Premiera la PNL Timis. Alegeri interne pentru desemnarea candidatilor la alegerile locale din 2024 (P)

TIMISOARA. PNL Timiș a lansat în premieră o competiție internă pentru desemnarea celor mai importanți candidați la alegerile locale din 2024, cel pentru postul de președinte al Consiliului Județean și pentru primar al Timișoarei.

Primii doi candidați și-au anunțat deja intenția de a se înscrie în aceste alegeri interne. Este vorba de actualul președinte al CJT, Alin Nica și despre viceprimarul Timișoarei, Cosmin Tabără, președinte al PNL Timișoara.

Am lansat această competiție internă pentru că vrem să avem o validare din partea partidului pentru cei mai importanți candidați la alegerile locale. PNL este un partid democratic și cred că acest lucru s-a văzut în ultima perioadă. Membrii noștri sunt primii chemați să aleagă candidații partidului la funcția de președinte CJT și la postul de primar al Timișoarei”, spune președintele PNL Timiș, Alin Nica.

Mă bucur că avem deja primele candidaturi anunțate și sunt sigur că, în următoarea perioadă, se vor anunța și alți colegi. Competiția va fi una deschisă, dar nu avem de gând să transformăm această idee într-o luptă internă. Fiecare candidat își va prezenta programele și ideile în fața membrilor, iar cel care va reuși să convingă partidul va fi desemnat candidat la alegerile locale. Avantajul acestei competiții este că vom strânge multe idei și multe programe care vor contribui la dezvoltarea Timișoarei și a județului Timiș. Nimic nu se va pierde, câștigătorul competiției interne va avea în contracandidații săi din aceste alegeri interne o adevărată echipă, un grup de sprijin care îl va însoți și îl va sprijini în timpul mandatului de primar sau de președinte CJT. Programul cu care acești candidați desemnați de partid vor intra în competiția electorală din 2024 va fi o sumă a programelor prezentate în scrutinul intern”, a mai spus Alin Nica.

Candidații care se vor înscrie în alegerile interne își vor putea face campanie în cadrul partidului și vor își vor prezenta viziunea și soluțiile pentru o administrație liberală în Timișoara și în Timiș. Competiția este deschisă pentru orice membru PNL singura condiție pentru câștig fiind atragerea a cât mai multe voturi din partea membrilor PNL.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. robu nimic? :))
    a iesit la penzie?

  2. Robu, vine singur pe turnanta si-i va bate.