‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Johann Nepomuk Preyer, scriitorul cu cel mai greu mandat de primar din Timisoara secolului al XIX-lea

TIMISOARA. S-au nascut aici sau au venit din alte parti, insa si-au pus toata maiestria si priceperea in slujba Timisoarei si a locuitorilor ei si au transformat orasul de-a lungul anilor dintr-o cetate medievala intr-o asezare moderna care a scris pagini insemnate in istoria Europei.

Opiniatimisoarei.ro continua ‘CAMPANIA ‘PRIMARI CU CARE NE MANDRIM’ si va invita sa ii cunoasteti mai bine pe cei mai reprezentativi edili care au condus capitala Banatului in cei peste 300 de ani de la eliberarea de sub dominatia otomana. Veti afla lucruri inedite despre primari cu viziune si devotament care au iubit nespus Timisoara, care au carmuit-o cu intelepciune, au inzestrat-o, au ingrijit-o si reprezentat-o cu demnitate in fata lumii.

Timp de mai multe saptamani va aratam reusitele unor primari care au condus destinele Timisoarei.

De aceasta data il aducem in fata dumneavoastra pe Johann Nepomuk Preyer(1805 – 1888), cel care a condus Timisoara timp de 14 ani si a avut poate cel mai greu mandat dintre toti primarii de pana atunci. In contextul in care intreaga Europa era macinata de revolutia burgheza, nici Timisoara nu putea scapa neatinsa de ceea ce se petrecea la nivel continental.

Johann Nepomuk Preyer s-a nascut in 1805 la Lugoj, si era fiul lui Georg Preyer, un functionar administrativ, si al Josephey von Leyritz, fiica unui ofiter din Varset. Tanarul Johann a urmat scoala primara din Lugoj, iar dupa 1818, cand familia sa a parasit orasul natal, a fost scurta vreme elev la Gimnaziul piaristilor din Timisoara. Johann Preyer a fost trimis apoi la studii in strainatate, fiind mai intai absolvent al Liceului Filosofic din Seghedin, si apoi al Facultatii de Drept din Bratislava, pentru ca in 1828 sa isi ia diploma de avocat si la Pesta.

Anul 1826 il gaseste angajat la Cancelaria comitatului, insa profeseaza si ca avocat. Tanarul Preyer ramane la Timisoara, iar 4 ani mai tarziu se casatoreste cu Josepha Noseda, cu care va avea cinci copii, dintre care doar fiica cea mare, Isabella mai ramane in viata, ceilalti murind din cauza diferitelor boli.

In 1844, Johann Nepomuk Preyer este numit primar al Timisoarei, scaun in care va ramane timp de 14 ani, intr-una dintre cele mai turbulente perioade din istoria orasului. La un an dupa ce devine edil sef, Preyer infiinteaza prima asociatie muzicala din oras, iar in 1846, la Timisoara se infiinteaza primul institut de invatamant(facultatea de drept), de catre episcopul romano-catolic Jozsef Lonivics.

Johan Nepomuk Preyer si asediul Timisoarei

Anul 1848 aprinde flacara revolutiei peste tot in Europa si este momentul in care se da semnalul desteptarii nationalismului si al ideii crearii statelor nationale.
In 15 martie, la Buda si la Pesta au loc demonstratii impotriva conducerii imperiale, iar in timpul acestora mai multi oameni sunt ucisi. Totusi, guvernatorul imperial este nevoit sa accepte cele 12 puncte ale programului propus de revolutionari.

„Ecoul evenimentelor din 15 martie 1848 din Pesta a ajuns si la Timisoara, pe 18 martie. In aceasta zi se tine o adunare populara in fata primariei, sub conducerea primarului Johan Preyer. Imparatul este asigurat de atasamentul si devotamentul cetatenilor, insa in ziua urmatoare, o noua adunare populara hotaraste sprijin pentru guvernul maghiar revolutionar sub conducerea lui Lajos Batthany. Miscarea populara din Timisoara a luat astfel o intorsatura impotriva Austriei. Ungurii au ridicat steagul razvratirii si al despartirii de Austria„, a scris historia.ro.

