Premiera in acest sezon. Handbalistii de la Politehnica Timisoara au invins Vasluiul si au ajuns la doua victorii consecutive

TIMISOARA. Politehnica Timișoara a ajuns la 6 victorii în această ediție a Ligii Naționale de handbal masculin, reușind pentru prima data să lege două triumfuri, după întâlnirea cu CSM Vaslui.

CITESTE SI: ‘Fiecare om conteaza’. Marsul pentru Viata porneste la Timisoara

Prima repriză a întâlnirii a fost una în care ambele echipe au condus pe tabelă. Poli a fost în frunte la început de meci, pentru ca apoi Vasluiul să preia inițiativa. Oaspeții au avut chiar și un avantaj de 5 goluri, dar Poli a revenit, iar la pauză Vasluiul avea 15-14.

În partea a doua alb-violeții au preluat controlul jocului, au și fost egalați în câteva rânduri, pentru ca din minutul 53 să reușească desprinderea, și să nu mai piardă victoria. Poli s-a impus cu 33 – 30, iar odată cu această victorie timișorenii au egalat la puncte chiar Vasluiul.

În runda următoare, Politehnica va juca în deplasare împotriva lui CSU din Suceava.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.