TIMISOARA. Reprezentantele Timisului in prima liga de fotbal feminin au parte de meciuri usoare, la prima vedere, in turul 4 al Cupei Romaniei, primul in care intra in intrecere si echipele din primul esalon.
CITESTE SI: CFR Timisoara invinge din nou Deva. Spectacol facut de formatia lui Robert Lupu cu vicecampioana
Politehnica Timisoara va juca in oras impotriva lui AS Roma Florin Padurean, echipa care este pe locul 6 in seria a II-a din liga secunda. Gruparea din liga 2 este pregatita de Florin Padurean, tehnician care in 2019 a antrenat-o pe Fortuna Becicherecu Mic in finala de Cupa pierduta la Targu Mures. In lotul acestei formatii este si fosta „polista” Denisa Heisu.
Banat Girls va evolua in deplasare impotriva lui Atletic Club Drobeta, tot o componenta a seriei a doua din liga secunda. Cele doua grupari s-au mai intalnit in urma cu 3 sezoane, in liga secunda, cand Banat Girls s-a impus cu 6-1 la Drobeta Turnu Severin.
Ambele meciuri sunt programate in 7 decembrie, la 3 zile dupa incheierea primei parti a campionatului Ligii1.
Pana la partidele din competitia knock-out, Politehnica va juca in Liga 1 pe teren propriu cu CSM Alexandria si in deplasare cu Vasas Femina Odorheiu Secuiesc. Banat Girls intalneste tot acasa pe Fotbal Feminin Baia Mare, iar in ultima runda da piept cu Csikszereda Miercurea Ciuc, in deplasare.