Prima Pastorala de Paste a IPS Ioan, ca Mitropolit al Banatului!

TIMISOARA. IPS Ioan, Mitropolitul Banatului a transmis credinciosilor prima sa Pastorala de Paste, in calitate de Mitropolit al Banatului. Aceasta este plina de pilde si ii indeamna pe oameni sa se intoarca spre credinta.

† IOAN,
Din mila lui Dumnezeu,
Arhiepiscop al Timisoarei si
Mitropolit al Banatului

Iubitului nostru cler, cinului monahal si drept-credinciosilor crestini, har, mila si pace de la Dumnezeu Tatal, iar de la noi, parinteasca binecuvantare.

„Sa se scoale Dumnezeu si sa se risipeasca vrajmasii Lui si sa fuga de la fata Lui cei ce-L urasc pe El.” (Ps.67, 1)

Hristos a inviat!
Iubiti frati si surori in Domnul,
Cu ajutorul Bunului Dumnezeu am savarsit in pace calea postului, la capatul careia am gasit mormantul gol al Mantuitorului nostru Iisus Hristos.
Oare, aceasta sa fie rasplata celui care posteste?! A celui care se lupta cu patimile sale?! A celui care iubeste si iarts, mangaie si hraneste pe cel sarman?!
Aceasta va fi cununa luptei cu pacatul si cu patimile?! Un mormant gol si un giulgiu zacand?!
Ce vom raspunde semenilor si fiilor nostri?
„Mama, dupa atata nevointa- iti va spune fiul tau- doar cu atat ai fost rasplatita? Cu un giulgiu zacand?”.
O, fiul meu!
O, fiii mei duhovnicesti! Darul pe care l-am primit este Invierea lui Hristos, invierea noastra, vesnicia noastra.
Daca in urma pacatului lui Adam s-a dezlegat la moarte, prin Invierea lui Hristos s-a dezlegat la viata.
Invierea este darul acestui mare Praznic.
Acesta este Praznicul unui nou rasarit, al zilei a opta, cea care are doar rasarit.
Hristos ne-a scos din mormant si din moarte si ne-a dus cu El în acest rasarit vesnic. Pentru noi s-au stins soarele si luna si a rasarit unicul Soare- Hristos.
Hristos este Luminatorul acestei zile neinserate, ziua a opta.
O, soare! De acum tu poti sa te odihnesti, caci a rasarit un nou Soare Care va lumina vesnicia si asa vom trece de la heliocentrism la hristocentrism.
Iubiti credinciosi,
Cum vom pretui acest scump dar- Invierea?!
Pentru unii, acest dar inseamna revarsarea iubirii lui Dumnezeu peste noi, este întoarcerea la Tatal, in tainicul Rai al iubirii lui Dumnezeu.
Altii, ar fi dorit ca mormantul sa fi ramas pecetluit si lespedea de piatra sa închida pentru totdeauna Iubirea, Cea Care S-a jertfit pentru noi.
Insa n-au stiut ca Iubirea lui Dumnezeu rasare si rodeste chiar si din piatra.
Omul a semanat Iubirea – pe Hristos – in piatra, stiind ca tot ce se seamana in piatra moare.
S-a inselat, caci Iubirea lui Dumnezeu copleseste orice stanca, iar stanca, decat sa lacrimeze, mai bine crapa.
Din stanca de pe Golgota, unde a fost semanat Hristos Domnul, a rasarit Soarele dreptatii.
O, tu, stanca a Golgotei, cat de mult L-ai iubit tu pe Hristos!
L-ai primit in tine pe Bobul de Grau cel Dumnezeiesc, de unde a rasarit, dand pacea si lumina vesnica acestei lumi.
In Rai, Adam a fost oprit sa manance din pomul vietii. Noi suntem chemati azi sa mancam din rodul Crucii, cea care L-a rodit pe Hristos Euharistic, caci Crucea a rodit Viata.
Iubitilor,
Hristos este Lumina la care vedem creatia lui Dumnezeu.
Lumina soarelui este doar o palida umbra a luminii Invierii lui Hristos.
Invierea este darul lui Dumnezeu facut omului, este darul iubirii desavarsite a Preasfintei Treimi. Este darul vietii vesnice si al nemarginitei responsabilitati.
Invierea inseamna iubire, dar si responsabilitate.
Cei care refuza iubirea si responsabilitatea ar fi dorit sa gaseasca astazi mormantul strajuit de ostasi.
Dar Iubirea nu poate fi pusa sub straja. Ea nu poate fi inlantuita sau intemnitata.
Iubite frate crestine, daca ai primit astazi darul Învierii, pastreaza-l ca pe cel mai scump odor, caci in el se afla nimbul vietii vesnice.
Responsabilitatea vesniciei este greu de dus si de implinit.
Pentru unii, iubirea este cea mai mare povara din viata lor. Dar, pentru cei ce se împartasesc din iubirea lui Hristos, iubirea înseamna viata si bucuria în Duhul Sfant.