In aprilie 1849 trupele revolutionare maghiare, formate din 6.000 de soldati si care aveau si 300 de tunuri, erau conduse de Vecsey. Aceasta mini armata ajunge la Timisoara si ocupa mai intai cartierul Principele Carol, actuala Piata Iosefin, dupa care si Fabricul. La acea vreme, in cetate locuiau 3000 de oameni. Dupa ocuparea Fabricului, trupele maghiare distrug apeductul ce alimenta cetatea, obligandu-i pe cei ramasi intre ziduri sa consume apa din fantanile din cetate. Dupa 107 zile de asediu, trupele imperiale conduse de generalul Haynau vin in ajutorul Timisoarei si inving armata revolutionara in batalia ce se da pe campia dintre Sanandrei si Becicherecu Mic.

„Dupa lupta de la Sanandrei, Ungaria pierde Banatul, iar Timisoara ajunge capitala Voivodinei sarbesti si Banatului Timisan. De Voivodina vor tine comitatele Caras, Timis, Torontal, Backa si districtele Ruma, Illok. Ca si capitala a Voivodinei, Timisoara este guvernat de contele Coronini Cronberg, pana in 1859, apoi Iosif Sokcsevitz, un an, si contele Saint Quentin, in 1860. In acest an, Voivodina se sterge, iar Banatul se alatura din nou Ungariei„, mai scrie historia.ro.

In tot acest timp, Johann Nepomuk Preyer ramane primar al Timisoarei, iar dupa asediu reuseste sa inlature repede efectele luptelor din cetate. Sub conducerea sa se reface sistemul de alimentare cu apa al cetatii, distrus de armata ungara in timpul asediului cetatii, si este introdusa iluminarea cu gaz lampant a strazilor.

In 1852, intre 14 si 16 iunie, primarul Timisoarei il primeste in oras pe imparatul Franz Joszef, cel care in momentul vizitei avea numai 22 de ani.

„Cu acest prilej, folosind o mistrie de argint, tanarul monarh pune la 15 iunie piatra de temelie a monumentului Fidelitatii, ridicat in memoria celor cazuri in luptele de aparare a cetatii. In cutia de piatra de la temelia monumentului s-au depus un document, mai multe monede si inele din fier. La audientele date in timpul sederii la Timisoara, suveranul primeste o deputatie alcatuita din 40 de romani banateni care prezinta doleantele lor nationale„, se arata in volumul ‘Cronologia judetului Timis’.

Monumentul avea sa fie inaugurat cateva luni mai tarziu, mai exact in 17 ianuarie 1853.

„Primaria orasului, cu aceasta ocazie, nu putea sa ramana impasibila si a conferit multor ofiteri merituosi, care au participat la apararea orasului, dreptul de cetatean de onoare al orasului. Monumentul conceput de arhitectul Josef Kranner, si executat tot de el, intr-un stil medieval, cu o inaltime de 66 de picioare, este o podoaba a orasului. Dintr-un piedestal aranjat ca o cetate, la baza caruia se rasucesc niste monstri fantezisti, se ridica un al doilea pe colturi cu patru turnuri iesite in relief, ca baza pentru statuile alegorice, faurite de mana mesterului sculptor Josef Max. Din aceasta constructie se inalta un baldachin, purtat de patru coloane zvelte; in mijloc – Statuia Fidelitatii, iar peste tavanul baldachinului se întinde in sus bolta lui bogat ornamentata, terminandu-se intr-o floare dubla. In partea din fata, deasupra baldachinului, se afla stema imperială, iar sub statuie se poate citi dedicatia: „Franz Josef I, eroicilor aparatori ai cetatii Timisoara, in anul 1849„, scria primarul Preyer in opera sa „Monografia orasului liber craiesc Timisoara”

Anul 1853 este unul important pentru edilul Timisoarei. Pe langa faptul ca inaugureaza linia telegrafica Timisoara – Viena, Johann Nepomuk Preyer lanseaza si cea mai importanta opera literara a sa, „Monografia orasului liber craiesc Timisoara„, in care prezinta orasul asa cum era in vremea lui.

Un an mai tarziu, primarul pune umarul la infiintarea Biroului de Posta si Biroului de telegrame din Timisoara.

In 1857, cand Timisoara ajunsese la peste 22.000 de locuitori, Johann Nepomuk Preyer duce la capat un alt proiect al sau, iar la 1 septembrie se inaugureaza sistemul de iluminat cu gaz aerian al Timisoarei.

