Viorel Andrei, realizator de emisiuni la o televiziune din Piatra-Neamt, era dat in urmarire generala de 10 ani. Desi aparea la TV, politistii l-au prins nu datorita cautarilor, ci absolut intamplator. Culmea este ca … mai avea o luna si scapa.
Nascut pentru inselaciuni
Povestea lui Viorel „Andrei” pare desprinsa dintr-un film.
Numele sau adevarat este Viorel Plescan si s-a nascut in Galati, in 1975. S-a facut „remarcat” pentru prima data la postul de radio din orasul natal, unde s-a angajat in anii ’90.
Nu a stat prea mult timp acolo, pentru ca a fost concediat din cauza unui scandal. Barbatul lua bani de la anumite firme, sub promisiunea ca intermediaza incheierea unor contracte de publicitate.
Plescan a reusit sa scape doar cu concedierea in acest caz, insa in perioada 1997-1998 s-a apucat iar de „treaba”. El a inselat sase persoane, carora le-a promis procurarea de autoturisme sau inmatricularea celor cu o vechime mai mare de opt ani de la data fabricatiei.
In acest fel, a reusit sa obtina de la cei pacaliti peste 100 de milioane de lei vechi.
„Disparitia” lui Plescan
In 2001, Tribunalul Galati l-a condamnat la opt ani de inchisoare pentru inselaciune. Plescan nu a ajuns insa dupa gratii, pentru ca a „disparut” din raza autoritatilor, care nu au mai reusit de atunci sa puna mana pe el.
Neputinta politistilor de a-l gasi este …cel putin ciudata, in conditiile in care Plescan a aparut la emisiunile unei televiziuni din Piatra Neamt timp de doi ani, in perioada 2008-2010, in calitate de realizator.
Mai mult decat atat, si-a construit impreuna cu sotia o casa in comuna Alexandru cel Bun. Au fost insa prevazatori. Terenul pe care a fost construit casa a fost cumparat de sotie, care si-a folosit numele de dinaintea casatoriei.
Cu toate acestea, in localitate existau deja zvonuri ca Viorel Plescan este implicat in activitati infractionale, fapt confirmat chiar si de catre primar.
Pe de alta parte, autoritatile mai au o scuza. Numele lui Plescan nu apare in actele oficiale si nici nu este inregistrat cu domiciliu in judetul Neamt.
Cum a fost prins Plescan, cu doar o luna inainte sa i se prescrie pedeapsa
Ghinionul lui Viorel Plescan se numeste „radar”. El a fost prins in judetul Buzau de politia rutiera, deoarece avea la bord 155 de km/h. In momentul verificarii actelor, agentii au vazut ca permisul era anulat si, mai mult decat atat, era emis pe numele unei alte persoane.
Era, de fapt, permisul de conducere al unui prieten, care, intre timp, il daduse pierdut.
Ca sa verifice inca o data identitatea barbatului, politistii i-au mai cerut un document. Plescan le-a aratat … o copie facuta la calculator dupa un alt act de identitate.
In felul acesta, el a ajuns la sectia de politie, unde agentii au descoperit ca au pus mana pe un urmarit general. Viorel Plescan mai avea doar o luna si scapa de pedeapsa cu inchisoarea, datorita prescriptiei de zece ani care urma sa se aplice in cazul lui.
Pareri
La piatra Neamt parca era ala cu „Do you read me? If you can read me!”. Ala era etalonul politistului roman mostenitor al strabunului MILITIAN. Origini sanatoase si „clei” la cap, dar ambitios tare si dornic sa aibe si el macar un Mercedes si un BMW ca „omologul” lui din Germania. Vai de capul lor … militieni.