Primaria Timisoara ar putea primi o amenda de aproape 50.000 de euro. Are doua saptamani la dispozitie sa o evite

TIMISOARA. Primaria Timisoara s-ar putea alege cu un ‘cadou’ de sarbatori in acest an. Ar putea primi o sanctiune de aproape 50.000 de euro pentru ca nu are un Registru al Spatiilor Verzi.

CITESTE SI: 20 Decembrie isi schimba denumirea din ‘Zi a Timisoarei’ in ‘Ziua eliberarii Timisoarei de sub comunism’

Primaria trebuia sa il intocmeasca inca din 2010. In fapt, municipalitatea a facut unul, in 2017, iar in acesta au fost inscrise 19 obiective, dintre care 13 parcuri si 6 scuaruri din oras. Documentul a fost insa contestat de Asociatia Peisagistilor, care a afirmat ca acest inventar al spatiilor publice este unul incomplet. Instanta a dat dreptate organizatiei care a depus contestatia.

Interventiile din ultimii ani au generat extrem de multe reactii negative. Nu se mai sustine sanatatea si siguranta populatiei. Acum o suta de ani, autoritatile care au construit orasul au adus natura in cartiere, au creat acest spatiu verde, s-a urmarit cresterea spatiului verde special pentru cresterea calitatii vietii. Ce se intampla azi, acest patrimoniu peisagistic este in scadere. In dezvoltarea urbana, spatiile verzi nu sunt protejate, sunt considerate un obstacol, un impediment, si reducerea acestuia se face prin incalcarea legii. Lucrarile recente de pe bulevardul Michelangelo sunt exemplu in acest sens, primaria a platit amenzi pentru ce s-a intamplat acolo. Instanta a obligat administratia sa realizeze un Registrul al Spatiilor Verzi, cel adoptat în 2017 era realizat pe baza unor informatii de acum 19 ani. Ceea ce nu e bine. E ca si cum medicul ar trata un pacient, pe baza unor analize de acum 18 ani”, a declarat Raluca Rusu, presedinte al filialei Vest a Asociatiei Peisagistilor din Romania.

Intre timp, Garda de Mediu a dat timp primariei pana la finalul lui 2019 sa intocmeasca un nou Registru al Spatiilor Verzi, completat, iar daca acesta nu va fi gata, municipalitatea ar putea fi amendata, conform legii 24/2007, cu o suma maxima de 200.000 de lei, adica aproape 50.000 de euro.

„Nerespectarea prevederilor prezentei legi constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă
contravenţională după cum urmează… de la 100.000 lei la 200.000 lei, pentru nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1) (Municipiile de rang zero si unu au obligatia sa efectueze, pana la data de 1 ianuarie 2011, auditul suprafetei,calitatii si accesibilitatii spatiilor verzi, urmat de elaborarea unei strategii si a unui plan de actiune privind conservarea si dezvoltarea retelei de spaţii verzi) si ale art. 16 alin. (1)(Autoritatile administratiei publice locale au obligatia sa tina evidenta spatiilor verzi de pe teritoriul unitatilor administrative, prin constituirea registrelor locale ale spatiilor verzi, pe care le actualizeaza ori de cate ori intervin modificari)„, se arata in lege.

In cazul in care se va ajunge la sanctiune, aceasta urmeaza sa fie aplicata de Garda Nationala de Mediu. Cum sarbatorile sunt pe-aproape, iar perioada de zile lucratoare se reduce in decembrie, Primaria Timisoara ar mai avea cam 2 saptamani sa prezinte Registrul.

Municipalitatea are insa varianta atacarii in instanta a termenului dat pentru realizarea evidentei spatiilor verzi din oras.

Va reamintim, din Registrul Spatiilor Verzi intocmit in anul 2017 erau cuprinse 13 parcuri din oras: Parcul Muzeului, Parc Alpinet, Parc Botanic, Parc Campus Universitar, Parc Central (Scudier), Parc Centru Civic (Cetate), Parcul Copiilor, Parc Ilsa, Parcul Rozelor, Parcul Stadion, Parcul Tineretului, Parcul Universitatii, Parcul Vasile Parvan. De asemenea, in document mai erau introduse si 6 scuaruri: Scuar Bastion, Scuar Bihor, Scuar Doina, Scuarul Operei, Scuarul Piata Crucii, Piata Plevnei.

Intr-un asemenea registru trebuie sa figureze fiecare parc in parte, cu suprafata pe care o are si cu toate soiurile de plante existente, fiecare scuar, fiecare spatiu verde din oras. De asemenea, in document trebuie trecut fiecare copac in parte, cu inaltimea pe care o are, diametrul si starea in care se afla.

Informatiile publicate de opiniatimisoarei.ro pot fi preluate de alte publicatii online doar in limita a 500 de caractere si cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la aceasta regula constituie o incalcare a Legii 8/1996 privind drepturile de autor si va fi tratata ca atare.

    Pareri

  1. Si parcul Padurice nu e nici macar scuar?

  2. Pe cand Asociatia Borduristilor din Romania,Filiala de Vest,inca nu a venit in controlul registrului bordurilor din oras. Chiar asa,mai asteptam mult ? Pai cum,conform legii comunistilor din 1952,trebuia ca primaria sa aiba un registru cu toti centimetri de bordura existenti in oras,inaltime,latime,cota fata de nivelul marii,inclinatia fata de carosabil,culoarea si consistenta materialului,coordonatele gps ale fiecarei borduri,etc.
    Mai oameni (ne)buni,voi santeti chiar defecti. Pana nu scapam de astfel de legi,si mai mult,decat de acesti ZELOSI SI ABSURZI SLUJBASI AI PSD-ului,nu vom merge inainte,ci ne vom zbate in continuare in vesnica noastra tranzitie spre o tara normala.

  3. Dupa MACELARIREA parcului din Piata Libertatii si a altor spatii verzi de alta data, au ramas din ce in ce mai putine. Libertatii era un parc foarte frumos, acum sunt doar dale de beton…
    Nu cred ca mai intereseaza de mult conducerea locala sa aduca natura in oras… poate sa o scoata! Ce mai ne tot batem capul…

  4. Interesant cum ziariștii știu exact cât de mare va fi amenda 🤔🤔🤔
    Am trecut de curând pe sub bolțile de la Bastion și mi-am făcut cruce cum au putut mutila o clădire istorică de o așa valoare de către oamenii PĂCĂLICIULUI DOBRA când au dat tencuiala jos distrugând efectiv fiecare cărămidă. Dacă acest lucru l-ar fi făcut o firmă angajată de primărie, se lăsa sigur cu dosar penal din partea agenției pentru inspectare și restaurare a monumentelor istorice.

  5. De aceea își permite nesimtitul și cu șleahta lui să de-a aprobări de construcție în zone verzi, să taie arbori după pofta inimii și să închidă ochii la desființări ilegale de zone verzi pentru a face parcări ilegal. Vezi exemplul de pe Ion Roată Nr 6.