Pompierii de la ISU Banat aflati in Serbia sa-i ajute pe cei loviti de inundatii au votat la Belgrad. FOTO!

TIMISOARA. Angajatii Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Banat plecati in Serbia pentru a-i ajuta pe vecinii nostri crunt loviti de inundatii sa limiteze efectele dezastrului, voteaza in alegerile europarlamentare de astazi.

Desi aflati departe de casa, pompierii de la ISU Banat au vrut sa isi aleaga reprezentantii in parlamentul European.  Acestia au mers dimineata la Ambasada Romaniei din Belgrad, unde a fost amenajata o sectie de votare. Ministerul de Interne al Serbiei le-a pus militarilor romani la dispozitie un autobuz cu care s-au deplasat din provincia Voivodina, unde ii ajuta pe cei napastuiti.

Este vorba de 11 pompieri, angajati ai Inspectoratului pentru Situatii de Urgenta Banat.

„Sunt 11 persoane, doua echipaje in total, in Serbia, de la ISU Banat. Vor vota pentru Parlamentul European la Ambasada Romaniei la Beograd. Ei sunt acum in provincia Voivodina, din Serbia. Se vor duce sa voteze cu un mijloc de transport al Departamentului pentru Situatii de Urgenta din Serbia. Mai au de stat acolo, ajuta la evacuarea apei, deoarece acum se asteapta acolo o noua viitura„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro Lucian Mihoc, comandant ISU Banat.

Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.