Placinte zemoase cu ludaie, cu parfum de scortisoara, felii de bostan coapte si multe alte bunatati la Festivalul Dovleacului, aproape de Timisoara. Ce surprize au fost pregatite?

TIMISOARA. Aproximativ 70 de kilometri sunt de la Timisoara pana la Kikinda, localitatea din Serbia unde se desfasoara cel mai mare festival al dovlecilor, din sud-estul Europei. Cu o indelungata traditie, Festivalul Dovleacului aduce si in aceasta toamna o multime de surprize.

Cel de-al 37-lea Festival al Dovleacului va avea loc anul acesta, spre deosebire de anii trecuti, mai devreme, chiar la mijlocul lunii septembrie.

Asadar, Festivalul Dovleacului de la Kikinda va avea loc in perioada 15-18 septembrie, cand centrul orasului va fi plin de tarabe cu bunatati, dar si cu fel de fel de ornamente sau suveniruri, iar cei mai mari dovleci vor fi, din nou, in concurs.

Vor fi pe saturate placinte cu ludaie, dovleci copti, proaspat scosi din cuptor, seminte de dovleac prajite si aromate, dar si ceaune cu bunatati, din care cei prezenti se vor putea infrupta.

Iesirea din tara se poate face pe la vama Jimbolia sau pe la Lunga (Comlosu Mare), iar cei care doresc sa participe la acest eveniment trebuie sa stie ca orice vor dori sa cumpere de la tarabe vor trebui sa foloseasca moneda tarii vecine: dinarul.

Iata mai jos programul complet al Festivalului!

JOI, 15 septembrie

Ora 10,00 – Piața centrală – „JOCURI CU DOVLEACUL“ – jocuri de agilitate cu dovleacul
Ora 20,00 – Teatrul Național Kikinda -Premiera monodramei clovnului cu caracter umanitar LALA (ESTE OARE IUBIREA UN DOVLEAC)
Ora 20,00 – Concertul violonistei Jovana Kolundžija cu orchestra de cameră

VINERI 16 septembrie
Ora 10,00 – Piața centrală -MINI TÂRG AL ANTREPRENORILOR – Organizator — Asociația generală a antreprenorilor „Kikinda”
Ora 16,00 – 17,00 – Piața centrală – CARNAVALUL PREȘCOLARILOR MASCAȚI
Ora 17,00 – 18,00 – Curtea Muzeului Național „Kurija“ – KINDERBAL (petrecere de carnaval pentru preșcolari)
Ora 20:00 – Piața centrală – Concertul trupei VAN GOGH
Ora 22,00 – Piața centrală – Concertul trupei KERBER

SÂMBĂTĂ 17 septembrie
Ora 10,00 – 22,00 – Strada a meșteșugurilor vechi și a suvenirurilor
Ora 11,00 – 13,30 – Piața centrală – ÎNSCRIEREA ȘI ÎNREGISTRAREA COMPETITORILOR (cultivatorii dovlecilor cei mai masivi și cei mai lungi)
Ora 14,30 – 16,00 – Piața centrală — MĂSURAREA DOVLECILOR
Ora 10,00 – PIAȚA – MINI TÂRG AL ANTREPRENORILOR – Organizator — Asociația generală a antreprenorilor
Ora 10,00 – Piața centrală – FRUȘTUCUL BĂNĂȚEAN (specialități din dovleac), COLȚUL EUROPEAN (prezentarea oaspeților din străinătate), CAMERA DE OASPEȚI (programul muzical și scenic)
Ora 10,00 – 13,00 – Piața centrală – MAEȘTRI DE CARVING — promovarea gravurii artistice în dovleac
Ora 14,00 – 15,00 – Lacul vechi (Staro Jezero) – XI Ceaunul internațional de aur (competiția în prepararea ciorbei de pește), „TOAMNA AURIE A KIKINDEI” – Organizatorul: UG „Bucătarii bănățeni”
Ora 17,00 – Piața centrală – CUVINTELE DE SALUT DIN PARTEA GAZDEI
Programul muzical – scenografic și abordarea premiilor pentru cel mai greu și cel mai lung dovleac
Ora 21,00 – Piața centrală – CONCERT ZDRAVKO ČOLIĆ

DUMINICĂ, 18 septembrie
Ora 10,00 – 17 00 – Strada a meșteșugurilor vechi și a suvenirurilor
Ora 10,00 – Piața centrală – FRUȘTUCUL BĂNĂȚEAN (specialități din dovleac), CAMERA DE OASPEȚI (programul muzical și scenic)
Ora 10,00 — 14,00 – Galeria Muzeului Național Expoziția „Muzeul prin ochii copiilor”
Ora 13,00 – Fostă fabrică III IGM „Toza Marković” —27. Parada trăsurilor — KK „Banat“
Ora 14,00 – 17,00 – CAMERA DE OASPEȚI (programul muzical și scenic)
Ora 20,00 – Piața centrală – CONCERTUL DEJAN PETROVIĆ ȘI BIG BEND

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Se poate trece frontiera doar cu C.I, B.I. in Serbia?

    • Da, lejer.