Politehnica Timisoara, fata in fata cu cel mai important meci din play-off: duelul cu Rapidul

TIMISOARA. „Echipa suporterilor” nu a impresionat in play-off, acolo unde isi joaca sansa istorica de a ajunge in prima liga. La Calarasi a facut 0-0 dupa un meci cu multa energie, dar la Craiova a pierdut, 0-1, dupa un meci slab. Sperantele pentru continuarea luptei spre esalonul de elita se leaga de jocul cu „fratii” de la Rapid.

CITESTE SI: Scandal la echipa de rugby a SCM Timisoara. Un jucator a sarit sa il bata pe antrenorul Valentin Calafeteanu 

Giulestenii au jucat perfect in ultimele meciuri si au inscris pe banda rulanta, in timp ce banatenii au dat… 0 goluri in mai bine de 300 de minute. Linia ofensiva a dezamagit categoric in tot sezonul si poate ca ar fi timpul sa se mai plateasca din „datorii”.

„Intalnim echipa momentului in Liga a II-a: Rapid, echipa care arata cel mai bine in acest moment, care in ultimele patru jocuri a inscris 13 goluri, in conditiile in care au jucat fiecare meci sub o presiune fantastica, si aici marele merit e al lui Mihai Iosif, care practic a transformat aceasta echipa”, spune Dan Alexa despre adversarul de joi, o formatie pe care o cunoaste bine, si pe care in trecutul nu asa de indepartat a si antrenat-o.

„Cu Rapidul trebuie sa venim cu un plus de incredere, trebuie sa aratam ca ne dorim aceasta promovare. Primul obiectiv a fost calificarea in play-off si am obtinut-o, am fost felicitati de foarte multa lume din fotbal, diferenta (financiara) dintre noi si multe echipe e colosala in Liga 2. Am obtinut o performanta, felicit jucatorii, e performanta lor, chiar daca in unele momente am suferit mult, dar nu vreau sa cred ca am intrat intr-o zona de confort, ca ne-am indeplinit un obiectiv, pentru ca nu joaca banii. In opt jocuri trebuie sa obtinem macar un loc de baraj, pentru ca e accesibil. Suntem intr-un alt campionat, cu echipe cel putin valoric egale ca si noi, depinde cat de multa personalitate ai, curaj si multa determinare”, a concluzionat tehnicianul Politehnicii.

Poli – Rapid se disputa joi, de la ora 16.30 (Digisport 1), pe stadionul “Dan Paltinisanu”, in etapa a III-a a play-off-ului Ligii 2. Giulestenii ocupa locul 2, cu 39 de puncte, in timp ce alb-violetii sunt pe 5, cu sase mai putine, tot dupa doua partide contabilizate in aceasta faza a campionatului. In partidele din aceasta etapa, U Craiova a batut marti la Miercurea Ciuc cu 2-1, iar Mioveni a invins miercuri la Calarasi cu 5-1!

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.