Pneumonia face ravagii. Peste 1000 de cazuri internate in acest an la Spitalul de Boli Infectioase Timisoara

TIMISOARA. Este o problemă majoră de sănătate publică, afectând mii de oameni în fiecare an. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, peste 2,8 milioane de decese ale copiilor sub 5 ani sunt cauzate anual de această boală. Este a 8 cauză de deces la nivel mondial. Vorbim despre pneumonie, o formă de infecție respiratorie acută care este provocată cel mai frecvent de bacterii sau virusuri și, mai rar, de fungi, dar care poate fi prevenită.

Este o boală gravă, ce poate afecta oameni de orice vârstă. Este însă mai frecventă și mai periculoasă la copiii mici, persoanele de peste 65 ani și pacienții cu alte afecțiuni medicale, boli cardiace, diabet ori boli cronice respiratorii, putând, în formele grave, să ducă chiar la deces.

Un diagnostic rapid și precis al pneumoniei este esențial pentru a începe tratamentul la timp și pentru a preveni complicațiile. Imagistica medicală joacă un rol crucial în confirmarea diagnosticului. Cu cât este identificată și tratată mai devreme, cu atât șansele de recuperare ale pacientului sunt mai mari. Dar ignorarea tratamentului sau tratarea inadecvată a pneumoniei poate duce la complicații grave. Și trebuie spus că pneumonia este prima dintre cauzele infecțioase de deces”, precizează dr. Ionela Iovan – medic primar pneumolog – Spitalul Clinic de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș Timișoara.

Printre simptomele pneumoniei se numără febra, frisoanele, dificultățile de respirație, durerile în piept, ritmul accelerat al inimii și al respirației, greața, vărsăturile, diareea și tusea care produce adesea o spută verde sau galbenă.

Diagnosticul de pneumonie este confirmat cu ajutorul unei radiografii toracice.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.