Premiera la Timisoara. S-a administrat intaia oara plasma unui pacient cu coronavirus in stare grava la Spitalul Victor Babes. Protocolul ales de medici

TIMISOARA. A inceput la Timisoara tratamentul cu plasma recoltata de la pacienti vindecati de coronavirus, la Spitalul Victor Babes.

CITESTE SI: Trei spitale din Timisoara, dedicate COVID 19, fara niciun bolnav cu coronavirus. La Victor Babes mai sunt internati doar 24 de pacienti 

Vineri, medicii i-au administrat unui bolnav aflat in stare grava la Terapie Intensiva 3 pungi de plasama autoimuna, iar acum asteapta primele rezultate.

Specialistii de la Spitalul de Boli Infectioase au avut de ales din protocolul national intre 3 scheme. Fie sa administreze doza de 3 pungi a cate 200 ml odata, fie cate una in fiecare zi, fie de-a lungul a 5 zile.

Medicii au mers pe prima varianta si isi pun toata nadejdea in eficienta tratamentului.

Plasma s-a administrat unui pacient critic din ATI. Are sub 50 de ani, un domn tanar, in stare critica. Centrul Regional de Transfuzii Sanguine ne-a pus la dispozitie prima tura de plasma de la pacienti convalescenti.

Noi am mers pe administrarea celor 3 pungi in aceeasi zi. Au mers una dupa alta, 3 pungi de plasma proaspat congelata. Acesta este tratamentul pentru acest bolnav, este plasma de grupa sanguina 0(I), care a fost administrata deja.

Daca pacientul va merge bine, presupunem ca parte din tratament a fost si aceasta plasma. Speram ca va ajuta la imbunatatirea starii lui. Mai avem inca un pacient care ar fi eligibil pentru aceasta procedura, dar inca nu avem plasma pentru a-i fi administrata„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Voichita Lazureanu, directorul medical al Spitalului Victor Babes din Timisoara.

Plasma, recoltata la Centrul Regional de Transfuzii Timisoara de la un insanatosit de COVID 19, a fost supusa unui proces minutios de verificare, inainte de administrare.

Timisorenii care au fost vindecati de coronavirus sunt rugati sa doneze plasma pentru a da o sansa bolnavilor aflati acum la ATI.

In acest moment, in Spitalul de Boli Infectioase Victor Babes din Timisoara mai sunt internati doar 24 de pacienti cu coronavirus, dintre care 4 se afla in Terapie Intensiva.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.