TIMISOARA. Politehnica Timisoara si Banat Girls s-au calificat fara mari emotii in sferturile de finala din Cupa Romaniei, dupa partide jucate in deplasare.
Formatia alb-violeta si-a luat revansa dupa eliminarea de anul trecut in fata lui Piros Security. Echipa pregatita de Mirel Albon s-a impus cu scorul de 7-0.
Dupa reusita semnata in partida de campionat cu Carmen Bucuresti, mezina polista, Lorena Mihailesc a inscris de doua ori in poarta aradeana. Celelalte reusite au fost semnate de Florentina Ancas, Nikolina Cakovic, Emilin Araujo, Melisa Sodinca si Genoveva Rosie. De asemenea, in aceasta intalnire, pentru Poli a debutat si canadianca Tristan Corneil.
Banat Girls nu a avut nici ea probleme pe terenul divizionarei secunde AFC Hermanstadt. Timisencele s-au impus cu 10-0. Desmerean, Hornea, Trofimov si Pestereannau inscris fiecare cate doua goluri, in timp ce Dragan si Cortina au punctat cate o data.
Alaturi de cele dou grupari din Timis s-au calificat in sferturile de finala si Csikszereda Miercurea Ciuc, Universitatea Olimpia Cluj, Farul Constanta, Rapid, Carmen Bucuresti si Gloria Bistrita.
La finalul saptamanii viitoare cele doua formatii timisene continua meciurile din playoff-ul campionatului. Politehnica Timisoara primeste vizita celor de la Csikszereda Miercurea Ciuc, iar Banat Girls joaca pe terenul lui Carmen Bucuresti.