Frati crestini,
Moise a lovit cu toiagul in stanca si a izvorat apa, salvand astfel poporul lui Israel în pustie: „Zis-a Domnul catre Moise:«Treci inaintea poporului acestuia, dar ia cu tine cativa din batranii lui Israel; ia in mana toiagul cu care ai lovit Nilul si du-te. Iata Eu voi sta inaintea ta acolo la stanca din Horeb, iar tu vei lovi in stanca si va curge apa din ea si va bea poporul.» Si a facut Moise asa inaintea batranilor lui Israel.” (Iesire 17, 5-6).
Hristos a lovit si El in stanca, din care a izvorat lumina si viata vesnica.
Doamne, loveste si în stanca inimii mele si fa sa izvorasca din ea iubirea fata de Tine si fata de fratii mei!
Invierea izvoraste din jertfa, jertfa izvoraste din ascultare, iar ascultarea din iubire.
Tatal L-a trimis în lume pe Fiul Sau, Unul Nascut, ca s-o izbaveasca si s-o scoata din intunericul pacatului: „S-a smerit pe sine, ascultator facandu-Se pana la moarte si inca moarte pe cruce. Pentru aceea si Dumnezeu L-a preaînaltat si I-a daruit Lui nume care este mai presus de orice nume.” (Filipeni 2, 8-9).
Dupa Inviere, contemporanii lui Iisus nu-I mai pronuntau in acest fel numele, ci-I spuneau: Inviatul din Nazaret.
Pilat a poruncit sa se scrie pe o tablita vina lui Iisus: „Iisus Nazarineanul, Regele iudeilor”
(Ioan 19, 19).
Oare, dupa Invierea lui Iisus, n-a dat porunca unui scrib sa daltuiasca in piatra de deasupra mormantului: Aici a fost pentru trei zile mormantul Inviatului din Nazaret?!
Asa I-a ramas în popor numele: Inviatul din Nazaret.
Inviatul din Nazaret ne-a lasat si noua darul Invierii, dar, pe care unii ii primesc cu bucurie, iar altii inca mai stau si azi in cumpana.
Insa aripa vesniciei i-a atins si pe ei. Ramane doar mila lui Hristos care sa rastoarne piatra de pe inima lor.
O, inima de sub piatra, greu si cu amar vei plange odata!
Iubite frate crestine, nu lasa ca, la umbra vietii tale, sa creasca doar nostalgii.

Iubiti frati si surori,
Era primavara la Ierusalim si pe Golgota înflorisera trei cruci.
Hristos, pe Cruce, si-a întins mainile celor doi talhari. Voia sa Se impace si cu ei, sa-i traga si pe ei la Tatal, dar numai unuia nu i-a fost rusine sa-I întinda mana Rastignitului. Pe acela, în acea zi, l-a trecut în Paradisul pierdut de Adam. Un talhar a cazut pe cruce, altul s-a mantuit pe cruce.
Ce mare taina! Iubirea deschide sirul sfintilor cu un talhar.
Iata ce poate face iubirea dintr-un talhar care se pocaieste: un sfant!
Doamne, in iubirea Ta si talharii pot ajunge sfinti!
Iubite frate crestine, chiar daca ai facut pacate precum talharul de pe cruce, prin spovedanie cu lacrimi si adanca pocainta, si tu poti fi azi cu talharul în Rai.
Oare, de ce ne este greu sa dam mana cu Rastignitul?! Pentru ca este plina de sange si strapunsa de piroane?!
Numai ranile si sangele lui Hristos ne pot vindeca ranile noastre.
Ostasul a împuns cu sulita coasta Sa, ca din ea sa ne recreeze Hristos, asa cum din coasta lui Adam a facut-o pe Eva.
Din coasta Sa ne-a hranit Hristos cu apa si sange, ca sa nu mai fim prada mortii.
Erau apa si sangele vietii vesnice.
Veniti, iubitilor, si gustati din acest izvor ce curge din coasta lui Hristos!
Hristos ne-a lasat fiecaruia dintre noi o cruce ca sa rastignim pe ea patimile si pacatele noastre.
Crucea ne insoteste si la mormant. Ea da marturie despre noi ca am fost oameni ai Crucii, ai jertfei.
Oare, ce va spune trecatorilor crucea ta, iubite frate crestine?!
Crucile, intr-o zi, s-or face stele si vor avea ingerii grija de ele.
Va fi o mare galaxie în univers, Galaxia Crucii.
Nu le luati copiilor, iubite mame, darul Crucii!
Iubita mama crestina, nu uita ca patria începe pe bratele tale.
Bratele mamei sunt cea mai dulce patrie. Lasati-i sa traiasca o clipa în acest sfant pridvor al vesniciei.

