‘Pot sa alerg la doua zile dupa operatie’. Interventia in premiera la Timisoara, prin ochii pacientei

TIMISOARA. Pacienta care a fost supusa unei interventii in premiera la Spitalul Judetean din Timisoara spune ca la 48 de ore dupa operatie poate chiar sa alerge.

CITESTE SI: Ancheta la Prefectura Timis. Ce documente au cerut procurorii anticoruptie

Daniela Dobosan are 41 de ani si spune ca nu a stiut la ce sa se astepte cand s-a adresat medicilor de la Clinica de Chirurgie 1 a Spitalului Judetean Timisoara pentru a-i opera varicele. Credea ca doctorii vor folosi o metoda clasica de operatie, in urma careia putea sa ramana internata chiar si o saptamana.

‘Am un copil mic, iar in urma saricinii, varicele s-au accentuat. Nu aveam probleme mari in a-mi desfasura activitatile de zi cu zi, insa era un disconfort, iar cand stateam in picioare simteam intepaturi. Operatia a fost intr-adevar scurta, nu m-am asteptat. Mi-a fost frica la inceput, pentru nu stiam ce metoda mi se aplica, am crezut ca este vorba despre metoda clasica si imi era frica. Sunt fericita ca am fost privilegiata si am beneficiat de aceasta metoda. Dupa operatie un pic ma durea dar perfect suportabil. Acum, la doua zile nu mai simt nimic. Chiar as putea sa alerg, nu mai am nicio durere’, a spus Daniela Dobosan.

Interventia a fost o premiera pentru Romania, tara in care 32% din populatie sufera de boli varicoase pentru care nu se adreseaza medicilor decat in stadii avansate. Metoda clasica de operatie, pentru care este nevoie de anestezie locala, generala sau de conducere, presupune ca un pacient sa ramana internat in spital o zi, doua si chiar si o saptamana. Procedura facuta in premiera la Timisoara s-ar putea efectua chiar si… in pauza de pranz de la serviciu. Fara nicio exagerare.

‘Aceasta este o procedura total neinvaziva prin care se polimerizeaza vena varfricoasa. Practic, printr-o singura puncte si un sistem de catetere se introduce un adeziv biologic ce ploimerizeaza vena si o desfiinteaza. Procedura este fara anestezie, este doar un punct de anestezie locala pentru a face o punctie ca si o injectie intramusculara si nu dureaza mult. Pacientul poate sa plece imediat sa isi desfasoare activitatea. Procedura se si cheama <lunchtime surgery> adica <chirurgie de pranz>. Omul lucreaza dimineata si in loc de pranz, vine si se opereaza si dupa aceea se duce din nou la lucru. Este foarte eficienta pentru ca nu ii perturba activitatea cu nimic si rezultatele sunt foarte, foarte bune. La procedura clasica, in functie de stadiul in care vine pacientul necesita anestezie locala, generala sau de conducere si pacientul sta o zi, doua, trei, poate chiar sapte zile sa stea in spital. In general, in secoul XXI, in Europa nu se mai foloseste procedura clasica de operatie, se face fie laser endo-venos, fie radiofrecventafie vena seal, deci suntem la alt nivel si ar fi bine sa ne aliniem cu totii la acest nou nivel’, a spus prof. dr. Sorin Olariu, seful sectiei Chirurgie 1 a Spitalului Judetean Timisoara.

Costurile pentru interventia chirurgicala facuta in premiera la Timisoara vor fi suportate de Spitalul Judetean.

‘Felicit intreg colectivul Clinicii 1 Chirurgie si in sepcial pe domnul profesor Sorin Olaiu pentru modul profesionist in care desfasoara activitatea si pentru faptul ca aplica tratamente de ultima generatie si realizeaza premiere nationale la spitalul nostru. (…) Aceasta interventie va fi decontata, ca si in toate celelalte proceduri in Spitalul Judetean de catre Spitalul Judetean. Suntem deschisi oricaror proceduri si tratamente ultra-moderne astfel incat sa putem continua si sa putem initia tratamente de ultima generatie. Va dau toate asigurarile ca costurile vor fi suportate in totalitate de Spitalul Judetean atat din punct de vedere chirurgical cat si din punct de vedere medical’, a precizat managerul Spitalului Judetean Timisoara, Marius Craina.

Procedura non-invaziva de tratare a varicelor facuta in premiera la Timisoara a fost aprobata in America in anul 2015 si in prezent se practica la scara larga in sistemul medical privat din Germania si in sistemul de stat din Turcia.

CITESTE SI: Premiera medicala la Spitalul Judetean din Timisoara. Interventie fara anestezie. Pacientul e operat in… pauza de masa 

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Introducerea de substante straine in corp nu favorizeaza aparitia infectiilor?Nu exista nici un tratament naturist pentru reabsortia acestora(venelor varicoase),sau netezirea lor?