Prapad facut de flacari. Zeci de animale moarte dupa un incendiu violent

S-a dat alarma în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o localitate din Arad, după ce un incendiu a izbucnit la o gospodărie.

CITESTE SI: Sofer italian mort, dupa ce s-a izbit de un tir. FOTO

Focul a cuprins un adăpost de animale din satul Mânerău, care ține de comuna arădeană Bocsig, în jurul orei 3 dimineața.
La fața locului au ajuns autospeciale ale pompierilor de la Ineu, o ambulanța SMURD, dar și pompierii voluntari de la Bocsig.

Salvatorii au reușit să oprească extinderea flăcărilor la o casă din apropiere, însă nu au mai putut face nimic pentru 47 de animale, care se aflau în adăpost în momentul izbucnirii flăcărilor.

La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul adăpostului de animale, pe o suprafață de aproximativ 350 de metri pătrați, cu posibilitate de propagare la locuința aflată în imediata apropiere.

Incendiul a fost lichidat prompt, însă, din nefericire, în interiorul adăpostului se aflau 20 de bovine și 27 de ovine, surprinse de flăcări.

Au fost salvate casa și un alt adăpost de animale aflat în incinta gospodăriei.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime omenești, iar cauza probabilă de producere a incendiului este în curs de stabilire„, au transmis reprezentanții ISU Arad.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Trebuie obligatoriu detectoare de incendiu si avut grija cu instalatia electrica improvizata, consateni piromani si invidiosi, paratrasnete, eventual pusa o instalatie de deschidere automata a tuturor usilor in caz de incendiu, macar sa scape animalele, ca-i pacat.