„La inceput functionau 200 de lampi care acopereau strazile din Cetate, iar in 1860 se extinde si pe strazile principale din Fabric si Iosefin„, se mai arata in volumul ‘Cronologia judetului Timis’.

In mandatul lui Preyer incep si lucrarile la una dintre cladirile simbol din Timisoara, Palatul Dicasterial. Constructia edificiului a inceput in 1855, insa va fi incheiata dupa cinci ani, in timpul primului mandat al lui Kuttel Karoly.

In ultimul sau an la conducerea Timisoarei, primarul Preyer inaugureaza si doua legaturi intre Timisoara si orase din Ungaria si Bulgaria, prin intermediul caii ferate. In 15 noiembrie 1857 este data in folosinta linia catre Seghedin, iar in 15 iulie 1858, se inaugureaza cea catre Iasenovo.

In 1858, Preyer cade in dizgratie si este inlaturat din functia de primar, si inlocuit cu Aloise Marquet, un comisar imperial. Preyer paraseste orasul si se retrage la Gmunden, in Austria, unde se ocupa de literatura, dar revine la Timisoara trei ani mai tarziu, cand este numit judecator de tribunal la Curtea de Justitie Imperiala si vicepresedinte de tribunal. In 1876 renunta si la aceste functii si se retrage la Kirchenberg, unde avea sa moara 12 ani mai tarziu, la varsta de 83 de ani.

Nu trebuie uitate nici creatiile pe care Johann Nepomuk Preyer le-a lasat culturii romane. El este cel care a scris „Monografia orasului liber craiesc Timisoara„, prima opera de acest gen despre Timisoara. Preyer a mai scris si piese de teatru, poezii, povestiri sau un foileton, insa si diferite articole, ce au aparut in mai multe publicatii ale vremii.

In timpul cat Johann Nepomuk Preyer a fost primar, Timisoara a avut parte si de evenimente culturale importante pentru acea vreme. In 1846, la teatrul din Timisoara concerta pentru prima data Franz Liszt, pentru ca un an mai tarziu, in capitala Banatului, sa poposeasca pentru trei concerte trupa lui Johann Strauss, fiul, aflata la prima iesire in afara Vienei.

O strada de 657 de metri din Timisoara poarta numele primarului din timpul revolutiei burgheze, iar aceasta se intinde de la strada Capitan Damsescu pana la intersectia cu strada Mangalia.

sursa foto: adevarul.ro
historia.ro

Campania opiniatimisoarei.ro ‘Primari cu care ne mandrim’ continua saptamana viitoare cand va vom prezenta istoria unui alt edil marcant, ce a slujit cu credinta si devotament Timisoara.

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Vasile Botezatu, edilul cu doua mandate in timpul carora a pornit construirea Complexului Studentesc 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Coriolan Baran, primarul cu trei mandate care a supravietuit inchisorilor comuniste 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Gheorghe Domasnean, edilul care a coborat militaria din pod la Timisoara 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Cornel Grofsorean, avocatul ajuns primar la Timisoara. A infiintat un institut de cercetare unic in vestul Romaniei 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Stan Vidrighin, omul care a realizat reteaua de apa si canalizare a orasului 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Jozsef Geml, primarul de razboi al Timisoarei. A atras investitorii oferindu-le facilitati, iar la finele mandatului sau orasul a trecut sub administratie romaneasca 

CITESTE SI:‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Peter Solderer, primul primar ‘de cursa lunga’ pe care l-a avut Timisoara. A ordonat constructia Primariei Vechi si a inceput amenajarea canalului Bega

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Johann Nepomuk Preyer, scriitorul cu cel mai greu mandat de primar din Timisoara secolului al XIX-lea 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Kuttel Karoly, edilul care a introdus tramvaiul la Timisoara. Si-a pus chiar si averea la bataie pentru a lasa orasului o cladire simbol 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Carol Telbisz, edilul care a modernizat cu adevarat in forta Timisoara. Ce ne-a lasat mostenire 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Josef Klapka, primarul care a infiintat prima biblioteca publica la Timisoara si si-a pus averea la bataie pentru binele orasului 

CITESTE SI: ‘Primari cu care ne mandrim’, o campanie marca opiniatimisoarei.ro. Torok Janos , primarul care a aratat unui continent ca lumina vine de la Timisoara