Povestea cutremuratoare din spatele celor doua cadavre, tata si fiu, gasite de pompieri la Timisoara. Primul zacea de 2 ani ascuns in casa pentru ca fiul sa-i incaseze pensia. Video

TIMISOARA. Intamplarea teribila de luni seara, cand, in timp stingeau un incendiu, pompierii au descoperit un cadavru in putrefactie intr-o casa si un altul printre lucrurile care ardeau intr-o anexa a locuintei din Timisoara, scoate la iveala o poveste de groaza.

CITESTE SI: Doua cadavre descoperite de pompieri la Timisoara in timp ce alergau sa stinga un incendiu 

O baraca dintr-o gospodarie a luat foc luni seara pe strada Shakespeare din Timisoara.
Pompierii au intervenit rapid sa stinga flacarile, iar printre lucrurile care ardeau au descoperit cadavrul unui barbat. Apoi, in casa din vecinatate au dat peste al doilea, mumificat, asezat pe un pat.

Chemati la fata locului, politistii au inceput cercetarile. Primele investigatii au scos la iveala ca primul trup neinsufletit ar apartine unui barbat de 62 de ani, iar cel de-al doilea tatalui acestuia, de 83.

Vecinii povestesc ca batranul avea pensie frumoasa, pentru ca fusese si deportat in Baragan, iar fiul se ocupa cu adunatul de fier vechi. In urma cu aproape 2 ani, oamenii nu l-au mai vazut pe tata si i-au semnalat disparitia la Politie.
La acea vreme, fiul le-ar fi spus politistilor veniti sa puna intrebari ca tatal sau ar fi plecat in Germania la niste rude in vizita.

In realitate, se pare, acesta ar fi murit ori a fost ucis, iar fiul l-a asezat in casa de la strada, in locul in care au dat pompierii peste el luni seara.

Vecinii sustin ca in tot acest rastimp fiul i-ar fi incasat batranului pensia.

Politistii incearca acum sa stabileasca cu precizie ce s-a intamplat in gospodaria de pe strada Shakespeare.

https://www.facebook.com/OpiniaTM/videos/505772020098481/

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Observă cineva, din evenimentele astea horror care apar din ce în ce mai des în toată țara, cum busola morală a unei nații a devenit tinichea de vîndut la REMAT?