Prima zi cu legea anti-fumat, vazuta de pe terasele din Timisoara! GALERIE FOTO!

TIMISOARA. Vremea a tinut cu fumatorii in prima zi de la intrarea in vigoare a legii anti-fumat, la Timisoara. Drept urmare, proprietarii de terase au deschis localurile, au scos in mare graba mesele si scaunele, iar clientii s-au inghesuit sa se bucure de o cafea la soare.

Cu bautura favorita in fata, ochelarii de soare in ochi si tigara in mana. Asa s-au prezentat clientii teraselor din Piata Unirii in prima zi de la intrarea in vigoare a legii anti-fumat. Timisorenii ‘viciosi’ erau incantati ca macar acolo pot fuma linistiti, iar patronii de localuri spun ca cel mai mare aliat al lor in aceasta perioada este soarele.

„Cred ca momentan, cat timp e vreme buna, nu vom fi afectati. Doar ca, un mic recul al cifrei de afaceri si al incasarilor va exista, si probabil va fi un mic recul si in toamna cand lumea incepe sa intre inauntru. Pe de alta parte e si o treaba buna cu interzicerea fumatului. Localurile vor fi mai ingrijite, nu vor mai mirosi urat, vor fi vizitate si de familii cu copii. Speram sa castigam si de pe partea cealalta si cu alti consumatori, care nu intrau pentru ca era fum” a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, un proprietar de bar din zona Piata Unirii.

fumatori-unirii-terase (9)

Este prima zi astazi si nu ma afecteaza foarte mult legea, mai ales ca e soare si e frumos. O sa fie o problema cand o sa ploua sau pe timp de iarna, dar pana in acel moment o sa gasesc eu o solutie. O sa fumez mai putin, dar nu renunt la tigari„, a spus pentru opiniatimisoarei.ro Valeira, o tanara ce-si savura cafeaua pe o terasa din Unirii.

Mi se pare prea dura aceasta lege. Bun, pe o vreme frumoasa nu am o problema sa stau la terasa si sa fumez, dar nu o sa-mi convina sa stau in frig sa fumez. Puteau sa ne lase sa fumam macar in baruri sau in acele spatii rezervate fumatorilor„, ne-a spus Doru, aflat la una din mesele de pe strada Mercy.

Mi se pare aberant sa se restrictioneze atat de mult. Voi respecta prevederile legii pentru ca nu vreau sa platesc vreo amenda, dar nu o sa ma las de fumat. Acum vine caldura si o sa ne fie mai usor tuturor fumatorilor„, a adaugat Claudia, o tanara care se odihnea la o terasa din centrul Timisoarei.

Unii dintre fumatori, speriati de controalele anuntate de autoritati, aproape ca se temeau sa nu fie prinsi cu tigara aprinsa chiar si la terasa.

Am crezut ca ma fotografiati ca sa ma amendati, acum m-am linistit. Mi-e frica de amenda,  n-am chef sa platesc, dar toata legea asta e o prostie„, a spus putin speriata o alta tanara care fuma la terasa.

Daca profiturile vor ramane la acelasi nivel in sezonul cald, unii dintre proprietarii de localuri se gandesc deja la solutii pentru momentul in care va veni vremea urata.

Cu siguranta vom gasi masuri. Ne vom adapta in functie de situatie. Cu siguranta vom avea umbrele incazite, mese inalte pentru persoanele care fumeaza, vor fi puse in exteriorul locatiei si nu vor deranja persoanele care vor intra in locatie…Eu cred ca e un lucru bun aceasta, cu toate ca eu am o cafenea, dar e bun si pentru tara si pentru sanatate„, a declarat pentru opiniatimisoarei.ro, proprietarul unei cafenele din centrul orasului.

poze-terase-victoriei (4)

Legea anti-fumat a intrat de astazi in vigoare. Conform noului act normativ, fumatorii nu vor mai putea sa-si aprinda tigara in restaurant, in bar, in club sau in orice spatiu public delimitat de doi pereti si care are acoperis. Amenzile sunt intre 100 si 500 de lei pentru persoanele fizice si pana la 5000 de lei, la prima abatere, pentru persoanele juridice.

Advertisement Advertisement
Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.