TIMISOARA. Transformarea Turnului de Apa din Iosefin intr-un spatiu cultural incepe sa prinda contur. Primaria Timisoara incearca, de ani buni, sa gaseasca solutii pentru finantarea lucrarilor de refunctionalizare a castelului de apa, iar intr-un final, se pare ca banii necesari vor veni din fonduri norvegiene.
„In privinta turnului de apa avem cererea de finantare declarata eligibila din punct de vedere tehnic. A fost admisa pentru finantare si suntem pe locul 7 de obiective la nivel national, dupa punctajul obiectiv. Avem in vedere transformarea turnul intr-un centru cultural in colaborare cu Pro Cultura, cu finantare din fonduri norvegiene. Suntem increzatori ca vom avea succes si vom face ceva foarte frumos acolo”, a spus primarul Nicolae Robu.
Conform Documentatiei de Avizare a Lucrarilor de Interventie, in cadrul centrului cultural ar urma sa functioneze o cafenea neconventionala, iar cladirea istorica ar urma sa aiba un ascensor panoramic, cu cabina din sticla, care sa urce pana la „foaier”. Aici r urma sa fie montate doua scari perimetrale care sa duca la spatiile multifunctionale destinate evenimentelor si activitatilor culturale.
Cei care au intocmit documentatia estimeaza ca investitia in turnul de apa s-ar ridica la o valoare de peste 2 milioane de euro cu tot cu TVA. Acestia au luat in considerare investitii similare derulate de autoritati locale precum reabilitarea castelului de apa de la Drobeta Turnu Severin si reabilitarea unui alt turn de apa din Braila in urma cu cativa ani.
Toate detaliile legate de modul in care ar urma sa fie transformat Turnul de Apa din Iosefin pot fi consultate AICI.
Castelul de Apa din Iosefin, de pe strada Gheorghe Baritiu, are 52 de metri si a fost construit in anul 1914, fiind proiectat de faimosul arhitect Laszlo Szekely. Avea rolul de a regla nivelul apei de consum pentru populatie.
Pareri
Si scena din Parcul Rozelor pe cand? Ca acolo ma mai duc, in Turnul de apa voi merge o data, sa vad cum arata si probabil atat.