catre organizator in scopul promovarii cconcursului si evenimentului, precum si a realizarii de materiale publicitare/articole, cu mentionarea numelui autorului.

Inscrierea in concurs reprezinta consimtamantul autorilor si titularilor de drepturi de proprietate intelectuala cu privire la aceasta forma de utilizare, nelimitata in timp si spatiu.

Trimiterea propunerilor si participarea la concurs presupun ca participantii au acceptat in totalitate conditiile prezentului regulament si eventualele decizii ulterioare ale organizatorului.

Vezi mai multe despre competitie aici!

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Numai sa nu mai vina pe Bega…

  2. Cu fatade nerefacute,pline de igrasie,cu gratii ca la puscarie,tot sinistru arata!