Iubitilor,
Hristos, pe Cruce, a atins infinitul durerii omenesti, pe care l-a frant pe Golgota.
Hristos ne arata ca moartea nu este ultima speranta a omului. De acum, moartea a fost scoasa afara din infinit.
De azi, viata apartine vesniciei, iar timpul nu mai stinge vesnicia.
Omul îsi traieste viata pe pamant între doua dangate de clopot: între timpul istoric si vesnicie, între nastere si Inviere.
Invierea este dangatul ce ne trece prin moarte la vesnicie.
Moartea este locul pe unde noi scapam din aceasta viata în vesnicie.
Nu-i alta cale pentru a trece de aici „dincolo”. Aceasta este cararea pe care a calatorit si Hristos.
In calea Sa spre Tatal, Hristos S-a întalnit cu moartea care nu voia sa-L lase sa Se intoarca la Tatal.
Dar a lovit-o cu sabia Jertfei, cu Crucea Sa, învingand-o, ca sa putem trece si noi la Tatal, peste moarte calcand.
Astfel, moartea a cazut din infinit.
Iubitilor, graiti in aceste zile de sfanta praznuire, în cuvinte duhovnicesti, presarate cu vestea care a întors lumea din întuneric la lumina.
Iubite mame, cresteti-va pruncii în lumina Invierii lui Hristos si nu-i lasati pe seama celor care inca nu s-au trezit din noaptea mintii, caci cei ce se lupta cu Dumnezeu au o gandire cu suma zero. Ei va indeamna sa evadati din lumina.
Iubite surori, duceti copiilor, de aici, din fata sfintelor altare, vestea cea buna pe care au auzit-o si femeile mironosite: „Hristos a înviat!” (cf. Marcu 16, 6).

Iubitii mei fii duhovnicesti,
Dupa Inviere s-a creat in lume un nou alfabet de gandire.
Cuvantul „Inviere” creeaza noi catedrale ale duhului, în care Se praznuieste Dumnezeu Cel în Treime laudat.
Binecuvantat sa fie Dumnezeu ca, si în graiul nostru romanesc, a patruns vestea Invierii lui Hristos!
Dumnezeu a binecuvantat limba noastra romana din care a facut un sanctuar, unde nu putem intra decat cu smerenie si respect.
Pe Golgota, Hristos a inceput rezidirea lumii intemeind, pe Cruce, Biserica Sa ca spatiu binecuvantat al vesniciei.
Ramaneti, iubiti fii si surori in Domnul, in Biserica zidita de Hristos pe Golgota, caci pe aceasta „nici portile iadului nu o vor birui” (cf. Mt.16, 18).
Femeile mironosite sunt in fata unei minuni- ele gasesc mormantul gol si le cuprinde teama.
Ungerea cu mir era un gest de iubire. Astfel, vedem ca iubirea nu moare niciodata.
Iubitilor, sa nu va fie teama de marile minuni pe care ni le pregateste Dumnezeu.
Femeile mironosite L-au cautat pe Hristos la mormant si nu L-au gasit. Totusi L-au gasit printre lacrimi.
Nu va cautati, iubitilor, parintii in cimitire, ca n-o sa-i gasiti, ci cautati-i in Imparatia lui Dumnezeu.
Saruta crucea maicii tale la mormant, dar n-o mai cauta acolo. Ea este în Imparatia bucuriei lui Dumnezeu.

Iubiti frati si surori,
Spuneti celor care s-au jertfit pentru libertate aici, in fata acestei catedrale, ca, desi Timisoara a fost fara tara in decembrie ’89, dar n-a fost nicio clipa fara Dumnezeu. Hristos a biruit si moartea lor.
Iubitilor, sa impartasim azi semenilor nostri lumina din lumina Invierii lui Hristos, iubire din iubirea lui Hristos, mila din mila lui Hristos.
Sa ne aducem aminte si de cei rastigniti cu Hristos, sa le aducem si lor vestea Invierii lui Hristos si nadejdea ca si pentru ei S-a jertfit Hristos.
Mangaiere si celor de pe patul suferintei. Hristos sa vindece ale lor rani cu scump Sangele Sau.
Pruncilor, buna crestere si întelepciune, iar celor în varsta, nadejdea plina de bucurie a întalnirii cu Hristos Cel Inviat.
Tuturor va doresc sa aveti parte în aceste zile, de bucuria pe care a avut-o Maica Domnului cand L-a vazut pe Fiul Sau Inviat.

Hristos a inviat!

Al vostru, al tuturor,
de tot binele voitor,
† Ioan
al Banatului