Presa germana il ataca violent pe premierul Victor Ponta pentru plagiat: NERUSINARE!

Un editorialist al cotidianului Frankfurter Allgemeine Zeitung il pune la zid pe premierul roman, acuzat de plagiat.


Süddeutsche Zeitung isi informeaza cititorii in legatura cu „dubioasa lucrare de doctorat” a lui Ponta, aminteste ca nu e primul scandal de acest fel si releva ca premierul respinge acuzatiile, pe care le considera „motivate politic”, scrie Deutsche Welle.

Informatii similare publica miercuri si Frankfurter Allgemeine Zeitung, care, sub semnatura lui Karl-Peter Schwarz revine insa in pagina sa de opinii cu un comentariu intitulat „Nerusinare”. „Intai dezminti, apoi te scuzi, iar in final iti dai, jignit, demisia. Asa au facut pana acum toti politicienii prinsi ca au plagiat. Premierul roman Victor Ponta inca mai dezminte ca si-a copiat cu nerusinare dizertatia. Nici prin cap nu-i trece sa se scuze”.

Potrivit ziarului din Frankfurt, nu e deloc sigur ca aceasta afacere in care e implicat Ponta se va incheia la fel precum cariera ministrului german al apararii (Guttenberg) ori a presedintelui Ungariei (Schmitt), in speta cu demisia.

Fiindca „societatea romaneasca e macinata de coruptie”. Iar „sinecuri, nepotism si servicii de amicitie politica exista si la universitati. De unde si puternica rezistenta a mediului academic cand se cere integritate si transparenta”.

Pe scurt, ziaristul german crede ca Ponta ar putea sa gaseasca universitari care sa-l spele de orice vina. si mai crede ca premierul „le va onora serviciile”.

sursa: DW

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.