Politehnica Timisoara, inca doua examene pana la titlu. Primul este unul facil, la Odorhei

TIMISOARA. Mai sunt doua etape din play-off-ul Ligii 1 Femina la fotbal. Fetele de la Poli sunt la mana lor pentru a izbuti (im)posibilul, si anume castigarea in premiera a titlului national. Alb-violetele joaca sambata la Odorhei, unde teoretic au un meci usor.

Poli este prima in play-off, cu 52 de puncte, urmata la o lungime de Olimpia Cluj, campioana, de fiecare data in ultimul deceniu, astfel ca alb-violetele nu isi permit pasi gresiti. Sambata, de la ora 13, ele joaca pe un teren altadata minat, dar acum accesibil, la Vasas Femina Odorhei, locul 6 in play-off, cu doar un succes si sapte infrangeri.

Bineinteles, niciun meci nu este dinainte castigat, dar fetele lui Mirel Albon sunt obligate sa isi faca jocul cat mai usor ca mai apoi sa se pregateasca pentru ultima etapa, finala cu Olimpia Cluj. Intre timp, ardelencele intalnesc Banat Girls Comlosu Mare, pe 21 mai de la ora 11. Banatencele au si ele doar o partida castigata si au inscris extrem de putin in play-off, astfel ca pleaca cu sansa a doua la meciul de pe Iclod Arena, unde campioanele sunt favorite certe.

 

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.