TIMISOARA. Alb-violetii sunt alaturi de eroii neobositi din lupta impotriva noului coronavirus. Clubul banatean aduce un omagiu celor din prima linie si ii astepta la stadion din momentul in care publicul va avea voie sa se intoarca in tribune.
„De mai bine de un an de zile viata ne-a fost data peste cap. Cu totii am suferit sub o forma sau alta. Cei mai afectati dintre noi si-au indreptat sperantele catre ei – cei din prima linie. Doctorii si personalul medical s-au confruntat fata in fata cu ravagiile virusului, neajunsurile sistemului si angoasa creata in aceasta perioada. In spatele mastilor si a echipamentelor de protectie cu care s-au obisnuit de mult, salvatorii nostri sunt totusi niste oameni. Iar din pacate eforturile lor nu au fost mereu apreciate asa cum meritau. Nedreptatile din spatiul public la adresa celor care acum ar trebui sa fie considerati adevarati eroi nu ne pot lasa impasibili. Clubul nostru a incercat de la inceputul pandemiei, prin mijloacele sale, sa vina in sprijinul spitalelor. Si chiar daca gestul nostru putea fi considerat o picatura intr-un pahar cu apa, ne place sa credem ca a fost un exemplu despre cum ne putem ajuta in cadrul comunitatii. Acum, cand incercam sa zarim “lumina de la capatul tunelului” si speram sa revenim intr-un viitor cat mai apropiat la viata de dinainte, Politehnica Timisoara a decis să ofere acces liber personalului medical la meciurile de acasa ale alb-violetilor, in baza legitimatiei de serviciu si pe termen nelimitat, din momentul in care se va permite din nou desfasurarea partidelor cu spectatori in tribune!”, este mesajul clubului violet.
Politehnica a fost in tot acest timp alaturi de personalul medical din Timisoara, a strans fonduri pentru echipamente speciale de care erau nevoie in spitale, iar mai multi jucatori ai echipei au donat sange.