TIMISOARA. Politehnica Timișoara s-a impus la limită în fața Progresului Pecica și este sigură de prezența în barajul de promovare. Mai rămâne însă de văzut de pe ce poziție. Cealaltă reprezentantă a Timișului în play-off-ul ligii a III-a, echipa din Ghiroda, a fost demolată acasă de Minerul Lupeni și nu mai poate ajunge în meciurile de baraj.
Vineri, gruparea condusă de Călin Cojocaru a fost învinsă cu 5-0 acasă de hunedoreni. June și Popescu în prima repriză, Toma, Prem și Mazilu, ultimul în prelungirile celei de-a doua, au consființit una dintre cele mai clare victorii ale Minerului din această stagiune.
În al doilea meci al etapei de play-off, Politehnica Timișoara a controlat aproape în totalitate duelul cu Progresul Pecica. Alb-violeții puteau deschide scorul în finalul primei părți, când au obținut o lovitură de la 11 metri, însă Istratie a ratat. În repriza secundă tot timișorenii au avut inișiativa, iar în cele din urmă au luat toate punctele. În minutul 84, Avrămescu a primit o minge în cercul de la centrul terenului, l-a văzut ieșit pe portarul advers, și a trimis mingea în plasă peste acesta.
S-a încheiat 1-0, iar Poli este prima în serie, cu 47 de puncte, urmată de Minerul Lupeni, cu 44, cu tre etape rămase de disputat.
Două victorii și o remiză în etapa de play-out
Lanterna roșie din play-out, Avântul Periam, a obținut a doua victorie din play-out-ul campionatului, 2-1, acasă în fața grupării din Peciu Nou. Olteanu și Baeram au semnat reușitele gazdelor, în timp ce pentru oaspeți a înscris veteranul Enciu.
Timișul Șag a mai adăugat un punct la zestrea pe care o avea, după remiza albă de pe teren propriu, 0-0, cu Lotus Băile Felix.
În al treilea meci al rundei, Toma Bodri și Cristi Gavra au adus victoria cu 2-1 a Gloriei Lunca Teuz Cermei, din derby-ul arădean cu Viitorul. Pentru echipa oaspete a punctat Bădăuță.
Lotus Băile Felix rămâne prima, cu 37 de puncte, urmată de CSC Peciu Nou, la două lungimi, și Viitorul Arad cu 29 de puncte. Șagul a ajuns la 28 de puncte, echipa din Cermei are 25, iar Avântul Periam este ultima cu 17.